Vizitatorii

IUBITA

Sofia experimentase de prea multe ori acea senzație.

Știa ce urma să se întâmple.

EL venea la ea...

Și de-abia aștepta...

De când o născuse pe Veronica, Sofia se transformase din fetița neștiutoare într-o femeie superbă, puternică și senzuală.

Nu-i spusese nimănui despre ce se întâmpla în acele nopți fierbinți, când lumina apărea în camera ei și din ea se ivea bărbatul perfect.

Cine ar fi crezut-o?

 Și de ce să le spună?

 Nu era destul de judecată și așa?

Tăicuțul și măicuța crezuseră în inocența ei, o crezuseră când le povestise că nu avusese relații intime cu niciun bărbat sau băiat, mai ales că erau cu ea tot timpul, dar nu le spusese despre EL, fiindcă se temea că o vor crede nebună. În plus, se întâlnea cu bărbatul misterios destul de des, dar era un mod cu totul extraordinar de a te întâlni și de a fi cu cineva. Nu trebuia să afle nimeni, iar ea avea să se țină de promisiunea făcută, tot așa cum se ținuse și EL de ceea ce-i promisese, din primul moment când se întâlniseră.

Senzația se amplifică.

Lumina învălui camera cu blândețe, iar el apăru ca din neant lângă ea.

Ca de obicei.

El o luă în brațe, cum făcea întotdeauna și își lipi fruntea de a ei.

Chiar dacă nu-și deschise ochii, îl auzi vorbindu-i, fără să-și miște buzele, cum făcuse întotdeauna.

După ce își spuseră unul celuilalt tot ce aveau de spus,  iar ea se simți pe deplin înțeleasă, iubită și în siguranță, Sofia se relaxă, iar el începu să o atingă, mai întâi mental, apoi și fizic, în vreme ce ea experimenta senzații din ce în ce mai puternice, dăruindu-i-se fără rețineri. El o însoțea, era acolo, în mintea și în trupul ei, trăind împreună cu ea fiecare senzație, împlinindu-i dorința, amplificându-i plăcerea.

Sofia își simți trupul vibrând, îl simți și pe el vibrând, apoi, în ceva asemănător unei explozii în mintea ei, plutiră în extaz împreună.

Amețită de pasiune, se trezi în pat, respirând greu, în timp ce lumina ce dovedea plecarea lui se pierdea în neant, de parcă nici n-ar fi fost vreodată...

Cui să-i poată povesti cele trăite?

Ce cuvinte puteau descrie ce simțea?

Cine ar fi crezut-o, chiar de ar fi povestit?

Și totuși, își dorea ca să aibă un confident al acelor fapte, de-aceea își scoase jurnalul, în care notă cu conștiinciozitate data, apoi simțind parcă  încă atingerea LUI, își mușcă buzele, în timp ce mâna îi alega cu viteză pe paginile imaculate.

„Te iubesc și voi fi a ta pentru totdeauna”, își încheie ea nota, așa cum o făcea de fiecare dată. Îl iubea și simțea că și el o iubea într-adevăr, și după ce gustase acel soi de comuniune, de contopire până la identificare cu el, n-ar fi vrut nici n-ar fi putut trăi vreodată dezamăgirea unei relații imperfecte cu vreun om de rând...

Sofia deveni în ochii satului un personaj controversat. Viața ei, la care ei nu aveau acces și pe care nu o înțelegeau, era subiectul preferat de bârfă al tuturor, iar fetița ei, de asemenea.

Nimeni nu putea să înțeleagă cum de Sofia arăta atât de bine, era mereu veselă și vioaie și nu se plângea niciodată de nimic.

Iubind și simțindu-se iubită mereu, trăi pe ascuns o viață mai împlinită decât a oricui din acel sat...

Iar părinții ei, în mod inexplicabil, păreau să nu îmbătrânească...

Când preotul din sat muri, părinții ei se împrieteniră cu noul lor preot, iar atât acesta cât și soția lui o îndrăgiră numaidecât pe Sofia, stârnind un val de nedumerire, care apoi se amplifică și dădu naștere și mai multor zvonuri...

Nepăsătoare la ignoranța crasă a celor din jur, știindu-se sprijinită acum din două părți, fără să mai luăm la socoteală și sprijinul... supranatural pe care-l ținea secret, Sofia înflori și-și duse traiul fericită, în satul acela izolat din colțul Transilvaniei...

În mintea ei nu se considera cu nimic mai prejos decât oricare altă femeie din acel sat. Ba, dimpotrivă, cunoscând viețile tuturor din comunitate, se putea considera privilegiată. N-avea,  fizic, un bărbat lângă ea, dar știind de ce erau bărbații satului în stare, nici nu i-ar fi trebuit...Lucra cot la cot cu părinții în gospodărie și pe câmp... Mergea la biserică împreună cu părinții și cu fetița ei, spre indignarea femeilor „cucernice”. Preoteasa Maria îi era prietenă.

În mintea ei se știa nevinovată de toate acuzele care i se aduceau. Iar faptul că EL o alesese, că o vizita aproape în fiecare lună, că o învăluia în iubire, înțelegere și siguranță o făcea să se simtă aproape invincibilă.

Pe măsură ce anii treceau, Sofia crescu alături de fiica ei, dacă se poate spune astfel. Din comuniunea cu EL se alesese cu o abilitate extraordinară de a simți oamenii. Totuși, nu-i convenea să simtă întotdeauna atât de mult și atât de bine, mai ales când descoperi, cu tristețe, că părinții ei se simțeau tot mai neputincioși, odată cu trecerea timpului.

Îi transmisese LUI aceste concluzii, iar EL, ca răspuns, îi dezvălui și mai multe. Astfel, Sofia deveni un soi de vraci pentru ai ei, ajutându-i, pregătindu-le remedii din plante medicinale.

Singura ei greșeală era că uneori uita că trăiește într-o comunitate de oameni needucați și răuvoitori.

Astfel, când încercase să-și ajute odată o vecină care suferea mult din cauza reumatismului, aceasta acceptase unguentul pe care Sofia i-l oferise, dar imediat ce tânăra femeie plecase, în loc să-l folosească, îl aruncase pe foc, apoi se dusese prin sat și o bârfise tuturor, numind-o „vrăjitoare”, iar unguentul „leac vrăjitoresc!”.

Pe de altă parte, Veronica trecuse și ea încă din copilăria fragedă prin toată gama de umilințe și batjocuri cauzate de cei care-i judecau mama. Cu toate acestea, deși venea mai mereu plângând și de la grădiniță și de la școală, în momentul când ajungea acasă, iar mama își lipea fruntea de a ei, îmbrățișând-o, iubirea, înțelegerea, împăcarea, o învăluiau în același mod miraculos în care tatăl ei o făcea cu Sofia.

Pe măsură ce vremea trecea, Sofia și Veronica își lărgiră orizonturile, citind și instruindu-se neîncetat. Legătura lor se dezvoltase și ea. Puteau cu destul de multă precizie să se simtă una pe cealaltă, indiferent de distanța dintre ele, fără ca această abilitate extraordinară să li se pară ceva neobișnuit. Totuși, cunoscând mediul unde se aflau, ținură totul secret, chiar și față de părinții Sofiei.

Tânăra mamă de-abia trecuse de 30 de ani când fiica ei începu să se transforme dintr-un copil într-o tânără femeie. Sofia urmări cu grijă dar și plină de mândrie cum fiica LOR se făcea pe zi ce trecea tot mai frumoasă și mai deșteaptă, de parcă ar fi asistat la materializarea unei Cosânzene din povești. Contopindu-se cu EL, descoperi că și EL o veghea din sfera lui, oricare ar fi fost aceea, iar asta îi dădu tinerei mame și mai multă bucurie.

Când Veronica încheie liceul ca șefă de promoție, Sofia își privi fiica cu mândrie, dar și cu tristețe. Era vremea ca să-i dea drumul. EL avea să rămână cu ea, dar fata trebuia să plece.

Fără nicio emoție, Veronica intră prima la facultatea pe care și-o alesese, cea de Psihologie, în orașul unde toate posibilitățile păreau să existe - București.

De-aici încolo, drumurile le erau despărțite.

Doar că ele erau conectate chiar și-așa.