-Omule, hai acum, serios?!, zic către Don, amicul meu, care exagerează, povestindu-mi despre noua lui cucerire din seara precedentă.
-Peter, dacă-ți spun!, exclamă el apoi chicotește și râgâie în același timp, ceea ce ne face să izbucnim amândoi în râs.
-Cu tine nici nu știe omul ce să mai creadă!, exclam eu aparent crezându-l.
Dar n-am cum să-l cred. Își umflă singur orgoliul cu minciuni care mai de care mai gogonate, pe care, culmea aproape că le și crede! El nu știe, nimeni nu știe că eu pot citi oamenii. Pot să îi citesc cum alții citesc cărțile. Aș zică că parcă pot vedea PRIN oameni. Le aud gândurile, le știu planurile, din momentul în care li se formează în cap.
Nu știu de ce pot face asta. Nici mama nu a putut să-mi explice. De când am pierdut-o, o regăsesc numai în amintirile cele mai dragi din mintea mea. Ea era singura persoană cu care am reușit să comunic cu adevărat. Singura care îmi putea transmite gândurile ei pe alte căi decât prin vorbe. Ajungea o simplă privire, iar eu o înțelegeam. Asta mergea în ambele sensuri. Eram ca și cum am fi împărțit același creier.
Trăncăneala lui Don riscă să-mi dea o durere de cap, dacă nu fac ceva. Am răbdare cât am răbdare, dar cu unul ca el...
-Uite, Don, zic eu mieros. Abia acum am văzut cât s-a făcut ceasul...i-am promis lui Jeff că-l ajut cu o treabă și trebuie să plec...Mersi mult de cafea...Ne mai vedem...
-Pa, Pete!, îmi răspunde el amical, ridicând ceașca înspre mine, în semn de salut.
Oftez satisfăcut că am scăpat de el, apoi mă arunc în mașină și mă alătur traficului infernal.
CITEȘTI
Vizitatorii
Roman d'amourCe faci când, contrar tuturor credințelor tale și contrar tuturor așteptărilor celorlalți, te îndrăgostești de subiectul studiului tău? Ce faci când afli că femeia de lângă tine e spioana dușmanilor tăi de moarte? Ce faci când soarta mai multor lumi...
