Vizitatorii

O VIAȚĂ NOUĂ

1972, Las Vegas, SUA

-Împinge tare, încă odată!, o îndemnă doctorul, răbdător, pe Aileen, care se simțea sfârșită.

Cu un ultim efort, simțind că-și dădea duhul, Aileen auzi și simți în același timp cum oasele îi trosniră, când capul copilașului ieși, apoi cum, cu un plescăit, alunecă afară din ea. Simți, de asemenea, cum cineva trage de încă ceva care iese din ea, apoi auzi țipătul noului-născut și îndemnul doctorului:

-Coase-o!

Amețită și epuizată după travaliul de opt ore, Aileen stătu nemișcată, cu lacrimi care-i brăzdau fața, cât timp asistenta sau altcineva - nu știa și nici nu-i păsa- îi cusu tăietura pe care i-o făcuseră. Pocnetul ritmic al acului care-i străpungea pielea era identic cu acela al oricărei cusături pe care o făcuse ea vreodată într-un material tare, iar dacă n-ar fi fost pe jumătate moartă de oboseală, ar fi găsit poate un strop de haz în toată situația.

-Pot...pot să-l văd?, întrebă ea cu voce tremurătoare, iar doctorul dădu din cap aprobator și-i făcu un semn asistentei, care îi puse în brațe bebelușul care tocmai se oprise din plâns și privea nedumerit în jur, strângând din ochi, strâmbându-se și strângându-și și răsfirându-și degețelele subțiri.

-Aveți un copil perfect, felicitări!, zise doctorul privind lung spre fața tinerei mame, care era mai mare decât fiica lui doar cu vreun an. Se simți brusc bătrân și ieși fără să scoată vreo vorbă din sala de nașteri.

O așezară pe un pat cu roți, apoi o duseră într-un salon. O îndemnară cu blândețe să încerce să îl alăpteze, dar ea nu-și dorea decât să doarmă și să bea apă, atât. Se simțea mai uscată decât întreg deșertul, pe care-l putea zări dincolo de fereastra salonului. Milioane de emoții riscau s-o copleșească și i se pusese un nod în gât.

Asistenta o văzu și înțelese. Se retrase cu cel mic, iar ea căzu într-un somn agitat, populat de coșmarurile care se repetau de nouă luni încoace...

Aileen a noastră fusese dintotdeauna o tânără drăguță și o elevă bună, în ciuda faptului că crescuse în casa bunicilor ei și nu-și cunoscuse niciodată părinții. De altfel, subiectul părinților ei era întotdeauna tabu în casa lor, iar ea știa doar atât: trebuia să fie cuminte și harnică acasă, iar la școală trebuia să fie silitoare, altfel...

Și anii trecuseră, iar din fetița silitoare, Aileen se transformase într-o adolescentă serioasă și studioasă. Avea vise și planuri mari. Învăța pe rupte, voia să primească o bursă de studii, să ajungă la o facultate...

Dar soarta - hai s-o numim așa - avea planurile ei cu Aileen...

Se întâmplase într-o noapte.

Aileen adormise cu capul pe măsuța ce-i servea drept birou. Avusese de lucrat la un proiect important pentru școală, iar asta o epuizase.

O lumină puternică, deranjantă, mai puternică decât aceea a soarelui, inundă cămăruța de la mansarda casei unde se afla tânăra. Somnoroasă și dezorientată, Aileen încercă să se dumirească ce se întâmplă...

Strânse din ochi, apoi o senzație nefirească de plutire o făcu să-i deschidă, numai cât să constate că de fapt nu vedea nimic. În marea aceea de întuneric, nu se auzea nimic, nu se vedea nimic, nu simțea nimic. Era de parcă ar fi fost scufundată într-un univers al întunericului. Dădu să țipe, dar niciun sunet nu-i ieși din gât. Înfricoșată, vru să dea din brațe, dar descoperi cu uimire că era incapabilă de orice mișcare.
I se păru că clipise, apoi...

Auzi un zumzet melodios, urmat de zgomote metalice și în cele din urmă simți o durere îngrozitoare care parcă o trăsnise în zona ovarelor...Leșină aproape instantaneu (sau cel puțin așa credea ea că făcuse, în visul care se repeta obsesiv de nouă luni încoace), apoi se trezi amețită, amorțită, cocoșată, cu capul pe masa din cameră.
Încercase să se ridice de pe scaun, dar picioarele nu o ajutară. Târziu de tot, după ce trecuseră ore bune de când se chinuia să se ridice, reuși să se ridice și porni cu pași șovăitori spre toaletă.

Privi aiurită la lichidul ciudat pe care tocmai îl urinase, apoi, clătinând neîncrezătoare din cap și repetându-și într-una „E un vis! E un vis!”, se duse clătinându-se până la pat, unde căzu lată și adormi buștean.

A doua zi de dimineață coborî din cameră și tocmai se pregătea să-i povestească bunicii sale despre cel mai ciudat vis pe care-l avusese, când...

Descoperi, îngrozită, că amândoi bunicii muriseră în somn!

Șocată, sună la numărul de urgență...

Înduioșați de soarta nefericită a fetei, la câteva săptămâni după înmormântare, pastorul Ted și soția lui Hannah deciseră să o ia pe fată sub aripa lor protectoare, fiindcă ei nu aveau copii...

Iar de aici încolo lucrurile o luaseră razna și mai mult...

Aileen se trezi că avea grețuri mai tot timpul. Devenise palidă, slăbise, n-avea poftă de mâncare...
Neliniștită, Hannah o duse la spital...

Verdictul doctorilor o dădu peste cap! Aileen era însărcinată...deși era și virgină!

După ce discutaseră cu doctorii cum s-ar fi putut explica acest lucru și după ce se confruntaseră cu o tăcere totală din partea lui Aileen când îi ceruseră explicații, pastorul și soția deciseră că era mai bine ca Aileen să se mute înapoi acasă, înainte ca satul să fie îmbâcsit cu minciuni otrăvite (iar Ted să fie bănuit de corupere de minore!).

Neputând să dezvăluie cuiva secretele nopții ciudate din motive evidente, punându-și nenumărate semne de întrebare ea însăși despre ce-și amintea și chiar despre propria ei sănătate mentală, știindu-se nevinovată, dar conștientizând cum ar fi fost viața ei în comunitatea aceea, de-ar fi rămas, Aileen nu spuse nimănui nimic, doar se făcu nevăzută.
Luă din ascunzătoare toți banii bunicilor și toate economiile sale, îngrămădi în portbagajul bătrânei și credincioasei lor camionete toate lucrurile de valoare și toate proviziile pe care le mai găsise prin cămară și plecă de acolo după lăsarea nopții.

Exclusese din start avortul. Nu știa cum de rămăsese însărcinată, dar mai știa și că nu ar fi putut ucide acel copil, de oriunde ar fi apărut. Mai ales că tocmai rămăsese singură pe lume...

Ajunse la marginea Las Vegasului după două nopți și trei zile de condus fără întrerupere. Frântă de oboseală, ațipi în camionetă pe marginea drumului, după ce privise o vreme în tăcere imaginea ireală a orașului, strălucind fantomatic în noapte.

Se trezi în soarele orbitor și se minună că nu fusese jefuită de cineva. Apoi se avântă cu curaj prin căldura arzătoare pe bulevardele ce păreau pustii. Găsi un loc de parcare ferit de soare, în dosul unui hotel uriaș. Își scoase ochelarii de soare și geanta din harababura din spate, apoi porni cu pași mărunți spre intrarea unui cazino.

Nimeni n-o băgă în seamă pe fata subțirică, ce tocmai se așezase pentru întâia dată în viața ei înaintea unui aparat. Băgă, rând pe rând, toate monedele pe care le avea la ea în aparat, apoi trase maneta. Fără succes.

Se pregătea să plece, când găsi în fundul buzunarului ultima monedă. O privi lung, apoi o sărută, înainte să o bage în micul orificiu al aparatului. Era o monedă pe care o păstrase în pușculița ei din copilărie, dar acum simțea că trebuie, cu siguranță, să rupă orice legătură cu viața ei de dinainte. Ascultă sunetul metalic al monedei căzând, apoi puse mâna pe manetă, trase de ea și închise ochii.

Și atunci i se întâmplă.

În spatele pleoapelor închise, Aileen văzu ceva ca o viziune, ca un film care parcă se derula cu încetinitorul.

Drumul monezii sale, până la recipientul în care căzuse pentru depozitare.