Black(HS-AU)

Capitolul 32

~Iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poţi să arăţi ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e... spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profană, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă graniţa divinului? Lăcaşul ei nu e tot inima umană?~ Marin Preda

Anastasia's point of view

"Inca nu-mi vine sa cred ca esti aici."
Ridicandu-si capul de pe pieptul meu, ma privea direct in ochi.
"Muzica inimii tale ranile m-a adus inapoi, ingerule."
Imi mangaiam trasaturile, in timp ce el imi studia atent chipui, ochii lui emanand iubire.
Degetele mele au trecut peste buzele lui pline, rozalii, aratandu-mi din nou, ca este real, el este aici.
Nemaiputand rezista tentatiei, i-am oferit un scurt sarut pe buze.
Harry isi stranse bratele si mai mult in jurul taliei mele, facandu-ma sa chicotesc.
Isi aseza capul inapoi pe pieptul meu, lasandu-ma sa ma joc cu parul lui lung, buclat.
Stiam ca il linistea gestul acesta. Uneori am impresia ca este un mic pui pe pisica, in loc de un demon.
"Deci..."
El mormai, dandu-mi de inteles ca pot continua.
"Ar trebui sa mergem sa discutam cu Gemma."
De o ora si ceva stateam in pozitia aceasta, de cand m-a salvat de la a comite sinucidere.
"Okay, o sa mergem. Dar mai intai, trebuie sa ne gandim ce ii spunem."
Ce puteam sa-i spunem?
O sa fie socata, asta va fi prima ei reactie.
Dar, cum va reactiona mai apoi?
Va plange de fericire?
Il va plesni?
Gemma este o persoana imprevibila, nu ai de unde sa stii cum va reactiona.
"Si ce ii spui? Hey, am mers prin tot iadul, m-am chinuit sa urc muntele Purgatoriu si bam, am revenit inapoi. Ah, ti-am adus si un suvenir, vrei sa-l vezi?" I-am raspuns sarcastic, el izbucnind in ras.
"Oh, ce mi-a lipsit sarcasmul tau, iubito."
Rasul lui m-a facut si pe mine sa zambesc. Este zgomotos, iar gropitele ii apar in obraji.
Mi-am dus mana la obrazul lui si i-am atins cu degetul aratator gropita dreapta.
El tresari si isi indrepta privirea spre ochii mei, in timp ce obrajii lui se colorau usor.
"Nu esti tu o mica scumpete, hm?"
M-am ridicat in sezut, facandu-l si pe el sa se ridice.
Ma privea nedumerit, vazand ca zambetul mi-a pierit de pe fata.
Mi-am infasurat strans bratele in jurul gatului sau, lipindu-ma complet de el.
Mi-am ingropat capul in scobitura gatului sau. El imi copie miscarea, si isi infasura, la randul sau bratele in jurul taliei mele.
Mi-am inchis ochii, bucurandu-ma de faptul ca el era aici.
Nu pot sa inteleg cum am putut sa ma las condusa de frica si incapatanare.
Nu am realizat ca il iubeam, ca acest demon, aceasta fiinta, asa cum este, mi-a furat inima.
Uneori, trebuie sa privim lucrurile dintr-o alta perspectiva.
Este mai bine sa ne lasam orgoliul si incapatanarea deoparte si sa ne gandim, oare merita sa gandesc in felul acesta?
Sau este mai bine sa imi schimb perspectiva lucrurilor?
Trebuie sa apreciez ceea ce ai, inclusiv si cel mai minuscul lucru.
Pentru ca, daca il pierzi, vei realiza ca acel lucru, desi era atat de mic, era atat de important.
Nu am realizat cat de proasta am fost.
M-am incapatanat aiurea, mi-am ascultat orgoliul si am mers direct inainte, fara sa privesc stanga-dreapta.
"Mi-ai lipsit." I-am spus, incercand sa-mi controlez lacrimile.
Stiam ca inima imi batea incontrolabil, iar golul din stomac nu ma ajuta prea mult, de asemenea.
"Te iubesc, ingerule." Mi-a soptit la ureche, provocandu-mi fiori pe sina spinarii.
Am stat imbratisati asa ceva timp.
Doar ne-am bucurat de prezenta celuilalt, am incercat sa umblem golul despartirii.
"Haide." Mi-a soptit, dezlipindu-se din imbratisare ca sa-mi cuprinda fata intre palme. "Cu cat ii spunem mai repede, cu atat scapam de zbieretele ei usor."
Mi-a sarutat usor buzele, apoi mi-a curpins mana intra lui.
Ne-am dat jos din pat, si ne-am indreptat spre bucatarie.
Spre surprinderea noastra, se auzeau voci infundate din bucatarie.
Simteam cum anxietatea puneam stapanire pe mine.
Harry isi infasura mana libera in jurul meu, demonstrandu-mi din nou ca imi este alaturi.
Ajungand in fata usii inchise de la bucatarie ne-am privit in ochi.
Dand amandoi din cap, am deschis usa.
Am intrat prima, iar el dupa mine.
In tot acest timp, mainile noastre nu s-au dezlipit nici macar o secunda.
S-a auzit sunetul portelanului spart, banuind ca Gemma e socata.
Facandu-mi curaj, mi-am deschis ochii, ca sa fiu intampinata de o surpriza.
Nu Gemma a fost cea care a scapat farfuria pe jos, ci mama.