Vizitatorii

EVOLUȚII

Erau deja trei ani de când așa-numita familie Black locuia în Hawaii.

Micul Dani:EL, cunoscut de toată lumea ca Daniel, pur și simplu, crescuse și se dezvoltase conform vârstei sale și la o primă vedere arăta și se purta întocmai ca un copil obișnuit.

Dar în afară de cum arăta, nu era aproape nimic obișnuit la acest copil.

La frageda lui vârstă stăpânea fără cusur comunicarea telepatică. De vorbit, vorbea cursiv engleza și înțelegea româna, iar bunicul său era mândru să constate că nepotul îl înțelegea când îi spunea ceva în limba lui, de acasă.

Avea viziuni, ca Aileen, bunica lui. Și citea și putea influența oamenii, întocmai ca Peter.

Cei patru adulți lucrau împreună, coordonându-și eforturile, ca abilitățile micului Daniel să nu fie nici irosite, nici folosite în scopuri rele.

Era totuși greu să faci un copil de vârsta lui să înțeleagă motivele pentru care unele lucruri erau interzise sau de ce trebuiau ținute secrete. Daniel era un copil energic, plin de viață și de idei. La sfârșitul unei zile obișnuite, cei trei adulți cădeau lați de oboseală, în vreme ce el încă avea chef de joacă.

Soluția avea să vină din cel mai neașteptat loc.

EL sosise într-o după-amiază așa cum o făcea întotdeauna-neanunțat. Îi găsi pe Peter și pe Veronica împreună cu cel mic, jucându-se în curtea din spatele casei, iar pe Sofia o găsi întinsă pe canapeaua din sufragerie.

Pentru prima oară de când o cunoștea, Sofia nu se ridică să-i vină în întâmpinare, așa cum o făcuse mereu, ci doar îl salută ca pe o cunoștință oarecare, fluturând din mână.

Intrigat, EL află imediat răspunsul la întrebarea nerostită. Sofia se ocupase jumătate de zi de Daniel, iar acum zăcea, epuizată.

Cum nu mai avuse de-a face cu astfel de chestiuni, EL se abținu pe moment de la orice concluzie, și-și propuse să urmărească cum se desfășura o zi obișnuită în familia lui, după care se întoarse la nava lui, gânditor.

Câteva zile mai târziu, se reîntoarse la ai săi cu un dispozitiv meșterit de el însuși pentru nepotul său.

Jucăria-căci așa le-o prezentase EL- avea numeroase funcții, de la aceea de antrenor personal, la aceea de profesor îndrumător. Lecțiile erau scurte și distractive, implicând întotdeauna și o porție zdravănă de mișcare. EL se asigura astfel că nepotul său va învăța distrându-se. Și că jucăria îl va ține ocupat suficient timp pentru ca adulții din jur să aibă și ei momente de respiro.

Jucăria reprezentă o schimbare dramatică în bine pentru toți. Daniel nu numai că adora lecțiile deghizate în jocuri, dar urma fără să crâcnească orarul de somn și de masă, lucru care-i scutea pe ai lui de marile bătăi de cap de dinainte.

În  câteva luni, Daniel se transformă dintr-un copil haotic într-unul vesel și studios, mereu entuziasmat să învețe ceva nou. Îi asculta acum și pe adulți și începea să înțeleagă valoarea regulilor pe care aceștia le stabileau și le urmau. Era un copil deosebit de inteligent, iar nu după mult timp, EL descoperi cu satisfacție că nepotul îi moștenise și intuiția fină.

***

Timpul nu trecuse degeaba nici în ceea ce privea misiunea asumată de EL și SOL.

O hartă globală a Războinicilor și hibrizilor trona deasupra unui pupitru, rotindu-se silențios sub forma unei holograme.

Pământul fusese cotropit de aceștia, iar Exploratorii nu aveau altceva de făcut decât să se resemneze cu faptul că pe planeta aceasta nu vor fi prea curând-poate niciodată-baze de-ale lor.

Concluziile misiunii fuseseră trimise de SOL înapoi acasă.

Răspunsul nu-l surprinse pe niciunul dintre ei.

Exploratorii nu doreau să înceapă un război, nici să intre în vizorul Războinicilor, nici să concureze cu ei. Dacă era posibil, alegeau întotdeauna să evite conflictele de orice fel, chiar dacă asta însemna să renunțe uneori la lumi întregi.

***

Veni ziua.

SOL și EL stăteau cu frunțile lipite, comunicând și luându-și bun rămas. Lui SOL îi fusese încredințată o altă misiune, în alt colț al Galaxiei. EL putea în sfârșit să se întoarcă la familia sa și să trăiască liniștit alături de ei.

Împărtășiră ultimele gânduri, apoi, SOL cuprinse cu privirea întreaga familie a fratelui său, care-l privea cu sentimente amestecate. Își încrucișă brațele peste piept și își aplecă capul-semnul tradițional de bun rămas al Exploratorilor-apoi se întoarse cu spatele spre ei, trapa navei se închise, aparatul de zbor pluti ușor, grațios, deasupra solului, după care făcu un salt într-un unghi aparent imposibil și se făcu nevăzut.

***

Trecură ani minunați, însemnați de mici aniversări semnificative pentru ei dar necunoscute altora.

Cele câteva fotografii de pe pereți ilustrau asta

Întoarcerea definitivă a lui EL în familie era printre primele, urmată de mersul pe bicicletă a lui Daniel, apoi pe role, anii de grădiniță, apoi de școală, nenumăratele concursuri școlare câștigate, apoi liceul, prima iubire adolescentină încheiată cu un eșec, cum se întâmplă de obicei, balul de absolvire, surfingul cu amicii, echipa de volei pe plajă și cea de baschet, serile cu prietenii și cele cu familia...

Fotografiile îl surprinseseră cel mai mult pe Daniel, care odată cu trecerea anilor devenise un tânăr adult extraordinar.

Beneficiind de experiența celor două generații de telepați ai familiei care-l precedaseră, găsise răspunsuri la aproape toate întrebările și nelămuririle care-l frământaseră de-a lungul timpului. Se dezvoltase armonios din toate punctele de vedere, devenind un individ echilibrat, rațional, dar și empatic, care știa să-și asculte intuiția dar și viziunile, întocmai cum le asculta celorlalți mințile. Bunicul său înțelept îi împărtășise secrete cunoscute în lumea sa doar de iluminați, se antrenaseră împreună, EL forțându-l în permanență să își extindă capacitățile fizice, psihice și mintale. Ajunsese la abilități nemaiîntâlnite la un pământean...rezultate din amestecul neașteptat al celor trei specii din care provenea, devenind un soi de nouă specie el însuși...

Dar nimic nu durează veșnic.

Trădarea colegei lui EL avusese urmări mai largi decât și-ar fi putut cineva închipui.

Războinicii reușiseră să se infiltreze chiar și pe planeta-mamă a Exploratorilor, iar crimele în masă și vânarea Exploratorilor rămași indica apropierea dispariției lor definitive.

Îndurerat de veștile primite, EL se învinovățea neîncetat că a fost atât de orb, încât nu a putut vedea ce se întâmpla exact sub nasul lui.

După ce-și pierdu luni întregi încercând să găsească o soluție pentru a salva măcar o parte din cei câțiva Exploratori rămași, își dădu seama că totul este în zadar.

-Nu e totul în zadar, bunicule, îi transmise Daniel. Știi, când am avut odată o contopire mentală cu tine și cu SOL...

EL ascultă uluit soluția găsită de nepotul său. Era un act disperat, al unor indivizi disperați. Ar fi putut să funcționeze sau nu. Dar se simțeau datori să încerce.

Putea fi ultima șansă pentru umanitate și Exploratori, așa cum le știau.