1973, Transilvania
Sofia se trezi lac de sudoare.
Același vis straniu, care se repeta aproape în fiecare noapte.
Calul alb, strălucind în lumina lunii.
Picioarele care o dureau, de la drumul plin de pietre...Căderea...
Lumina aceea caldă și îmbietoare...
Apoi, senzația stranie de plutire...
Amețită, se ridică în șezut. Niște crampe ciudate, parcă rău-prevestitoare, o săgetau în josul burții. Se chirci de durere când crampele deveniră junghiuri dureroase.
Așa o găsi mama ei dimineață, plângând ghemuită pe-o parte...
Iar când mama feri pătura deoparte, Sofia rămase șocată:
O dâră de sânge pătase așternuturile...
-Iartă-mă, măicuță!, zise Sofia suspinând. Nu știu ce s-a întâmplat...m-a durut tare de tot burta azi-noapte...
Femeia o privi cu o ușoară notă de amuzament:
-Nu-i nimica, Sofică dragă, nu ești tu de vină...ăsta-i semnul nostru, al femeilor, de când e lumea...De azi, nu mai ești copilă, ești fată mare...De-acu, până la bătrânețe tot așa-i fii însemnată în fiecare lună...Numai dacă îi fii beteagă ori gravidă nu...
Fata o privi cu ochii înlăcrimați:
-Cuuuum?! O să mă scurg de sânge până la bătrânețe?
Măicuța izbucni într-un râs sonor:
-Nu, nu, nu, draga mamei! Asta trece în câteva zile...Dar de-acuma încolo în fiecare lună o să ai câteva zile așa. Dar pe urmă îți trece, ca și cum nici n-ar fi fost...
Fata o privi cu ochi acuzatori:
-Și ce rost are treaba asta? Cu ce mă ajută pe mine să pierd sânge-n fiecare lună?
-E ceva femeiesc. E semn că o să poți avea copii...
Sofia o privi încruntată pe mama ei, apoi se trânti înapoi pe pernă murmurând:
-Dar eu nu vreau să fac copii! Fă să dispară sângele ăsta, că EU NU VREAU SĂ FAC COPII!!!
Zâmbind, mama o prinse în brațe, apoi îi șopti câteva cuvinte alintătoare fetei sale la ureche. După câteva minute, fiica resemnată își însoți mama în cămăruța din spatele cuptorului, unde era veșnic cald, unde împreună, mamă și fiică, făcură ca urmele însângerate să dispară...
Trecură astfel câteva luni, iar Sofia începu să observe cu îngrijorare și alte semne care arătau o transformare.
Se înălțase atâta de parcă o trăsese cineva de cap în sus. Mai avea puțin și-l depășea la înălțime pe Tăicuțul!
Apoi, parcă peste noapte, sânii începură să-i crească, asemeni unor fructe coapte pe trupușorul ei subțirel...
Știa că e aceeași, dar se simțea diferită, fără să își poată explica cum...
Mama o lămurise întrucâtva, dar nu pe de-a-ntregul.
Și nu se putea împăca deloc cu felul în care li se opreau flăcăilor privirile asupra ei...
Furioasă și nedumerită, își jurase să nu lase vreodată pe vreunul dintre tăntălăii aceia prin preajma ei!
Dar...
La nici un an de când trăise acea primă experiență a sângerării, viața Sofiei fu dată peste cap de un incident pe cât de ciudat, pe atât de grav...
Se trezi într-o noapte respirând greu, cu hainele subțiri lipite de corp, pradă unor senzații cum nu mai experimentase vreodată.
După ce privi uluită în jur, se dezmetici și-și dădu seama că visase.
Dar ce vis minunat! Încercă să-l recompună din fragmentele care parcă i se evaporau din minte...
Era undeva, într-un soi de adăpost, care semăna cu o peșteră cu un tavan boltit...
Era acolo o lumină blândă, un aer plin de muzică care te învăluia, de culori vesele și parfumuri minunate....
Și atunci îl văzuse pe EL.
Era cel mai frumos bărbat pe care-l văzuse vreodată, care stătuse așezat până ce ea sosise, dar se ridicase imediat. Era înalt și puternic, cu niște ochi albaștri pătrunzători și un păr lung, auriu, care i se revărsa peste umerii dezveliți parțial de cămașa albă pe care o purta.
Nu îi spusese nimic, dar îl auzise în minte spunându-i pe nume, iar vocea lui o răscolise, fără să știe de ce.
Se uitase în ochii aceia minunați, apoi îi simțise mâinile care o prinseră cu blândețe de mână și apoi, parcă plutind, o traseră mai aproape, într-un soi de dans lent, ciudat.
Sofia începu să tremure, amintindu-și senzațiile pe care le simțise în apropierea lui.
Îi fusese rușine la început, apoi își lipise fața de pieptul lui și-i ascultase bătăile inimii. Îi simțise mirosul, îi simțise strânsoarea mâinilor!
Iar când el o îndepărtă ușor și se aplecă deasupra ei ca s-o sărute...
Inima Sofiei bubui în piept, amintindu-și senzația aceea uluitoare.
Ce senzații minunate, ce plăcere neînchipuită!
Din noaptea aceea, îl visă mereu și de fiecare dată simțea că își dorea tot mai mult atingerea lui nepământeană.
Ca într-o transă, nopți la rând, experimentă senzații crescânde, care o lăsau tremurând și cu mințile răvășite.
Nimeni nu băgă de seamă lumina misterioasă care apărea și dispărea periodic din camera Sofiei...
Ba uneori Sofia descoperea, uluită, semne rămase pe trup, de parcă tot ceea ce visase fusese aievea.
Apoi visele încetară.
Fără să povestească ceva, simțindu-se rușinată și consolându-se că totul fusese doar un vis, fata își continuă viața de zi cu zi.
Dar când peste o vreme se simți rău, mama intră la bănuieli și o duse la spital...
Sofia era însărcinată...deși era virgină!
Șocată, dar sigură de faptul că fata ei nu avusese niciun fel de relație fizică, mama o ascunse de lume cât putu, dar...
Când sarcina deveni evidentă, satul deveni un cuib de viespi otrăvite!
Nimeni nu crezu în inocența ei, nici măcar preotul satului, fapt care duse la o rupere definitivă de biserică a acelei familii.
Ajutată de măicuța ei, Sofia născu acasă o fetiță minunată, pe care o numi Veronica...
CITEȘTI
Vizitatorii
RomansaCe faci când, contrar tuturor credințelor tale și contrar tuturor așteptărilor celorlalți, te îndrăgostești de subiectul studiului tău? Ce faci când afli că femeia de lângă tine e spioana dușmanilor tăi de moarte? Ce faci când soarta mai multor lumi...
