Vizitatorii

CAPTIVI

Sunt întinsă pe un soi de pat de spital, îngust, într-un soi de salon ciudat. E o încăpere cum n-am mai văzut, cu pereți circulari și tavanul lucios, ușor boltit. În afara tavanului, care e maroniu, e totul alb, un soi de alb lăptos, inundat de un fel de lumină care nu știu de unde vine. E liniște. Dau să mă ridic, dar constat cu surprindere că nu mă pot mișca. Aparent sunt înțepenită pe patul ăsta, zică am fost lipită de el... îmi pot mișca doar privirea și pot respira. Ce naiba?!

Ce fel de spital o mai fi și ăsta?!, îmi zic, nedumerită. Și de ce sunt la spital? Ultima amintire pe care o am e din apartamentul lui Peter, chiar înainte să plec...

Un foșnet ușor îmi atrage atenția. Îmi închid ochii și pândesc printre pleoapele apropiate, cum făceam și în copilărie când o pândeam pe mama.

Dumnezeule! O femeie ciudată, într-o uniformă ciudată, umblă de colo-colo. Vreau să vorbesc cu ea dar niciun sunet nu-mi iese din gât. Ce naiba?!

„Trezește-te, Veronica! Ai un vis ciudat! Trezește-te!”

Niciun efect.

***

EA privi impasibilă spre monitoarele care-i indicau cadența crescută a bătăilor inimii fetei. Știa că nu mai doarme, dar se prefăcu că nu observă asta. Nu o interesa deocamdată nimic în special legat de această creatură, doar potențialul ei de a fi folosită ca monedă de schimb. Ce bine că EL devenise și mai slab, permițându-i astfel încă o modalitate de manipulare...

Era aproape de-a ajunge unde-și propusese. Mult prea aproape, ca să-i permită unui fraier ca EL să-i strice planurile. Va folosi toate metodele non-violente ca să-l reducă la tăcere. Nu-l putea anihila fizic, oricât și-ar fi dorit s-o facă. De s-ar fi întâmplat ceva cu EL, fizic, orice,  acest lucru ar fi fost observat imediat la bază, datorită senzorilor pe care-i aveau amândoi implantați în corp și care erau o cerință obligatorie pentru toți Exploratorii, iar EA ar fi fost obligată  să raporteze imediat ce se întâmplase și cum stăteau lucrurile, misiunea ar fi fost întreruptă, iar alți doi Exploratori le-ar fi luat locul. Nu-și putea permite una ca asta. Nu acum, când erau la un pas de împlinirea țelului suprem.

Erau, într-adevăr,  foarte aproape. Întâlnirile la nivel înalt pe care le avusese recent îi confirmau asta.

Planeta asta pentru o planetă a ei...Un schimb ușor, pentru ea.

Amânându-și nerăbdarea, pluti spre ușa care se deschise foșnind ușor.

***

Peter se trezi târziu, când lumina crudă a dimineții îi înțepă ochii. Somnoros, o căută cu mâna prin așternut pe Veronica, apoi oftă și-o zbughi spre baie. Se întoarse, o căută de-a roata apartamentului, apoi murmură dezamăgit ceva despre seducție și abandon.

Era sâmbătă. O să sune la Veronica mai târziu. Probabil că ajunsese acasă la Lidia, iar apoi stătuseră la povești până dimineață, se gândi el, zâmbind amuzat în gol, în timp ce-și punea la fiert cafeaua. Zâmbetul nu-l părăsi, pe măsură ce rememora cele petrecute noaptea trecută. Își găsise perechea. Știa asta, o știa mai bine decât știa cine este el. Nu o va pierde, asta era sigur! Se apucă să scotocească prin mormanul de haine de pe pat, căutându-și un tricou curat, apoi după ce-și bău cafeaua porni spre centrul orașului, spre magazinele de bijuterii.

***

După ce se făcu dimineață și văzu că Veronica nu se întorsese acasă, Lidia concluzionă că relația prietenei sale cu Peter trecuse la celălalt nivel.