Black(HS-AU)

Capitolul 30

~Moartea este umbra noastră care se ţine după noi să ne soarbă.~ Tudor Arghezi

Anastasia's point of view

Privind-o atent pentru ultima oara am fugit pe scari in camera mea.
Ajungand acolo m-am asigurat ca am inchis usa in urma mea.
Nu simteam regret, nici rusine.
Simteam libertate.
Acum, aveam ocazia sa ma eliberez.
Sa-mi eliberez spiritul de trup.
Ca sa pot fi unita cu el odata pentru totdeauna.
Stiam ca nu voi ajunge in Rai.
M-a marcat ca fiind a lui.
Este evident ca voi ajunge langa el, in Iad.
Am verificat din nou scrisoarea pe care am scris-o de cateva zile bune.
Stiam ca ii voi frange inima Gemmei, dar mereu am fost buna, mereu m-am gandit numai la oameni. Este timpul sa fiu si eu putin egoista.
Asezand-o pe comoda mea, am inceput sa-mi deschid nasturii de la camasa, scotandu-mi-o si asezand-o frumos in dulap. Apoi au urmat pantalonii si sosetele, de asemenea, asezate frumos in dulap.
Cu pasi lenti m-am dus si am pornit apa pentru a umple cada.
In minutele urmatoare m-am gasit privindu-ma in oglinda mare din baie.
Eram doar in lenjerie intima, neagra.
Simpla, din bumbac.
Reflexia mea arata oribil.
Eram slaba, piele si os. Am pierdut mult din greutate. Goliciunea si singuratatea m-au macinat inautrul meu.
Iar disparitia apetitului nu a fost un lucru bun, bineinteles.
Pe langa faptul ca aratam ca un schelet umblator, fata mea arata si ea urat. Pometii mi se vedeau mult prea mult, iar ochii mei reflectau ce simteam inauntrul meu: goliciune.
Erau stersi, tristi. Iar pungile de sub ei doar imbunatateau infatisarea mea de stafie.
Pielea mea, odata deschisa la culoare, era acum exagerat de alba, alba ca varul. Lipsita de vanatai, orice semne ce ar strica-o, era intr-un fel perfecta.
Parul meu era incalcit si scurt, pana la umeri. Nu mai este lung si ingrijit cum era acum luni bune.
Per total, aratam desgustator.
Am strambat din nas, neintelegand cum Gemma a putut sa suporte sa imi arunce macar o privire in aceste luni nenorocite.
Realizand ca mi-am analizat minute bune infatisarea de om ce este pe muchia mortii, am inchis robinetul de la cada, acum plina.
Cu greu am reusit sa intru in ea, realizand cat de sleita de puteri am devenit recent.
Mi-am sprijinit capul de peretele baii, oftand de placere. Apa nici prea fierbinte, nici prea calduta, era perfecta. Imi oferea niste ultime momente de relaxare. Imi oferea niste ultime momente de a gandi.
Moartea.
Un cuvant care pe multi oameni ii ingrozeste, un subiect pe care multi oameni il evita.
Dar aceasta soseste mai devreme sau mai tarziu.
Voit sau nevoit.
Nu multi inteleg faptul ca moartea face parte din circuitul vietii.
Se spune ca, uneori, moartea poate fi un gest eroic.
Spre exemplu, poti muri intr-un razboi, luptand pentru ceea ce crezi, pentru patrie.
Poti muri pentru a salva viata unei persoane.
Sau, poti muri pentru ati indeplini adevarul tau destin.
Ce reprezinta moartea de fapt?
Reprezinta posibilitatea de a infaptui ceva. Prin moarte poti sa arati ca nu-ti este frica. Nu-ti este rusine sa arati ca telul tau nu se poate realiza in viata aceasta, telul tau nu este banal. Ci, destinul tau este unul maret.
Soarta mea nu se afla pe pamant, ci in Iad. Alaturi de fiinta pe care o iubesc cel mai mult, chiar mai mult decat pe mine insumi.
"Imi pare rau, Gemma"
Ultimele mele ganduri inainte de a parasi aceasta lume.
Scufundandu-ma complet in apa, mi-am inchis ochii.
Stiam ca moartea reprezinta un moment de durere.
Dar, moartea nu poate fi mai dureroasa decat ce am simtit in ultimele luni.
Sunt obisnuita cu durerea.
Pot spune ca aceasta mi-a deveni un prieten devotat.
Sunt obosita sa calaresc acest carusel numit viata. Mi-e sila.
Asa ca ii voi pune capat acestei calatori.
Totul este un joc si o gluma pana cand te indragostesti.
Dragostea neimpartasita este biletul tau spre a deveni un ciudat.
Un nebun.
Asa ca esti o marioneta intr-un spectacol de ciudati.
Runda dupa runda, esti in acest carusel. Dar, nu totul dureaza la infinit.
Aceasta calatorie va intalni sfarsitul.
Am incetat sa-mi tin respiratia.
Apa mi-a patruns in plamani facandu-ma sa tusesc.
Doare?
Da, doare.
Dar nu la fel de tare cat am indurat pana acum. Este un fleac pe langa durerea mea sufleteasca.
Tusind, lasam apa sa-mi patrunda si mai rapid, grabind incheierea spectacolului de ciudati.
Reprezenta numarul meu de final.
Simtind ca eram aproape de ultima curba a caruselului, m-am lasat invaluita de intuneric.
Dar nu a durat nici o secunda.
Brusc, o mana s-a infasurat in jurul incheieturii mele si m-a scos cu o forta inimaginabila din apa.
Am fost lipita de umarul circarului sef, persoana care nu m-a lasat sa-mi duc la bun sfarsit actul de final, intrerupandu-ma necivilizat. Persoana a inceput sa ma bata pe spate, facandu-ma sa tusesc afara apa nenorocita.
"Scumpete, acesta nu este finalul cursei tale in caruselul vietii."