Black(HS-AU)

Capitolul 47

~The trust of the innocent is the liar's most useful tool.~ S.K.

Harry's point of view

Sunt momente in care iti doresti sa dispari in pamant. Momente in care tradarea si dezgustul sunt atat de imense incat iti vine sa-ti dai pumni in cap pentru ca ai avut incredere in oameni. Si culmea, acei oameni in care nici daca ti-ai fi pus viata in joc sunt cei care te tradeaza. Oamenii care atunci cand nu esti atent se furiseaza in spatele tau, tiptil-tiptil. Isi infasoara mana mai bine in jurul cutitului si printr-o miscare scurta si rapida, te-au injunghiat.
Ce faci acum?
Sangerezi pana la moarte. Sau poti incerca sa-ti acoperi rana cum poti mai bine. Sa o tratezi ca sa te refaci. Iar apoi sa le demonstrezi ca esti mai puternic decat cei care te-au injunghiat. Asta este cea mai dulce razbunare pe care o poti capata.
Desi oamenii nu realizeaza consecintele actiunilor sale. Nu realizeaza ca daca ei doresc sa preia rolul Universului si sa-si faca dreptate singuri isi vor sapa singuri groapa. Razbunarea are consecinte. Oare acele secunde in care simti adrenalina provocata de satisfactia razbunarii reusesc sa compenseze urmatoarele ore, zile sau poate chiar luni in care te vei trezi? Sau poate nu? Vei realiza ca ai fost un prost sa te joci tu singur?
De aceea, cel mai bine este sa-ti ingrijesti rana si sa astepti. Asteapta in umbra. Poate asteptarea va dura mult sau putin. Dar ai rabdare. Universul nu uita nimic.

"Iubito?"
"Da?"
"Dormi?"
"Din pacate nu mai reusesc."
Ne tot foiam de niste ore bune sa ne gasim o pozitie confortabila ca sa adormim. Dar se pare ca somnul a disparut.
Mi-a sarit somnul de cand am avut acea discutie cu Anastasia. Nu intelegeam de ce se macina atata. Nu pot sa percep cum se subestimeaza si de ce face asta. Stiu ca nu vrea sa discute si de aceea nu o sacai sa-mi spuna. Curiozitatea si nelinistea totusi nu-mi dau pace. Am incredere in ea, categoric. Dar nu stiu ce a facut-o sa se comporte asa. Chiar nu imi dau seama. Este complet agitata si paranoica. Iar in situatia in care noi ne aflam nu ii prea prinde bine. Presiunea care ii se adauga starii ei o sa o faca sa-si piarda mintile.
Stiu din experienta, din pacate.
Iar daca iti pierzi mintile, trebuie sa gasesti o cale sa te readuci cu picioarele pe pamant. Intr-o lume ca asta, nebunia o sa-ti fie ultimul pacat fatal. Asa ca trebuie sa te prefaci sau sa-ti regasesti echilibrul. Evident, daca doresti sa supravietuiesti.
"Harry?" Anastasia ma privea cu ochi mari, vinovatia consumand-o.
"Da, scumpa mea?"
Din nou, ma privea nelinistita, lasand in tacere cuvintele si gandurile ei nespuse.
"Nimic." Bolborosi, intrerupand contactul vizual.
Mi-am infasurat bratele in jurul ei, facand-o sa ofteze.
Cred ca am simtit o lacrima pe gatul meu. Dar nu indraznesc sa spun nimic. Vreau sa stie ca ii sunt alaturi. Nu scotea nici macar un sunet.
Sanatatea ei mintala ii fuge prin degete. Dezechilibrul acesta emotional o distruge. Disperarea se amesteca impreuna cu rationalitatea. Rezultatul este uraganul care ii spulbera mintea.
Puteam sa-i simt durerea provocata de acest uragan. Acea durere care m-a atras la inceput spre ea. Puteam sa-i ating nelinistea, atingand-o pe ea. Fiecare celula din corpul ei zbiera neliniste.
Oh, iubita mea draga, cine ti-a taiat aripile, inger indurerat?
"O sa reusesc sa-ti spun mai incolo." Rosti dupa minute bune de tacere, minute in care a reusit sa se calmeze.
"Cand poti, aminteste-ti ca sunt mereu aici pentru mine."
A inghitit in sec nodul care prevestea ca va plange din nou.
Si-a inghitit lacrimile si a respirat zgomotos.
"De multe ori ma intreb cum poti fi un inger, Harry. Stii?"
Am ras incet la auzul complimentului ei.
"Nu sunt un inger, Anastasia. Sunt un demon, ai uitat? Acea creatura neagra, draga mea, care se hraneste cu durerea oamenilor. Care se bucura de lacrimile lor."
Anastasia se urca in poala mea, punandu-si picioarele de o parte si de alta a taliei mele. Imi lua fata intre mainile ei mici si ma privi cu ochi incarcati de emotie.
"Imi spui mie ca nu-mi recunosc adevarata valoare, dar tu? Tu ai impresia ca natura iti defineste sufletul. Fiecare este diferit, dragule. Tu esti un inger. In primul rand, stii de ce? Pentru ca esti bun."
I-am mangaiat usor obrazul, studiindu-i emotiile de pe chip.
"Nu sunt bun, Anastasia, sunt un pacatos." I-am raspuns sincer.
"Fiecare pacatuieste. Voit sau nevoit."
"Adevarat, iubito, dar eu na hranesc cu suferinta oamenilor."
"Un demon nu ar fi in stare sa iubeasca. Te amagesti singur, dragul meu. Demonul este un inger cazut, la urma urmei. Dar la tine, latura de inger nu a disparut. Este inca treaza, acolo, in inima ta. Tu doar ti-ai dorit mereu iubire, Harry, iubire. Si acum primesti. Ai parte de iubire. Esti iubit, dragul meu inger, esti special."
In acel moment am realizat ca indragostitii sunt vazuti ca ingeri in ochii persoanei iubite. De ce? Fiindca persoana iubita devine idealizata, devine perfecta. Iubirea trezeste tot ce este mai bun, iubirea se deschide si deschide orizonturile oamenilor.
"Multumesc ca existi, draga mea." I-am sarutat dulce buzele.
"Haide s-o vedem pe Gemma. Vreau sa discutam cu ea."
Urma sa ne zica atat mie, cat si surorii mele. Pentru ca suntem o familie. La bine si la greu. Familia se ajuta.
Ne-am dat incet din pat si am mers spre camera Gemmei. Ajunsi in fata usii, ne-am oprit deoarece Anastasia avea nevoie de putine momente in care sa prinda curaj.
"O sa fie totul bine." Am zis, iar ea a dat aprobator din cap, deschizand usa.
Am intrat amandoi, iar ingerul meu a tipat. Un tipat sugrumat, de disperare.
M-am uitat unde se uita si ea, iar in acel moment am simtit ca mi-a picat cerul in cap.
Am fost injunghiat la spate. De propria mea sora.
Niciodata nu va fi bine. Ne amagim singuri ca totul va fi bine. Nu exista finaluri fericite pentru ca nu exista cu adevarat fericire. Exista iluzii ale fericirii.
Intr-o lume atat de cruda, atat de perversa nu exista loc de bine.
Nu poti schimba lumea.

_________________________
#necorectat

Era si timpul pentru putina drama. *zambet inocent*
O sa intelegeti in capitolul urmator ce se va intampla. Whoops.