Profu' de mate

Capitolul 15

Ma trezesc durandu-ma capul, si îmi deschid ochii. Ma uit pentru cateva clipe in jur, si îmi reamintesc tot ce s-a întâmplat aseară.

Ma intorc pe partea cealaltă, si ma lovesc de un piept tare. Îmi ridic privirea, si dau de ochii lui. Ma privește zâmbind ușor, iar fata lui este pală. Îmi dau seama ca nu a dormit toată noaptea. Sinceră sa fiu, nici eu nu am prea făcut-o. Am avut numai coșmaruri. Dar nu știu când el a venit aici. Probabil dormeam.

—Eve, șoptește si își pune mana pe obrazul meu, mangainudu-ma.

Îmi închid ochii si ma așez la loc, dar cu fata la el.

—Uita-te la mine, iubito.

Deschid ochii si ma uit la el. Este atât de frumos.

—Ce faci aici? il intreb încet.
—Am venit pentru ca nu erai bine.
—Ai spus ca nu ma vei ierta niciodată. Am fost la el. De ce ești aici?
—Pentru ca te iubesc. Pentru ca mi-am dat seama de greșelile facute si am venit pentru a-ți cere sa ma ierți, raspunde privindu-mă in ochi.
—Nu ai încredere in mine, spun. Mereu îmi spui ca te înșel, iar eu nici nu plec de lângă tine.
—Știu. Știu ca nu sunt cum ai vrea tu, dar ma voi schimba, îți promit!
—Nu am nevoie de cuvinte. De unde sa știu ca tu nu te vei schimba si o sa rămâi la fel? La fel de gelos si posesiv. Nu am nevoie de asta, chiar nu înțelegi?
—Ba da. Îți jur ca o voi face! Eve, te iubesc mai mult ca orice pe lumea asta, si nu vreau sa te pierd așa.

Înghit in sec si îmi mut privirea de la el, când îmi simt iar ochii uzi. M-am saturat sa tot plâng. In ultimile zile, asta a fost ca o rutina pentru mine.

—Te rog, continua soptit.
—Nu știu. Nu... pot acum. Dă-mi timp sa ma gândesc, raspund.

Da din cap si se ridica din pat. Ma ridic si eu, apoi plecam din camera si coboram scările, pana ajungem in living. Își ia geaca din cuier, iar eu deschid usa.

—Daca e ceva, sa ma suni, bine? întreaba.
—OK.

Ma ia in brate si ii raspund.

—Te iubesc! spune încercând sa nu para trist.
—Si eu.

Zâmbește scurt ai apoi pleacă. Il privesc mergând pe alee, si închid apoi usa când ajunge la mașina.

Oftez zgomotos si ma lipesc cu spatele de usa. Daca am făcut o alegere greșita spunându-i ca vreau o pauza pentru a ma mai gândi? Însă, chiar nu pot acum. Tot ce s-a întâmplat in ultima săptămana, m-a derutat complet. Tot ce mi s-a întâmplat, a fost mult prea rapid. Nici nu am reușit sa îmi dau seama de toată situația. Ma simt atât de confuza si derutata.

Plec la bucătărie, si îmi iau un mar, apoi ma duc in living. Ma așez pe canapea si dau drumul la televizor. Schimbam canalele fără sa fiu atenta, gândul fiindu-mi in alta parte, pana îmi suna telefonul. Il iau si raspund fără sa ma uit cine e.

—Ești acasă? aud vocea lui Adam.
—Da, raspund.
—Deschide usa, vin acum.

Închid si ma duc la usa. Exact când o deschid, el intra pe usa si ma ia strâns in brate. Ii raspund si eu, tot cu aceeași putere, doar ca nu la fel ca a lui.

—Îmi pare atât de rău pentru absolut tot ce ai pățit, spune si se uita la mine.
—Nu mai contează acum, raspund.
—Mama ta m-a sunat azi-dimineață, si mi-a spus absolut tot. Nu îmi vine sa cred ca tu il ierți pe Harry.
—Il știi si tu pe el, la fel de bine ca mine. Știi ca nu mi-ar fi făcut asta daca era conștient.
—Normal ca știu. Dar nu înțeleg de ce te-a răpit, adică a avut o groaza de oportunități să-ți facă ce ți-a făcut când ai fost la el, sau in New York.
—Exact. De asta l-am iertat.