"Bad things do happen; how I respond to them defines my character and the quality of my life. I can choose to sit in perpetual sadness, immobilized by the gravity of my loss, or I can choose to rise from the pain and treasure the most precious gift I have - life itself." ~Walter Anderson
Harry's point of view
Zile si zile de suferinta trec incet. Sunt saptamani bune de cand am fost tradat de propria mea sora. Rana inca nu e inchisa, nici pe departe sa se afle in procesul de vindecare. Sarea care se adauga pe aceasta era ingerul meu care si-a pierdut orice stralucire.
Cearcane vinetii constituie o parte din imaginea de ansamblu. Ochii ei superbi, acum tristi, erau lipsiti de orice sclipire de viata. Iar suferinta, oh, suferinta ei o puteam resimti, era acum mai puternica decat niciodata.
Ea crede ca nu observ, ca nu o simt, dar se inseala amarnic. Stiam ca sunt o povara pentru ea, la fel de bine cum stiam ca fara ea eram ca si sfarsit. Neajutorat. Mort.
Ingerul meu constituie ancora care ma ajuta sa nu ma inec. Ea este cea care imi pastreaza si ultimul gram de sanatate mintala ramasa in mine.
"Mananca." Sopti obosita, venind cu mancarea in camera noastra, punand-o pe comoda de langa pat.
Am dat dezaprobator din cap, strangand patura mai bine in jurul meu.
Ea ofta, luandu-si elasticul de pe incheietura isi prinse parul deteriorat intr-un coc dezordonat. Se aseza pe marginea patului si incepu sa imi mangaie obrazul.
"Iubire, trebuie sa mananci. Stiu ca nu ai pofta, dar trebuie."
Stiam ca avea dreptate. Dar si eu mai stiam ca eram intr-o stare de-a dreptul mizerabila. De asemenea, eram constient, foarte constient de faptul ca imi cam facea placere sa zac in propria mea mila si suferinta.
"Te rog, pentru mine." A insistat cand a vazut ca nu schitez niciun gest.
Am vrut sa ma sprijin intr-un cot, dar din greseala m-am sprijinit de coapsa iubitei mele. Ea scanci, blocandu-si respiratia in gat.
"Ce este?" Am intrebat-o alarmat, nefiind sigur daca i s-a intamplat ceva sau daca am ranit-o eu neintentionat.
"Nimic, stai linistit." Zambi fortat, crescandu-mi nelinistea.
"Spune-mi, iubito, ce ai patit?" Cu un glas bland, am intrebat-o, mangaindu-i coapsa pe care ma sprijinisem inainte din greseala.
Coapsa ii zvacni sub atingerea mea. Incerca sa-si mascheze reactia, prefacandu-se ca nu s-a intamplat nimic.
"Iubito, arata-mi coapsa dreapta, te rog."
Ea isi scutura capul in semn ca nu, inghitind in sec in acelasi timp.
"Scumpo, te mai rog frumos din nou, arata-mi coapsa."
Dadu sa se ridice, dar am prins-o de ambele solduri si am facut-o sa-si piarda echilibrul, cazand pe pat.
"Harold, nu." Incepea sa se enerveze, iar in acelasi timp si sa se panicheze.
As spune ca ar fi o combinatie interesanta de emotii daca nu ne-am afla in aceasta situatie, in acest moment, aici.
Asezandu-ma intre picioarele ei, i-am prins marginile pantalonilor, dorind sa ii dau jos. Ea isi aseza mainile micute peste ale mele, incercand sa ma opreasca, dar in zadar.
Printr-o miscare rapida, i-am dat jos pantalonii pana la nivelul genunchilor.
In viata mea, nu as fi fost pregatit pentru ce urma sa vad cand mi-am asezat privirea asupra coapsei ei drepte.
Durere. Mai multa durere. Un val imens de durere ma izbi, taindu-mi respiratia. Lacrimile au inceput sa mi se adune in colturile ochilor. Soc, durere, furie, un amalgam de emotii.
Mi-am dus mana stanga, mangaindu-i delicat suprafata pielii ei distruse, brazdate de taieturi urate, unele mai urate decat altele. Lacrimile de sange s-au prelins, picand peste coapsa ei, oferindu-le taieturilor aspectul de proaspat.
Foarte incet, am facut contact vizual cu ea, care la randul ei, plangea silentios.
"E vina mea iubito, asa-i?" Am intrebat-o amar, emotiile noastre reflectate in lacrimi prelungandu-ni-se la amandoi pe obraji.
"Nu." Sopti ragusit de la plans.
Usor, m-am aplecat si i-am plasat un sarut pe prima taietura care parea cea mai proaspata. Luandu-le pe rand, i-am sarutat pielea coapsei, taieturile constituind viitoare cicatrici care vor fi o noua imperfectiune care i se adauga ei. Dar asta era okay pentru ca nu insemnau nimic pentru mine.
Imperfectiunile ei, in ochii mei, sunt neimportante, neinsemnate. Ceea ce era cu adevarat important era gestul pe care ea l-a facut.
"Ai cedat." Ii mangaiam delicat coapsa, in timp ce vorbeam. "Ingerule, trebuia sa vorbesti cu mine, nu sa pretinzi ca nu esti afectata de starea mea. Ai cedat, ranindu-te singura."
I-am tras cu grija pantalonii inapoi pe ea, intinzandu-ma langa.
"Totul va fi bine." I-am asezat capul pe pieptul meu, infasurandu-mi bratele in jurul trupului sau micut.
Doua suflete intunecate de suferintele vietii, ranite si marcate de cicatrici adanci, avand si rani proaspete, unele fiind reale, vizibile, altele resimtindu-se in tacere.
Intr-un final ne vom gasi linistea. Vom fi bine, vom avea parte de finalul nostru fericit. Sper cu disperare ca asa se va intampla.
Acum, in momentul actual, amandoi eram distrusi, dar cel putin, eram distrusi impreuna, tinandu-ne in brate, sprijinindu-ne reciproc.
_________________________________
Va multumesc enorm pentru cele 100k+ de citiri, sunt extraordinar de recunoscatoare! Xx
CITEȘTI
Black(HS-AU)
Fanfiction"Inocenta ta ma innebuneste, ma face sa-mi pierd toate mintile, ma face sa ma comport ca un animal. Dar iubita mea,nu uita faptul ca esti a mea, doar a mea. Sufletul, inima, trupul, mintea, toate sunt ale mele. Precum eu sunt numai si numai al tau...
