Vizitatorii

MINTEA TÂNĂRĂ

Mă trezește un miros plăcut de cafea.

Deschid ochii și constat că sunt acasă.

-Mamă, ce bine că ai făcut cafeaua...exclam eu mieunat și mă lingușesc ca o pisică pe lângă mama, care-mi toarnă lichidul fierbinte într-o ceașcă și mi-l oferă zâmbind.

Ce vis ciudat am putut avea, că mama era goală în camera ei, împreună cu un tip, în noaptea Anului Nou...

Chicotesc veselă, lucru care nu-i scapă mamei.

-Ce e așa amuzant?, mă întreabă ea privindu-mă cu atenție.

-O...nimic, nimic...mi-am adus aminte că am visat niște prostii și de aia râd, îi răspund eu cu sinceritate, apoi mă îndepărtez, pășind cu cana aburindă spre grădina din fața casei, acolo unde e o bancă tăiată dintr-un buștean imens.

Dumnezeule, ce frumos e locul ăsta primăvara!

Nu există anotimp mai frumos decât primăvara, îmi spun, inspirând mirosul de zambile care străbate aerul răcoros al dimineții. Când se trezește toată natura la viață. Când simți că și tu te trezești la viață...îmi spun zâmbind, înregistrând senzațiile din corpul meu care-mi dau de înțeles că ar cam fi vremea să-mi găsesc și eu un iubit, cum mi-a sugerat de-atâtea ori Lidia.

Lidia - iubăreața de bruneți musculoși. Și-i alege pe sprânceană, unul și unul, și nu stă cu niciunul mai mult de o lună. Ha! Destrăbălata!

Măcar e o prietenă adevărată, îmi șoptește mintea, în vreme ce razele soarelui îmi încălzesc chipul pentru prima oară cu adevărat anul acesta.

Și de-ar fi să aleg un tip...

Nici n-am idee ce tip mi-ar plăcea, îmi răspund automat. Mi-am dedicat tot timpul, toată energia, toată adolescența urmăririi scopului principal: să ies din sat, să ajung la facultate. În plus, toți băieții pe care i-am întâlnit până acum au fost niște netoți, imaturi, dornici doar de o aventură de-o noapte.

Eu îmi doresc să găsesc un tip care să mă facă să mă pierd în privirea lui, cum am citit prin cărți. Cu care să mă pot conecta la un nivel profund, care să mă înțeleagă și care să aibă răbdare cu mine...

„Vise, Vero, vise!”, aud parcă aievea exclamația prietenei mele.

În orice caz, nimic nu mă oprește să visez. E gratis, e frumos, mă face să mă simt bine...

-Iubito, peste două ore vine mașina cu care te duci la București!, aud glasul mamei și mă scutur din reverie imediat. Sorb cafeaua, apoi trec în fugă pe lângă mama, care mă privește lung. Sar ca un copil mic, ca o capră, mă întorc, o îmbrățișez și o pup apăsat pe un obraz, apoi aterizez în duș, fredonând o melodie care mi-e familiară de undeva, deși nu știu de unde.

***

Frunzăresc plictisită hârtiile de pe pupitru.

M-au repartizat la acest liceu ca să observ metodica predării la liceu - o nouă găselniță de-a adormi studenții, dac-ar fi să mă întrebe și pe mine cineva...

Oftez imperceptibil și-mi înăbuș un căscat.

Cât o mai fi până la pauză? De-abia aștept să o șterg definitiv pe ziua de azi din liceul ăsta!

...

A sunat! Ce bineeee!

-Veronica, mai rămâi puțin, te rog!, exclamă profesoara.