Black(HS-AU)

Capitolul 50

"Love is that condition in which the happiness of another person is essential to your own"
- Robert A. Heinlein

Anastasia's point of view

Ce faci?
Ce faci atunci cand durerea sufleteasca e prea mare? Atunci cand simti ca o sa mori sufleteste, cand propriile tale ganduri iti sufoca persoana? Cand tu nu poti sa-ti arati durerea pentru ca trebuie sa fii puternic pentru ceilalti?
Trebuie sa porti acea masca, ascunzandu-ti durerea cu un zambet fals. Inghitindu-ti lacrimile, controlandu-ti respiratia ca sa nu suspini.
Dar, atunci cand suferinta persoanei iubite te afecteaza, ce faci? Daca atunci cand persoana a carei fericire inseamna mai mult decat a ta constituie un factor? Stai cu mainile in san pentru ca nu poti face absolut nimic, decat poti sa privesti si sa suferi in tacere. Stii al naibii de bine ca tu trebuie sa-i mentii pe linia de plutire, stii bine ca trebuie sa le cureti si sa le alini ranile. Asadar, nu ai timp sa fii egoist, trebuie sa ii pui pe ei inaintea ta.
Dar totul pana la urma are o limita. Atingi apogeul. Stii ca nu mai poti suporta durerea psihica. Si atunci, esti pe punctul de a te elibera. Cauti o cale de scapare. Iei deciziile cele mai stupide, dar care in cel moment la 3 dimineata pareau bune. Era plasturele aplicat pe plaga sangeranda.
Care este scaparea pe care o cauti?
Dupa ce tanjesti cu disperare, daca nu durere pe care o simti? Ce este mai usor de vindecat si de indurat?
Durerea fizica. Asta este scaparea. Asta este raspunsul unui om nebun de durere.
Prima picatura de sange s-a prelins pe piciorul meu. Satisfactia pe care am simtit-o in momentul acela nu putea fi descrisa in cuvinte. Pentru prima data intr-o luna nenorocita simteam si altceva inafara de tipatul sufletului meu ranit. Simteam o durere mai usoara, care ma facea sa-mi iau gandul de la nebunie.
Inca odata.
Doua taieturi verticale, nu foarte adanci, situate pe coapsa dreapta, mi se adaugau imperfectiunilor corporale. Iar satisfactia, Doamne, ce mai usurare!
Mi-am sprijinit spatele de peretele baii, zambind. Nebunia mea era clara.
Dar adevarata intrebare este cine mai este intreg la mine in ziua de azi? Fiecare om are gradul lui de nebunie. Este in natura noastra. Asa ca, ce rost are sa ne prefacem inocenti?
Fiecare este o javra in adancul sau, la fel de bine cum poate sa fie si un inger.
Am spalat si ascuns lama, apoi mi-am dezinfectat taieturile, sasaind la usturimea provocata de dezinfectant. Dar nu puteam sa-mi abtin ranjetul sinistru care imi aparuse pe buze. Privindu-ma in oglina, observam acel ranjit insotit de o tristete evidenta: cea a ochilor.
Nici cele mai bune masti nu pot ascunde acel lucru.
Cand m-am asezat pe pat, inapoi langa el, dupa ce mi-am acoperit toate urmele, am putut sa respir usurata. Ma eliberasem. L-am sarutat pe frunte, observand ca in sfarsit, dupa zile adormite cu lacrimi, arata linistit in somn.
Intr-un fel, ce faceam eu era egoist. Dar recunosc, mi-am atins limita. Am cedat. Am pierdut.

Nebunia ma definea prin frumusetea unica de a gasi alinarea in lucrurile pe care le voi regreta mai tarziu.