Vizitatorii

CRĂCIUN ÎN TRANSILVANIA

Mă îndrept de spate, în vreme ce mă pregătesc să dau ochii cu mama și cu bunicii mei, care sunt bine-mersi, vii și sănătoși.

-Draga bunicii!, exclamă bunica, în vreme ce eu mă prăpădesc de plâns când o simt cum mă strânge în brațe. Ce-ai pățit?!, mă întreabă ea mirată, în vreme ce mama și bunicul fac schimb de priviri, cu mutre nedumerite.

Dac-ar ști ei...

-Nimic, bunico, nimic! Mi-a fost așa de dor de tine, de bunicul..., pretextez eu și-mi suflu apoi nasul cu zgomot.

-Unde să duc bagajul tău?, mă întreabă bunicul, apoi îl văd cum târăște cu greu valiza spre camera mea. Ce-ai înăuntru, bolovani?!, întreabă el mirat.

-Nimic deosebit, o grămadă de cărți...zic eu și apoi mă așez pe canapeaua in camera bunicii, inspirând cu nesaț mirosul de acasă.

Nici nu mi-am dat seama până acum că „acasă” are un miros.

Fără să  îmi dau seama, aproape îmi pierd concentrarea când cei trei mă asaltează cu întrebări. Trebuie să am grijă ce le spun și ce nu. Și în niciun caz nu pot dezvălui că știu cea ce știu.

-Dar pe aici ce mai este nou?, întorc eu conversația în direcția opusă, apoi mă delectez ascultând-o pe bunica povestind cu accentul ei pur ardelenesc, punctat din când în când cu câte-o glumă.

După ce ascult o vreme poveștile, mă prefac dornică de o plimbare prin sat, ca să „revăd locurile copilăriei mele”.

Dacă mi-aș mai putea aminti exact unde era peștera aia în care stau EL și EA...!

Urc dealul pas după pas prin omătul proaspăt, părăsesc drumul, mă afund în pădure, ies din pădure, trec peste pârâu, pe dealul celălalt, apoi, orientându-mă cu atenție după cele câteva puncte de reper pe care mi le-a transmis EL, mă apropii de fațada „stâncii”.

Stau și  privesc holograma . E perfectă. Stâncă-stâncă. Dar în realitate... Dacă n-aș știi despre peșteră, dacă n-aș fi fost în ea în noaptea aia de pomină...

Hm!

Știu că sunt și elemente de siguranță pe-aici, EL mi le-a prezentat în amănunțime, senzori de proximitate care dau alarma la bordul navei, dispozitive de apărare...Doar că eu nu intru în peșteră azi, nu trebuie s-o fac. Sunt în misiune de recunoaștere, atât...cercetez locul și mă asigur că o să pot ajunge aici oricând, la nevoie.

O să trebuiască toată puterea mea de convingere, tot ceea ce EL mi-a spus și m-a învățat, pentru ca să nu o dau în bară, pentru ca să îl ajut s-o vadă pe EA ca trădătoarea ce este, amenințarea care este!

Dacă nu mă crede, dacă nu-l pot face să mă creadă, suntem pierduți...

Deși timpul e scurt, EL și Daniel au calculat că ar fi suficient pentru a altera cursul istoriei spre un deznodământ mai bun pentru pământeni și Exploratori și cine știe, poate și pentru alte rase sau popoare...

Uite câte sacrificii trebuie făcute ca să îndreptăm intervenția unei netrebnice ca EA!

Încercând să-mi țin furia sub control, fac cale întoarsă spre casă. Mi-am întipărit în minte drumul, sunt sigură că pot să-l străbat chiar și noaptea, de va fi nevoie.

Acum să aștept noaptea Anului Nou, când EL mi-a povestit că știe sigur că va veni s-o viziteze pe mama...

Și, orice-aș face, să am grijă să nu alterez viitorul, să nu mă dau de gol în vreun fel...

Nicio presiune, îmi zic eu surâzând amar.