Vizitatorii

EXPLORATORII

Chiar dacă ai fi știut  peștera aceea și ai fi intrat în ea de zeci de ori, tot ai fi putut să ratezi cu ușurință intrarea.

Asta fiindcă ei proiectau permanent peste acea intrare o imagine simplă și plictisitoare -fațada unei stânci.

EA și EL ajunseseră și staționau în locul acela de zeci de ani tereștri.

Parte a unei civilizații străvechi ajunsă la un nivel maxim de dezvoltare, cei doi erau Exploratori. Și cercetători.

Reușiseră cu succes să se facă nevăzuți de-a lungul vremii, folosindu-se de asemănarea fizică izbitoare dintre ei și băștinași dar și de capacitățile lor telepatice extraordinare.

În plus, de când îi tot urmăreau, reușiseră să le învețe și limbajul și obiceiurile.

Evoluția lentă a speciei humanoide era unul dintre motivele pentru care fusese decisă studierea lor. Primitivismul, instinctele animalice ce dominau capacitatea intelectuală latentă erau un subiect absolut fascinant, pe care-l urmăreau pentru a desluși frânturi din posibila lor proprie evoluție.

Raportau rar - la vreo doi-trei ani tereștri distanță - numai fiindcă dacă ar fi făcut-o mai des rezultatele studiilor ar fi putut fi considerate irelevante.

Cei doi comunicau între ei telepatic, iar costumele pe care le purtau ca pe o a doua piele aveau ca primă funcție înlesnirea acestei comunicări. Abia apoi veneau funcțiile de protecție, atac și vindecare...

EA urmărise cu atenție de-a lungul vremii cum EL dezvoltase un soi de...legătură emoțională cu băștinașii. De fapt numai cu unul...una...

De raportat nu raportase absolut nimic acasă.  Încă.

EL se comporta aparent normal, își îndeplinea sarcinile în mod exemplar, dar...

De la o vreme îl surprindea adesea cu mintea închisă față de ea.
De parcă ar fi vrut să se separe de ea și de specia lor.

Încă nu-i spusese despre asta nimic, ascunzându-și gândurile de el cu ușurință, mai ales că tot mai des părea total...distras.

EA îl surprinsese nu odată complet acaparat de o conexiune despre care ea nu avea cunoștință. Se retrăsese, uluită și contrariată.

Conexiunile telepatice sau relațiile intime cu alte specii erau interzise, după ce numeroase generații înaintea lor suferiseră de pe urma acestora... Iar dacă s-ar fi aflat despre ce făcea EL, risca fără nicio îndoială excluderea din  ELITA în care se luptase atât de mult să fie inclus.

Și asta n-ar fi fost tot... Pedepsele lor erau tot atât de evoluate ca și specia.

„Ce-i cu tine?! Ce te-a apucat?!”, îi venea să strige la el, așa cum văzuse că fac umanoizii între ei, când se înfurie. „Cum poți pune deoparte tot ce ai învățat, tot ce ești?! Pentru ce îți asumi riscuri?! Pentru niște subiecți ai unui studiu?! Nu sunt destui încât să nu conteze?!”

Îi venea s-o ucidă pe ființa care-i cauza o asemenea distragere a atenției, o asemenea dezordine și depersonalizare...

Încercând să își împace gândurile contradictorii, unele care îi strigau să-l raporteze, celelalte care îi spuneau să mai aibă răbdare cu EL, EA se așeză în poziția de odihnă în scobitura din peretele învelișului, apoi adormi.

EL nu era prost, nici naiv.

Știa că EA îi observase schimbările.

O simțise și o înțelesese.

Dar, vai!

Legătura pe care o avea cu Sofia era de neînchipuit, de neexplicat, pentru oricine din specia lui.

Și da, se luptase la început...cu sine, cu regulile pe care le înțelesese și le acceptase dintotdeauna înainte, asemeni tuturor celor ca el, se luptase cu tot ceea ce învățase și știuse despre existență, despre conexiune, încercase să se izoleze, să se distanțeze, să renunțe...Dar se întorcea la ea, invariabil, iar și iar, fascinat de senzațiile pe care le experimenta cu ea, de instinctele ei nefiltrate care la ei dispăruseră în negura veacurilor odată cu evoluția...

Se trezea că îl traversează senzații și emoții, asemeni valurilor într-un ocean, că există o parte din el care se conectează la origini, la o formă primitivă și neșlefuită, imperfectă, dar pulsând de viață...

Simțea că e diferit, într-un fel pe care nu îl putea descrie, fiindcă nu exista în limbajul lor vreo expresie care să descrie sau să poată măcar să se apropie de ceea ce experimenta el...

Se simțea mai viu decât se simțise vreodată sau decât și-ar fi putut vreodată închipui...

Adică...

Li se spusese că sunt ființe superioare, că sunt binecuvântate cu înțelepciune și cu vieți și capacități fabuloase...

Ceea ce era adevărat.

Dar undeva, pe parcurs, se pierduse ceva...

Ceva ce el regăsea de fiecare dată când se conecta la Sofia, ceva care-l făcea să se simtă întreg, viu, adevărat.

Cum să o considere un simplu subiect de studiu, când atunci când erau împreună erau un tot?

Deveneau una. Inseparabili.

Plus că ea reușise să învețe de la el, în întâlnirile lor, câteva aspecte ale comunicării telepatice!

Pe care, culmea, reușise să i le transmită și fiicei sale!

EL recunoștea că se confrunta cu o problemă, ba chiar cu o MARE problemă...

Inspiră adânc când simți senzația familiară...Sofia îl chema, avea nevoie de el...

Resemnat, dar dornic de reconectare, puse rațiunea și regulile deoparte deocamdată, iar camera Sofiei se lumină într-o străfulgerare blândă, ca de atâtea alte ori...