"I like the night. Without the dark, we'd never see the stars."
― Stephenie Meyer
Anastasia's point of view
Liniste. Intampinam linistea ca pe un vechi prieten. Ma simteam groaznic, anxietatea ma devora de vie. Fierbeam in interior, dar la exterior paream linistita.
Harold si-a revenit, aproximativ. Inca mai are sechele, dar dragul meu se mentine pe picioare. Daca unul este la pamant, celalalt trebuie sa fie puternic. Asa functioneaza jocul nostru.
Vorbind de reguli. Intunericul nu poate fi anihilat cu intuneric, la fel cum nici focul nu poate fi stins cu foc. Dar ce iese frumos din coliziunea aceleiasi materii este lumina. Sclipiri de lumina in diferite forme si marimi. Cum se face ca stelele apar doar noaptea, cand intunericul domina? Intunericul are o beatitudine aparte.
Pentru noi doi, nu era vorba de a gasi jumatatea perfecta, opusa adevaratei noastre naturi. Initial, in ochii lui eram inocenta, o mare aberatie in realitate. Inocenta mi-a disparut atunci cand am realizat cat de psihopata eram de fapt. Iar el treptat a realizat ca noi ne asemanam din mai multe puncte de vedere, nefiind poli opusi.
El isi cauta o lumina care sa-l calauzeasca prin intunericul sau, dar a dat peste o morgana, peste mine. Cu timpul, amandoi am invatat ca putem trisa putin. Faptul ca atat eu, cat si el eram inecati in intuneric a fost doar un beneficiu. Intunericul ne-a deschis ochii, ne-a aratat cruda realitate, care este mult mai bine decat sa primesti o mica minciunica in dar. Intunericul ne-a fost profesor, ne-a oferit experienta.
Maturizarea a venit mai devreme, deschizandu-ne poarta spre drumul intelepciunii sufletesti. Din pacate, cand intervine nebunia, un lucru care poate aparea atunci cand intunericul te calauzeste, se pot petrece anumite schimbari. Gandirea iti este imbacsita, intelepciunea este pusa in umbra si astfel, apar decizile stupide care pot produce efecte secundare, inclusiv dependenta.
Spre exemplu, in cazul meu, am gasit o cale de scapare prin vatamare corpolara. Am devenit dependenta de senzatia pe care o aveam atunci cand ma raneam, usurarea pe care o simteam odata cu dulcea durere fizica. Doar uitandu-ma la locul acela acoperit de sange simteam euforie. Definitia acestei fapte? Curata nebunie!
Am tremurat, simtind cum aerul rece imi strabatea corpul. Mainile imi erau atat de reci, dar cel putin stiam ca aveam o inima de aur. Stiam ca eram o persoana diferita, nu normala ca toti ceilalti, iar asta imi provoca satisfactie. Regaseam frumusete in nebunia mea.
O patura mi-a fost asezata peste umerii inghetati, iar Harold isi infasurase bratele in jurul trupului meu amortit. Se aseza pe scaunul de langa mine, iar amandoi priveam cerul instelat. Unul din avantajele de a avea un balcon mare.
"Haide inauntru, scumpo." Imi saruta delicat crestetul si imi lua mainile intr-ale lui, incalzindu-ma putin.
M-am ridicat, infasurand patura mai bine in jurul meu. Simteam cum un atac de anxietate isi facea incet-incet drumul spre mine. Iar climaxul acestuia nu avea sa se incheie prea dragut.
"Iubito, trebuie sa vorbim." Harold se aseza in genunchi in fata mea, asezandu-si mainile pe picioarele mele.
"Ascult." Am raspuns slab, stomacul meu arzand din cauza sentimentelor care isi faceau de cap cu mine.
"Intai, as vrea sa-mi cer iertate. Imi cer iertare pentru ca am fost un dobitoc. M-am gandit doar la mine, am dat dovada de un egoism idiotic, fara a ma mai gandi si la tine. De aceea, imi pare enorm de rau ca din cauza mea ai ajuns in acest stadiu."
Am dat aprobator din cap, mestecandu-mi buza de jos. Nu aveam de gand sa neg din moment ce era adevarat. Dar nici stralucit nu ma simteam auzindu-i scuzele.
"O sa ma revansez, iar totul va fi bine, scumpo, iti promit. O sa-mi indrept greseala."
Din nou, am dat aprobator din cap, uitandu-ma adanc in ochii sai macinati de vina si durere. Incepeam sa transpir si sa tremur, vazandu-l in acest fel, mai ales ca in momentul de fata eram instabila emotional. Nu era cel mai bun lucru.
"Si inca o chestie." Inghiti sec, facandu-si curaj sa-mi spuna niste cuvinte care mi-au trezit dispretul. "Am ascuns toate obiectele ascutite din casa."
"Ai facut ce?!" Mi-am ridicat vocea, corpul tremurandu-mi de furie.
"Iubito, nu mai am incredere in tine in acest moment. Nu esti intr-un stadiu mintal prea bun, nu mai gandesti limpede, draga mea! Si este doar vina mea! De aceea, vreau sa indrept lucrurile, vreau sa te ajut sa-ti revi. Urasc sa te vad inecata in suferinta."
Gura avea sa vorbeasca fara mine, furia punand stapanire complet.
"Poftim?! Iti pare rau, ha? Zici ca-ti pare rau? Imi vreau lamele. Da-mi lamele in momentul acesta! Nu te rog, iti ordon!" Am pus accent pe fiecare cuvand, vorbind rar si cu o voce infioratoare.
Timp de cateva secunde se uita mut la mine cu gura intredeschisa. Groaza ii acoperea trasaturile fetei. Nu stia ce sa zica sau cum sa reactioneze. Inlemnise.
"Nu." Se aduna, fermitatea disparandu-i complet din voce.
I-am zmucit mainile de pe mine, ridicandu-ma si fugind inspre baie. Acolo, am inceput sa cotrobai frenetic printre sertare in cautarea unei lame.
Cand am gasit intr-un final una si am luat-o intre degete, Harold ma prinse si ma intoarse intre el, luandu-mi fata intre palme.
"Ingerule, las-o jos. Nu face asta, te implor."
Cu mana libera, l-am impins, facandu-l sa se dea cativa pasi in spate, reactiile sale fiind intarziate.
Printr-o miscare scurta, am facut o taietura pe bratul brazdat de semnele pe care el mi le facuse in ritualul de a ma face a lui.
I-am dat drumul lamei in chiuveta si am strans din pumn, sangele tasnind mai rapid datorita acestei actiuni.
"Iti mai aduci aminte? Te imploram sa nu faci asta, te imploram sa-mi dai drumul. Sufeream, iar tu continuai sa inscriptionezi cuvintele pe bratul meu: 'angelo diabolus' sau 'ingerul demonului'." Am ras amar, aratandu-i bratul ale carui cicatrici erau din nou deschise.
Harold amutise complet. Nu putea procesa socul, iar ura pentru sine crestea cu fiecare secunda care trecea. Treptat, i-au aparut si lacrimi care se prelingeau silentios pe obrajii sai rosii.
Dupa mai multe minute cand sangerarea se mai oprise, el isi ridica privirea din pamant.
Am realizat ca exagerasem. Am lasat nebunia sa vorbeasca in locul meu, sa ma controleze. Am actionat foarte deplasat. Stiam bine ca regreta fiecare secunda ceea ce a facut in trecut, stiam ca nu stia cum se comporte sau cum sa ma iubeasca corect. In felul sau ciudat si intunecat, el ma iubea.
"Imi pare rau..." Rosti, picand in genunchi.
I-am cuprins trupul intr-o imbratisare, lasandu-l sa planga silentios la mine pe piept, cu bratele tremurandu-i, tinandu-ma strans, speriat ca ma putea pierde.
"Imi pare rau." I-am sarutat tampla transpirata, iar un scancet strangulat ii scapa printre buze.
Bucatile inimii mele s-au spart si mai mult la auzul acelui sunet. Eram un esec, nu eram buna de nimic. Consumam aiurea aerul care nu merita sa-mi patrunda in plamani. Nu meritam nimic.
"Indiferent ce se intampla, mereu te voi iubi, dragul meu trandafir negru."
CITEȘTI
Black(HS-AU)
Fanfiction"Inocenta ta ma innebuneste, ma face sa-mi pierd toate mintile, ma face sa ma comport ca un animal. Dar iubita mea,nu uita faptul ca esti a mea, doar a mea. Sufletul, inima, trupul, mintea, toate sunt ale mele. Precum eu sunt numai si numai al tau...
