Vizitatorii

CONEXIUNI

Sofia simți imediat că Veronica este tulburată. O simțise de când o născuse, iar conexiunea lor crescuse odată cu fata.

E lesne de înțeles atunci de ce Sofia nu putu sta liniștită până ce nu o auzi pe Veronica la telefon în acea seară:

-Sunt bine, mamă!, exclamă Veronica, oftând. Doar o zi mai ciudată, așa...Am stat peste program cu îndrumătoarea de la liceu...apoi m-am ciocnit de un tip când coboram scările să-mi iau ceva de mâncare...

De la capătul celălalt al firului, Sofia simți cum emoțiile fetei sale se intensifică , probabil rememorând scena:

-Era și el neatent...Eu mă grăbeam...l-am ajutat să-și strângă foile de pe jos, apoi am făcut cunoștință...E american, a zis că-l cheamă Peter...Predă engleză la liceu, sau ceva de genul ăsta...am mâncat împreună câte un hot-dog, apoi eu am plecat...deși sunt sigură că el voia să mai rămân...Hi, hi, hi!

-Cum să nu!, râse Sofia la rândul ei. Ar fi fost și culmea să nu vrea!

-Știi, mamă, a fost foarte ciudat...la un moment dat, aș fi putut jura că i-am auzit vocea în mintea mea, deși nu și-a mișcat câtuși de puțin buzele...A fost foarte ciudat...

De la capătul celălalt al firului, Sofia asculta în tăcere vorbele fiicei sale. Va trebui să discute problema asta cu EL, numaidecât!

Își drese glasul, apoi spuse repede:

-O, sigur ți s-a părut, draga mea! Uite, trebuie să închid...Te iubesc! Ai grijă de tine!

-Și eu, mamă! Pa!

Nebănuitoare, Veronica așeză telefonul la locul lui, apoi se întoarse în camera ei.

Era singură acasă, în seara aceea. Dar ei îi plăcea liniștea. Chiar îi lipsea liniștea aceea adevărată, de-acasă. Decise să facă o baie lungă și relaxantă, parfumată cu câteva picături de uleiuri esențiale făcute de mama ei...

Își pregăti cada, o umplu pe jumătate, apoi se dezbrăcă și oftând de plăcere se scufundă în apă, închise ochii, inspirând parfumul încântător, când...

Ca o fantomă, chipul lui Peter îi invadă mintea, în vreme ce vocea lui îi repeta obsesiv numele, cu accentul specific american:

„Veronica!”

„Veronica!”

„Veronica!”

Veronica se sperie de-a binelea și alunecă sub apă, de unde ieși tușind, câteva momente mai târziu. Se petrecea ceva deosebit de ciudat de când se întâlnise cu americanul acela!

La câțiva kilometri depărtare, Peter parcă trăia aievea senzația încântătoare a apei calde pe piele și parfumul floral, apoi...Se sufocă, iar un val de tuse inexplicabil, însoțit de frig și tremurături îl învălui.

-Ce mama dracului...?!, exclamă Peter, uluit. Nu i se mai întâmplase așa ceva niciodată.

Se trânti în pat, încercând să analizeze cât putea de logic tot acel parcurs al evenimentelor.

Retrăi momentul când ochii li se întâlniseră și sentimentul de familiaritate și de conexiune simțit.

„Mamă, ce să fac?”, chestionă Peter amintirea mamei sale, așa cum făcea adeseori de la moartea ei încoace. Uneori simțea că înnebunise, că suferă de vreo afecțiune psihică, fiindcă nu-și putea explica altfel felul în care Aileen îi răspundea, parcă, de pe celălalt tărâm...

„Nimic nu e întâmplător!”, auzi în minte vorbele pe care Aileen le recita mai ades decât orice altceva.

Tremurând, Veronica se șterse de excesul de apă, apoi fugi spre dormitor, unde își trase repede pe ea lenjeria și pijamaua, apoi se aruncă sub plapumă. Mintea nu-i mai funcționa. Cum mama naibii putea avea o astfel de conexiune cu cineva necunoscut? Ea-și explicase întotdeauna conexiunea ei cu mama pe baza relației mamă-fiică, a iubirii și înțelegerii profunde pe care o aveau una pentru cealaltă...

Dar  cu un străin?

Venit de peste ocean?

Putea exista așa ceva?

Oarecum mai relaxată, Veronica își reîntoarse gândurile spre Peter, iar acesta i le interceptă cu ușurință. Îi putu recunoaște uimirea și nedumerirea, dar și curiozitatea, dar, ce era deosebit de alte scanări mentale pe care le făcuse până atunci mamei sale, era că de data asta părea că nu primește doar gânduri, ci și emoții.

Fata asta...transmitea emoții?

Înghiți în sec, și-și impuse să nu se mai gândească la ea.

Fără prea mare succes.

Era frumoasă. Cumva, supranatural de frumoasă.

Peter înghiți în gol, rememorând chipul angelic, ochii imposibil de albaștri, părul blond care i se revărsa în valuri pe spate până la talia înconjurată de o curea simplă, albă...

Înghiți iar în gol, apoi dădu din cap a negare. Nu o să se mai gândească la ea! Scoase câteva teancuri de hârtii , asupra cărora se concentră până după miezul nopții.

Dar subconștientul avea planurile lui.

Imediat ce adormi, Peter o visă iar, ochii albaștri  și părul auriu îl bântuiră fără milă, iar dimineața se trezi aiurit, obosit ca după o noapte de nesomn...

Dincolo, Veronica nu dormise nici ea prea grozav. Avusese un vis în care vocea lui Peter era asemeni unei bătăi repetate la ușă, iar ea trebuia să lupte iar și iar să nu lase ca ușa aceea să se deschidă...