Vizitatorii

DESPĂRȚIȚI ȘI REUNIȚI

Plutind ușor prin navă, SOL și EL își desfășurau activitatea sub acoperire, schimbând între ei câte un gând din când în când.

SOL fusese uluit să afle că EL tocmai se căsătorise cu Sofia.

Tot ceea ce făcuse până atunci legat de ea i se păruse nelalocul său, o idee greșită, o decizie necugetată, cum era și de așteptat...

Dar o căsătorie cu o primitivă?!

Avea noroc că era considerat mort-altfel ar fi fost pasibil de cele mai grele pedepse...

Dar ceea ce fusese făcut, rămânea făcut. EL rămăsese neclintit și-și asumase deciziile. SOL se consolă întrucâtva cu ideea că uniunea celor doi n-ar fi putut fi dovedită niciodată, deci nici grava infracțiune-fiindcă da, își repeta el, oficial El era mort.

Dar chestiuni de mai mare importanță le acaparară curând mințile.

Numai SOL și Președintelui Comitetului de Explorare cunoșteau adevărul despre situația de pe Terra și despre faptul că EL mai era în viață. Președintele asistase șocat la înregistrările făcute de EL la bordul navei, dar și la bordul navetei cu care EA plecase în „misiuni”. Toți trei căzură de acord că situația era gravă.

EA lucrase mai mult decât eficient.

Războinicii știau despre Exploratori și despre planurile lor. EA le spusese totul, fără remușcări.

Aveau doar avantajul că toată lumea, din toate colțurile galaxiei, inclusiv Războinicii, aflaseră că EL murise.

Folosind casa lui Peter din Los Angeles ca loc de aterizare și ascunzătoare a navei, cei doi începură să spioneze, scanând pentru început transmisiunile făcute pe toate canalele radio.

Nu dură mult până să dea de urma semnăturii specifice din transmisiunile Războinicilor.

Apoi aflară și mai multe.

Mai multe și mai rele decât își închipuiseră.

***

Lloyd stătea pe marginea drumului, așteptând să se facă semaforul verde.

Căldura îl înăbușea. Blestemă în gând , în vreme ce-și muta greutatea de pe un picior pe altul.

Transpirația îi făcea să alunece acoperitoarea de ureche pe care o purta ca să mascheze față de pământeni semnul distinctiv ce indica moștenirea speciei sale-urechile mici, cu margini zdrențuite.

Iritat de-a binelea , își duse mâna spre ureche, apoi răsuflă ușurat când semaforul își schimbă culoarea.

Se ducea la un interviu pentru un loc de muncă.

Noroc că ajunsese cu o jumătate de oră mai devreme!

Se strecură în toaleta clădirii, inspirând ușurat aerul condiționat. Se duse direct într-un separeu, unde-și dădu jos acoperitoarele de urechi, le curăță cu lichidul special, apoi își șterse transpirația și și le lipi înapoi. Trase apa și se îndreptă spre chiuvetă, ca să își spele de pe degete adezivul.

Un individ beat - sau cel puțin amețit, după toate aparențele – intră pe ușa toaletei, clătinându-se. Se legănă puțin, parcă indecis încotro s-o apuce. Păși nesigur spre chiuveta unde Lloyd tocmai terminase să se spele, se ciocni de el, mormăi ceva neinteligibil, apoi îl prinse de mână de parc-ar fi vrut să se scuze. Enervat, Lloyd îl îmbrânci cât colo, apoi se scutură, își aranjă ținuta, își inspectă încă odată urechile și ieși din încăpere fără să se uite înapoi.

În mod miraculos, bețivanul își recăpătă echilibrul și starea de bine exact în clipa când Lloyd închise ușa după el.

-L-ai pus?, îl chestionă scurt SOL pe fratele său.

-Desigur, răspunse EL, la fel de laconic.

***

Pe măsură ce zilele treceau, Sofia simțea că poate respira mai ușor.

Trecuse prin ce era mai greu atunci când EL îi spusese c-o să plece. Nu îi spusese unde va merge, ce va face sau dacă se vor revedea cândva, nici nu îi promisese nimic-în afară de fidelitate. Își închise mintea față de ea. Apoi plecase.

Decise că nu putea face mai mult decât să trăiască fiecare zi așa cum venea. Se dedică fiicei sale, familiei ei și treburilor casnice, concluzionând că până la urmă situația ei nu era chiar una de plâns.

Peter și Veronica erau fericiți - descopereau în fiecare zi lucruri noi pe insulă, iar burtica devenea pe zi ce trece mai vizibilă. Iar într-o zi, fără niciun avertisment, Veronica simți mișcările celui mic.

***

Planul funcționa fără cusur.

Cum pe planeta asta era cel mai natural lucru să dai mâna cu cineva, se folosiseră de asta în favoarea lor.

Cei „infectați” aveau simptome foarte ușoare sau deloc-unora le era ușor greață, altora le curgea puțin nasul...nimic suspicios.

Într-un interval de timp spectaculos de scurt, din punctul lor de vedere, EL și SOL reușiseră să scoată la iveală sute de Războinici deghizați în pământeni, fără ca aceștia să-și dea seama.

Era bineînțeles doar un început. Trebuiau să fie filtrați Războinicii get-beget de odraslele lor hibride-dar asta era o altă poveste.

Priviră spre afișajul care îi reprezenta pe Războinici ca pe niște puncte roșii, iar rețeaua se extindea cu fiecare contact pe care aceștia îl făceau, situația actualizându-se permanent.

Va mai dura o vreme până ce vor avea perspectiva globală-iar atunci vor vedea ce era de făcut.

***

-Mamă..., zise Veronica mângâindu-și burta care părea indecent de mare pe lângă statura ei. Cred că e timpul...

Sofia ieși din spatele mesei din bucătărie, unde pregătea prânzul și sări să-și sprijine fiica, privind lung spre balta care zăcea în mijlocul încăperii.

-Fug să-l chem pe Peter, bine?, zise ea, apoi după ce se asigură că fata ei era instalată confortabil pe canapea, alergă sprintenă spre hotelul din apropiere.

Câteva ore mai târziu, cei trei priveau cu înduioșare chipul angelic al celui mic. Veronica se simțea bine, iar Peter era în al nouălea cer.

-Miss Brad, zise el iar Veronica, deși epuizată, roși ușor. Nu credeam că te pot iubi mai mult, dar îmi pare bine că am greșit...

-Peter...te-ai mai gândit la un nume dintre cele despre care am vorbit?

-Dani:EL, numele lui va fi Dani:EL, răspunse o voce masculină sonoră.

Peter și Veronica rămaseră cu gura căscată. EL și SOL stăteau în cadrul ușii, cu ochii ațintiți spre mogâldeața din pătuț.

-Tată! Unchiule!, exclamă bucuroasă Veronica, iar cei doi se apropiară, apoi EL o îmbrățișă și-și lipi fruntea de a ei.

Resimți întocmai tot ceea trăise fiica lui și-și ascunse cu greu surpriza legată de durerile pe care aceasta le îndurase la naștere. Îi transmise pacea, dragostea și liniștea lui, iar Veronica surprinse, nu fără un zâmbet pe buze, că EL era mândru...că devenise bunic.

EL se îndreptă lent spre pătuț, apoi își lipi fruntea de aceea a celui mic.

SOL privi cu uimire cum fratele său făcea ritualul de la ei de acasă la venirea unui nou-născut într-o familie.

Era clar: pentru EL, aici ERA acasă. Resemnat, nu putu decât să accepte alegerea fratelui său mai mare și să se bucure pentru bucuria lui.

Sofia, extaziată, își înscrise această zi în minte ca fiind cea mai fericită zi din viața sa.