Black(HS-AU)

Capitolul 26

~Miracolul morţii nu constă în ceea ce sfârşeşte ea, ci în ceea ce începe.~ Mircea Eliade

Anastasia's point of view

Suntem oameni.
Suntem niste fiinte care fac greseli.
Suntem imperfecti.
De multe ori nu realizam cat de mult
putem greseli.
De multe ori nu realizam cat de
inconstienti suntem.
Cat de idioti si incapatanati suntem din cauza unor prejudecati.
Viata nu este usoara si nici nu accepta aceste lucruri.
Exact cand te vei astepta cel mai putin, ea iti va trage una peste gura de vei cadea, efectiv, in fund.
Si vei realiza, abia atunci, cat de cretin ai fost.
Cat de mult ai gresit din cauza prostiei  tale.
Vei realiza ca acel lucru, sau lucruri, pe care le aveai si nu ai inteles valoarea lor, iti vor fi luate de langa tine in doar o secunda.
Intr-o perioada scurta de timp, pana sa realizezi sau sa intelegi ca viata ti-a dat o palma de desteptare, vei fi cuprins de durere.
Aceasta se va apropia de tine, incet-
incet si te va pandi in tacere.
In umbra vietii.
lar cand aceasta te va lovi, durerea va
sari imediat pe tine.
Te va devora de viu, te va seca de
energie complet.
Si cu ce vei ramane cand durerea te va parasi mai devreme sau mai tarziu?
Vei ramane cu goliciune in suflet.
Cu singuratate.
Si evident, lacrimi mai proaspete sau
mai uscate pe obraji.
Dar in momentul de fata, durerea inca ma devora.
Inca imi absorbea energia.
Tineam strans la piept cadavrul
persoanei care mi-a provocat atata
nenorocire si tristete.
Cadavrul persoanei acesteia pe care am
invatat s-o iubesc.
Lacrimile parca proveneau dintr-un
izvor nesecat, o sursa plina de durere.
Amaraciunea pe care o simteam nu
putea fi exprimata in cuvinte.
Regretul si ura ma mancau si ele de vie, alaturi de, bineinteles, minunata
durere.
Regretul, un sentiment pe care il
simteam datorita realizarii. Am realizat cruntele greseli pe care le-am ispravit datorita prostiei si incapatanarii.
Ura, sentimentul pe care il simteam
fata de mine, fata de fiinta mea.
Toate acestea amestecate, alcatuiau o
tornada de emotii, care ma darama
incet-incet.
I-am inlaturat cateva suvite razlete de pe fata, admirandu-i frumoasele
trasaturi.
Nu realizasem pana acum ca il iubeam.
Si, Oh Doamne, ce-l mai iubeam!
li mangaiam incet carliontii atat de
moi. I-am luat un carliont si am inceput sa-l rotesc in jurul degetului aratator.
Cum am putut lasa o astfel de catastrofa sa se infaptuiasca?
Cat de egoista si incapatanata am putut fi?
Oftatul meu, strangulat de lacrimi mi se opri in gat, taindu-mi respiratia. Ma sufocasem pentru cateva secunde de durere.
Mi-am asezat delicat buzele-mi peste
ale sale. Erau reci, lipsite de caldura,
datorita mortii care l-a invaluit.
Sarutul mortii care l-a imbratisat si l-a luat de langa mine.
Lacrimile mele i-au patat fata alba,
facandu-ma sa stramb din nas.
Cum puteam lasa ca o fiinta atat de
imperfecta ca mine sa afecteze
perfectiunea unei opere de arta, a unui demon? A unui inger cazut.
Am inceput sa plang si mai amar,
strangandu-i trupul lipsit de viata la
pieptul meu.
Dar, la un momentdat, un lucru m-a
naucit.
Trupul sau a inceput sa fie invaluit intr- o lumina intunecata, care usor, il
inghitea, furandu-l de langa mine.
"Nu!" Am strigat strangulat, fata mea schimonosita de durere fiindu-mi
ingropata in palmele care-mi inabuseau plasetele.
lar in secunda urmatoare, trupul lui a
disparut fara urma, alaturi de lumina.
Am fost lasata singura in camera rece, intre patru pereti unde puternicul sau miros masculin era prezent in aerul din incapere.
Durerea a disparut, lasand in urma
goliciune si singuratate.
Aerul mi-a disparut din pamani,
sufocandu-ma de amaraciune.
Am picat slabita pejos, pierzandu-mi
cunostina.
Am fost lasata cu nimic, neprotejata de viitoarele palme pe care viata avea sa mi le ofere.