Black(HS-AU)

Capitolul 59

"The world breaks everyone, and afterward, some are strong at the broken places." ~Ernest Hemingway



Anastasia's point of view

Atunci cand am incercat sa ma sinucid prima oara nu am simtit moartea ca o pedeapsa, ci ca o usurare.

In momentele alea anume m-am regasit printre cele mai singure fiinte care au existat vreodata, atunci cand nu aveam pe nimeni alaturi. Stiam ca nimeni nu va da doi bani pe disparitia mea de pe fata Pamantului, dar nu-mi puteam controla si acel dram de speranta pe care il resimteam.

Din fericire, acel dram a facut cat o mie. Am fost salvata si mi s-a demonstrat faptul ca speranta moare ultima. Si, Doamne, cata usurare m-a cuprins!

A mers odata, evident. Se pare ca a doua oara nu mai merge. Trecerea mea nu poate fi finalizata pentru ca stiu ca il las in urma.

Ma deranja enorm faptul ca a venit dupa mine. Mi-a distrus planul si m-a facut sa ma inec cu vina. Nu voiam sa ma vada cum mor, dispretuiam simplul gand.

Trebuia el sa faca pe eroul, dar si-a pecetluit singur viata acum. Iar eu nu ii voi fi alaturi sa i-o pot mantui.



Timpul trecea, iar eu eram blocata in acest stadiu in care nu pot face nimic. Nu inteleg de ce nu pot trece mai departe, ce naiba ma tine pe mine in loc?

Nu stiu cum sa descriu felul in care ma simt, cumva sufletul imi este inca legat de trup si nu pot face nimic sa dezleg nodul imposibil care ma incurca.

Suspine. Suspinele unei femei imi strapung auzul. Par a fi cunoscute. Dar de ce le pot auzi?

Imi pot auzi numele sub forma unui scancet strangulat. Ma simt ca in Infern, poate am ajuns acolo, nu este exclus.

O greutate ma tine in loc, nu stiu cum sa o descriu, dar ma simt captiva. Vreau sa tip, dar nu pot. Vreau sa plang, dar nu-mi curge nicio lacrima. Nu simt nimic, absolut nimic.

Am inceput sa tusesc, nemaiavand aer. Pieptul mi se simtea de parca ar fi din plumb, iar stomacul parca ardea in flacari. Poate chiar muream cu adevarat in acest moment, chiar aici.

Cand durerea a atins punctul culminant, s-a oprit dupa cateva secunde. Apoi, n-am mai simtit nimic. Cred ca am reusit sa trec dincolo.


Mi-am deschis brusc ochii si am luat o gura mare de aer. Respiram haotic, iar inima imi bubuia nebuneste in piept. Asta inseamna ca sunt in viata, dar cum.

Suspinele pe care le auzisem inainte s-au oprit, fiind o liniste armonica.

"Ana."

M-am intors ca s-o vad pe Gemma distrusa, cu fata umflata si rosie de suferinta si cu ochi inlacrimati. Deci ea este cea pe care am auzit-o.

"Dar cum?"

Gemma privi in jos, facandu-ma si pe mine sa fac la fel. Bratul tatuat, pe care il cunosteam atat de bine, era infasurat in jurul meu.

"Este mort?" Am intrebat-o ragusit-o, gatul uscandu-mi-se.

Dadu negativ din cap si toata frica mi se evaporase imediat datorita acestui simplu gest.

I-am luat mana usor si i-am dat-o deoparte. Coatele mi s-au proptit pe saltea, ajutandu-ma de ele sa ma ridic. Mi-am inghitit sasaiturile, realizand cat de slabita eram defapt.

"Cum se face ca eu nu sunt moarta?"

Mainile ei le-au cuprins pe ale mele si le strangeau delicat, asigurandu-se ca nu era doar o iluze provocata de suferinta chinuitoare.

Totusi, nu puteam percepe de ce ar plange pentru mine? Pana la urma ne-a tradat atat pe mine, cat si pe fratele ei pentru insusi Satan.

"Sangele lui Lucifer te-a salvat. Au picat cateva picaturi pe pielea ta."

Asadar, am fost salvata din greseala.
Ce dragut sa realizez asta.

Maraitul meu a facut-o confuza, fata ei fiind contorsionata de neintelegere.

"Din greseala, huh? De ce nu m-a nimicit direct daca a realizat ca nu mi-a taiat beregata cum trebuia?"

Expresia faciala a prietenei mele s-a schimbat intr-una de suparare.

Oh, draga, daca ea este suparata eu sunt furioasa. Pretul salvarii lui Hal nu a fost platit si acum il poate sacrifica pe el in locul meu. La naiba cu nebunia si cu jocul acesta monstruos al lui Lucifer.

Detest. Dispretuiesc cu pasiune situatia si fiinta nemuritoare care a provocat tot haosul fara sfarsit in care ma aflam. Vreau sa pot face ceva, imi doresc controlul pe viata mea inapoi.

Nu sunt marioneta nimanui, sunt propriul meu papusar si mai ales, eu sunt marioneta mea, a mie insami. Eu decid daca ma sacrific, nu distrug echilibrul sau legile Universului, ci el, Diavolul le-a distrus pentru ca nu m-a lasat sa mor. Sau in cazul de fata, sa ma omoare dupa ce a realizat ca a impiedicat destinul.

"Anastasia, nici nu intelegi ca-"

"Taci. Taci naibii. Tu." Am aratat-o cu degetul aratator, sonorul vocii mele urcand consideravbil. "Sau celalalt nebun ati distrus tot!" Racneam de-a binelea, dar nu aveam sa ma opresc pana ramaneam fara glas. Tremuram de nervi.

"Nici macar nu stii ce se intampla." Raspunse calm, cu o voce otravita de suparare.

"Mai lasa-ma dracului cu nici macar-urile tale! Te comporti de parca ai fi superioara sau mai puternica decat mine, ei bine, am vesti, scumpa mea prietena! Esti un jeg de om la fel ca mine."

Blonda amutise, ramanand incremenita. Deschise gura sa zica ceva, dar i-am luat-o inainte.

"Nu sti cum se simte tradarea. Nu stii in ce stadiu a ajuns fratele tau si dupa am ajuns si eu. Nu sti ce greu ne-a fost sa ne mentinem pe nenorocita aia de suprafata de plutire si sa pretindem ca putem face fata suferintei, durerii sau nebuniei care ne pandea de aproape. Nu esti mai presus de preaiubitul tau Satan, manipulezi si iti place sa ispitesti oamenii, sa ii distrugi. Felicitari, Gemma, ai reusit sa ma prostesti si pe mine, dar mai ales, ti-ai distrus si tradat propriul frate! Se vede ca tu si Lucifer va potriviti de minune! La perfectie!"

Cuvintele mele au ranit exact unde trebuia si veninul lor au otravit-o. A inghitit in sec, calculandu-si milimetric urmatoarele miscari si balansandu-si adecvat cuvintele.

"Nu te repezi sa judeci asa de usor circumstantele inselatoare, nu sti toate detaliile intamplarilor. Ai o minte foarte buna, nu o lasa sa fie incetosata cu impulsivitatea datorata furiei false."




________________________________

Writer's block. Atat am de zis. Pare rau.

~WS