Black(HS-AU)

Capitolul 37

~Soarta nu vrea extreme. Din chiar mijlocul răului se naşte reacţiunea spre bine, şi gerul cel mai greu zugrăveşte pe fereastră flori de primăvară.~ Titu Maiorescu

Harry's point of view

Nu imi pot exprima fericirea prin cuvinte.
A spus da...
Ma simt viu.
Valul de caldura mi-a strabatut tot corpul.
Am strans-o pe Anastasia in brate, facand-o sa rada.
Mi-am ridicat privirea, intalnindu-i superbii ei ochi. Erau plini de viata, iubirea si fericirea dansand in spatele lor.
"Mai usor, iti crapa fata de la atata zambit." Chicoti usor, atingandu-mi o gropita cu degetul aratator.
"Imi pare rau, doamna Styles, dar m-ati facut cel mai fericit individ in aceasta zi minunata."
Zambetul ii inflori pe fata, iar ochii au inceput sa-i devina sticlosi.
"Iubito, nu plange!" Ii spun razand, mangaindu-i chipul angelic.
"Scuze, dar nu-mi vine sa cred. Pot fi fericita dupa atatia ani de suferinta."
Avea dreptate.
Si eu aveam aceeasi senzatie.
Cel mai fericit moment este cel al insanatosirii.
Pe parcursul vindecarii suferi.
Asa am suferit si eu, si ea.
Iar intr-un final, amandoi suntem fericiti.
Suntem vindecati.
"Te iubesc." I-am sarutat buzele delicate rapid, intorcandu-mi atentia asupra ochilor ei.
"Te iubesc mai mult. Acum, detaliile nuntii." Incepe ea, dar o intrerup.
"Nu! Eu te iubesc mai mult!"
Si jocul continua.
"Te iubesc mai mult decat lumea asta."
"Eu decat universul."
Si-a muscat buza de jos, fiind tacuta pentru cateva secunde in care se gandi.
"Te iubesc mai mult decat tot ce a existat, a fost creat, exista, va exista si va fi creat vreodata. Cand Soarele nu va mai exista, iubirea mea pentru tine va inceta. Cand apa va fi secata, iubirea mea va fi evaporata. Dar pana atunci, cat timp exista fericire, speranta si toate aceste lucruri minunate, eu te voi iubi."
La naiba, m-a inchis.
Am privit-o cu admiratie, dand din cap si razand.
"Mereu castigi. Si mai ales, stii cand sa ma inchizi."
Ea zambi in felul ei caracteristic, zambetul dulce pe care il ador atat de tare.
"Ce pot spune, ador sa-ti fac asta."
Amandoi ne-am asezat comod pe pat, eu tinandu-mi capul in scobitura gatului ei, alaturi de o mana cu ajutorul careia o tineam.
Cazand intr-o stare de somnolenta, ma gandeam la momentul cand inima mi-a fost franta acum ani buni.
Nu realizasem ca eram un fraier. Nu realizasem ca doream sa-i ofer cuiva totul. Voiam sa-i ofer totul unei persoane care nu merita nimic.
Dar, din greseli invatam.
Rabdarea si speranta m-au adus unde sunt acum.
Mi-au croit drumul spre fericire.
Timpul a fost raspunsul, timpul mi-a adus in cale persoana care merita totul, jumatatea mea.
Timpul m-a facut sa fiu un intreg.
Acum am inima reparata. Inima mea este aproape ca noua.
Si mai mult, este plina de iubire.
Cand aproape adormisem, fiind in starea dintre treaz si somn, usa s-a deschis cu un scartait enervant.
Atat eu, cat si Anastasia ne-am foit, trezindu-ne la loc.
Mi-am deschis incet ochii, vazand-o pe Gemma care statea in tocul usii, privindu-ne cu un zambet jucaus.
"Ei bine, ia uite ce avem aici."
"Gem, pleaca. Vrem sa dormim."
"Nu sunteti voi cuplul ideal." Sora mea chicoti, asezandu-se pe scaunul de langa pat.
"Geloasa?" O intreb, ranjind stiind ca o enervez.
Gemma isi infasura bratele in san, privindu-ma urat.
"Haide, Gem, n-ai de ce sa fii geloasa. Stiu ca acel tip inalt, mai inalt decat frate-tu prezent aici, cu ochii ciocolatii si cu par brunet are o atentie mai speciala pentru tine."
Am privit-o crucis pe Ana care deja radea.
Si, oh, cat ii mai adoram rasul.
"Zise ea, cat ai? Un metru si o capsuna?"
Acum era randul surorii mele sa rada.
"Au, usor." Mi-am frecat bratul pe care Ana mi-l ciupise.
"Revenind." Ea gesticula, privirea Gemmei cazand pe inel.
I-a smucit rapid mana, fata ei fiind socata si imbujorata.
"Tu...Voi?" Se balbai, lacrimile impaienjenindu-i ochii.
Ana aproba usor din cap, zambind. Ochii ei straluceau de fericire.
Mi-am infasurat bratul in jurul Anastasiei, iar Gemma zambea printre lacrimi.
"Sunt atat de fericita pentru voi."
Sora mea se ridica rapid de pe scaun si ne imbratisa pe amandoi, facand-o pe Ana sa geama de durere.
"Rana."
Fata mea scrasni din dinti, facand-o pe Gemma sa murmure un scurt 'scuze' dandu-ne drumul.
Ce frumos este sa-i pot spune, in sfarsit, fata mea, femeia mea.
Suna asa perfect.
"Deci, cand are loc?" Blonda intreba extaziata.
Usa scartai din nou, deschizandu-se.
"Nu pot sa cred, Ana-"
"Ce nu poti crede, Gemma?" Vocea mult prea cunoscuta ne-a intrerupt.
Atentia ni s-a atintit asupra femeii care arunca sageti de ura din privire.
"Mama." Anastasia marai, facandu-mi parul de pe maini sa mi se ridice.
Genial, era si timpul unei intalniri de familie, evident.