Black(HS-AU)

Capitolul 18

~Sufletul zboară câteodată sus de nu-l mai vezi, cu penele lui albăstrui, în azur. Şi când se întoarce, miroase a alb şi a stele...~ Tudor Arghezi

Anastasia's point of view

Doua saptamani, patru zile, 15 ore si 39 de secunde.
Atata timp a trecut de cand m-a facut a lui.
Dar, ce am facut eu in acest timp?
M-am descompus de vie.
Am murit inauntrul meu.
Si pe zi ce trece, ma apropii de final.
Nu mai fac fata.
Sunt nefericita, trista si cel mai mult, sunt singura.
Singura cu gandurile mele.
Harold incearca de zile intregi sa ma readuca pe picioare, dar cu ce folos?
El a fost cel care m-a adus in starea asta.
Mama, se pare ca s-a decis sa ma lase de izbeliste.
Si-a gasit pe cineva si a spus ca e satula de fiica ei buna de nimic.
Asa ca m-a lasat singura.
Cum a lasat-o si asa zisul meu tata.
Dupa ce el a aflat ca a lasat-o pe mama gravida in facultate, si-a luat talpasita.
Nemernicul.
La fel si mama.
Tot o nemernica.
"Anastasia. Iubito" Harold ofta, scotandu-ma din propriile mele ganduri.
Mi-am intors capul inspre el, observandu-l.
Era trist.
Si obosit, pungile proeminente de sub ochii lui aratau acest lucru.
"Ce-i?" Il intreb cu vocea mea pe care o am de obicei, in ultima perioada.
Slaba, soptita si obosita.
Harold inchise ochii, lacrimile incepand sa i se formeze in ochi.
Incepu sa se apropie cu pasi apasati de patul meu, venind pe partea mea.
Printr-o miscare rapida mi-a asezat trupul in bratele lui, ingropandu-si capul in scobitura gatului meu.
Lacrimile lui se simteau pe pielea gatului meu, provocandu-mi fiori pe sina spinarii.
Suspinele lui tari imi faceau inima sa mi se stranga in piept.
"Ingerule, te iubesc, te rog." Vocea sa plansa era tremurata, vorbele fiind spuse printre suspine.
Mi-am infasurat bratele in jurul trupului sau, facandu-l sa se relaxeze putin.
"Acorda-mi o sansa. Te rog, deschide-te pentru mine. Te implor."
Mana mea ii masa scalpul, in timp ce el ma implora cu aceasta voce disperata.
"Tu m-ai adus in aceasta stare. Sunt moarta pe dinauntru."
Vorbele mele l-au atins puternic, iar trupul a inceput sa-i tremure de la cat de tare plangea.
"Te implor, lasa-ma sa-mi repar greseala. Te iubesc, te implor si in genunchi daca vrei." Vorbele lui erau grabite, disperarea si regretul fiindu-i simtite in glas.
"Bine." Ii raspund simplu, facandu-l sa-si ridice capul pentru a ma privi cu speranta in ochi.
"Te iubesc, iubito. Multumesc."
Isi lipi buzele de ale mele, gustul sarat cauzat de lacrimile sale facandu-ma sa oftez de la invidie.
Eu nu mai sunt in stare sa plang.
Desi ma chinui sa o fac nu reusesc.
Prin plans poti sa-ti eliberezi durerea, catusi de putin.
Iar eu nu mai am aceasta capacitate.
Sunt prea distrusa ca sa mai pot fi reparata.
Dar, macar daca sunt cu un picior in groapa, merita si acest nefericit sa fie ajutat.
Pana la urma, tot ce si-a dorit a fost sa fie iubit.

Soneria se auzi, semn ca avem un musafir.
"Vin imediat, ingerule." Harold imi plasa un sarut pe frunte, inainte sa ma plaseze cu grija inapoi pe pat.
Cu pasi repezi parasi camera, lasandu-ma cu o noua emotie in suflet.
Oare cine o fi oaspetele neasteptat?