Vizitatorii

CÂT POȚI ASCUNDE O TRĂDARE

Ca  să ajungă membru al Elitei, EL, asemeni tuturor celor care făceau și făcuseră vreodată parte din acest cerc select, trebuise să dovedească că merită să facă parte din rândurile lor.

Nu doar educația și antrenamentul conta. Contau și aptitudinile.

Fiecare din restrânsul cerc avea alte aptitudini speciale. Unii le împărtășeau cu lumea, alții, nu. Dar fiecare le dezvăluia obligatoriu în fața Consiliului, iar aceștia decideau în final pe cine vor include în Elită sau nu.

EL fusese binecuvântat cu mai multe aptitudini. Pe unele și le prezentase înaintea consiliului.

Dar vreo câteva nu.

Era vestit pentru empatia și creativitatea lui. Fusese ales pentru această misiune pe această planetă tocmai fiindcă aptitudinile sale se aliniau perfect cu obiectivele Exploratorilor: observă, experimentează, analizează, adaptează-te dacă dai de probleme, găsește soluții creative repede, trage concluzii dar înainte de toate ai grijă să nu faci rău, pe cât posibil, speciilor autohtone.

Pe de altă parte, abilitățile partenerei sale erau mult mai...practice, ca să spunem așa. De mică fusese rebelă, iar cauza Exploratorilor i se păruse mereu incompletă. De ce să explorezi spațiul, de ce să cercetezi planete noi, lumi noi, dacă n-ai niciun beneficiu? Desigur, beneficii existau, dar în societatea lor, unde totul era distribuit tuturor în mod egal, meritele erau recunoscute doar câtorva, care de cele mai multe ori se sacrificau pe ei înșiși pentru binele comun sau pentru succesul vreunei misiuni.

EA nu era așa.

N-avea de gând să-și trăiască viața ca restul turmei, ca o anonimă. Avea ambiții mari, planuri mari, idei mărețe -dar pentru EA, nu pentru toți. Adică, de ce să beneficieze toată lumea de pe urma a ceea ce făcea și era ea? Pur și simplu i se părea ilogic.

Fără să-și dea seama că abilitățile ei pot fi și cele mai mari slăbiciuni ale ei, deveni o persoană DUALĂ, își dezvoltă două personalități, reușind să aibă succes maxim folosindu-se de acest lucru.

Una era EA, varianta oficială, cercetătoarea serioasă, exploratoarea conștiincioasă, care nu se abătea de la reguli niciodată și care se mândrea cu corectitudinea și logica ei. Abilitatea ei extraordinară era rezistența la monotonie, abilitate esențială pentru misiunile de lungă durată. Sau cel puțin asta concluzionaseră membrii Consiliului.

Și alta era EA care în realitate urla de plictiseală în interior, rebela care visa să devină stăpâna unei planete, cel puțin, și-și dorea recunoașterea eternă a numelui său de-a lungul și de-a latul galaxiei. Cea care deviase spre Războinici și cauza lor cu ușurință, cărora le raporta frecvent absolut tot ce se întâmpla și de la care obținuse tehnologii care-o ajutau să se...distreze. Prin asta înțelegând torturarea, mutilarea și chiar distrugerea unor subiecți.

Întorcându-ne la EL, traiul pe aceeași navă, pe timp îndelungat, împreună cu aceeași persoană avea și părțile lui rele dar și părțile lui bune. Era plictisitor, repetitiv și rareori aveau satisfacții...EL află mai multe lucruri despre EA decât ar fi vrut să afle vreodată (și viceversa), însă în același timp EL avu curiozitatea de a o urmări și pe EA în același fel cum ar fi urmărit un orice alt subiect al experimentelor sale. Fără să se gândească vreodată că observațiile îi vor fi de folos cumva, considera observarea ei o modalitate amuzantă de a-și petrece timpul în misiune.

În scopul acesta, instalase la bordul navei o grămadă de camere-spion, senzori și transmițători, camuflați în obiecte uzuale.

Cum EA se comporta exemplar și repetitiv întotdeauna, după o vreme o lăsă mai moale cu observațiile, ba chiar la un moment dat se gândi să-i spună și ei ce făcuse. Totuși, o altă abilitate a sa, pe care-o ținea ascunsă de toată lumea, inclusiv de Consiliu, era Intuiția. Urmându-și intuiția, lăsă lucrurile în pace, așa cum erau, verificând ceea ce-i transmiseseră uneltele ascunse în timpul când EA era plecată în vreo misiune sau când dormea. Se mai amuza uneori și cam atât.

N-ar fi bănuit niciodată cât de folositoare se putea dovedi această abilitate secretă!

Întreruperea unor tipare ale activităților ei fu primul indiciu.

Apoi zări pe una dintre înregistrări o slabă strălucire a unui obiect pe care ea-l scotea din uniformă și-l făcea nevăzut undeva, într-un loc ascuns dintr-un perete. Mișcarea era atât de fulgerătoare, că dacă n-ar fi fost atent la fiecare detaliu al înregistrării, nici n-ar fi văzut-o.

Iar acum, că el detectase un posibil inamic prin prejmă, EA ieșea tot mai des din navă și niciodată nu făcea vreun raport pe unde umblase și ce făcuse.

Regulile erau stricte. Niciodată nu puteau lăsa nava nesupravegheată. Când pleca EL, rămânea EA pe navă și invers.

Totuși, de la marea dezvăluire, EL observă și mai multe lucruri care i se păreau suspecte. Se adunau nereguli peste nereguli și în vârful lor alte nereguli. Decise să treacă peste cea mai importantă regulă, iar când ea plecă de pe navă, luă cea de-a doua navetă și o urmări.

Spre uimirea lui, EA traversă câteva granițe înainte să se oprească și să aterizeze în grădina unei reședințe luxoase din Franța. O văzu camuflând naveta și apoi pășind cu încredere îmbrăcată într-un costum gri, sobru, asemeni oricărui agent special pământean. Așteptă ore bune până ce se întoarse în compania unui individ, pe care...îl urcă la bordul navetei sale, ca și cum ar fi fost cel mai normal lucru din lume. De acolo, traversară Canalul Mânecii și se opriră pe acoperișul unei clădiri mătăhăloase și gri, undeva în Londra. Coborâră și fură întâmpinați pe acoperiș de alți doi indivizi. EL se abținu din tot sufletul să nu-i sondeze mintal, ca să afle direct cine erau, însă nu avu mult de așteptat până ce-i observă pe toți patru plutind la un moment dat deasupra acoperișului, întocmai cum o făceau toți cei ai lor.

Uluit, se întrebă ce se întâmpla CU ADEVĂRAT pe planeta asta și CINE ERA EA, colega lui pe care ar fi jurat c-o știe pe dinafară până în acel moment. Făcu cale întoarsă, numai cât să ajungă la timp înaintea ei. Ascunse într-un locaș secret toate dovezile pe care le adunase până atunci și recunoscu cu smerenie că mințile încuiate ale pământenilor erau de fapt o binecuvântare. Și-ar fi dorit ca să poate ascunde față de EA ceea ce aflase cu aceeași ușurință cu care ei își ascundeau lucruri unii altora...

Se prefăcu din cale-afară de obosit la întoarcerea ei și se așeză în locul unde se odihnea de obicei. Își controlă cu mintea toate funcțiile corpului, ca să pară întocmai ca și cum ar fi fost adormit, apoi o spionă.

O văzu venind să-i verifice somnul, apoi o auzi vorbind relaxată cu cineva. Îndoiala i se transformă într-o groază aproape imposibil de ascuns: imaginile din cabină pe care le primea direct în minte de la aparatul ce spiona acolo îi arătară inimaginabilul: EA conversa prietenește printr-un aparat ce transmitea și imagini cu un...Războinic get-beget. Vedea  chipul acestuia, deformat de la nesfârșitele lupte  la care participase, schimonosindu-se din când în când într-o tentativă de expresie favorabilă. Asculta uluit cum discuția se făcea între ei în cei mai direcți și prietenești termeni, de parcă Războinicul ar fi fost colegul ei, nu el.

Iar ultimele fărâme de îndoială i se risipiră.

Se rugă Sferelor Înalte ca toate echipamentele de înregistrare să funcționeze, ca să aibă dovada că nu înnebunise.

Apoi, epuizat de-a binelea, se adânci într-un somn adânc.