Profu' de mate

Capitolul 33

A trecut o luna.

O luna, in care încercam sa nu imi pierd speranța. Adormeam in fiecare seara cu gândul ca 'mâine' ma voi face bine. Dar degeaba. Ma trezeam tot nesimtindu-mi jumătate din corp.

Eram trista. Pe zi ce trecea eu imi pierdeam speranța si totodata cu ea si zâmbetul. Nu mai puteam sa ma prefac ca sunt bine si ca m-am obișnuit, pentru ca nu era deloc asa. Nu mai puteam sa ma gândesc ca 'mâine' ma voi reface. Nu mai puteam sa il privesc zâmbind pe Zayn si sa ii spun ca "totul va fi bine", pentru ca nu era. Nu eram nici pe aproape.

Ma simțeam inutila. Il priveam pe Zayn cum imi aducea mereu mâncarea la pat si avea grija de mine in fiecare minut. Sunt o povara pentru el. Si stiu. Stiu ca o sa se plictisească de mine si ca imi va da papucii pentru ca nu mai pot face nimic. Chiar daca nu mi-a spus asta niciodată, il vad mereu încruntat si supărat. Numai din vina mea. Am ajuns sa ma urăsc. Mi-aș fi dorit sa pot da timpul înapoi. Nu il mai merit pe Zayn.

Era trecut de miezul nopții, si priveam cerul senin, din căruciorul cu rotile.

Zayn dormea liniștit, dar stiu ca nu este.

Lacrimile imi curg, si nici nu ma mai sinchisesc sa le șterg. Plânsul mi-a devenit o rutina. Dar degeaba plang. Oricum nu rezolv nimic, nici măcar nu mă liniștesc.

Suspinele imi ieșeau din gât, umplând camera. Mi-am readus aminte de toate momentele frumoase. Daca stau bine si ma gândesc, pana la 18 ani am avut multe trăiri. Am fost îndrăgostită, am iubit, am urat, am plâns, am fugit, mi-a fost frica, am fost fericita. As da orice sa ma refac.

—Iubito? ii aud vocea răgușită si înceată a lui Zayn.

Imi șterg repede lacrimile si imi trag nasul, expirând lung.

Patul scârțâie sub acțiunile lui, apoi aprinde lampa si ii aud pașii in spatele meu.

Vine in fata mea, si se asează pe micuța canapea din fata mea.

—De ce nu mai dormi? intreaba si își pune mana pe obrazul meu.
—Nu pot, șoptesc.

Ma mangaie si ma privește drăgăstos.

—Ai plâns? mai mult constata de cat intreaba.

Înghit in sec si ma retrag, iar el se încrunta.

—Ți-am spus ca nu vreau sa mai vad lacrimi pe chipul tau, spune dându-mi cateva suvițe de par după ureche.

Imi strâng ochii si imi las capul in mâinile lui. Lacrimile imi curg, si ma intreb cum de mai am.

—Eve, șoptește.

Ma ridica de pe scaun si ma pune langa el pe canapea.

Imi las capul pe pieptul lui si ma strânge in brate.

—Iubito, șoptește.
—Nu mai vreau, suspin.

Ii strâng tricoul in pumni si imi bag capul in scobitura gâtului sau.

—Stiu, oftează.

Ma săruta pe creștet si ma mangaie pe spate. Cat de mult o sa ma doară când se va plictisi de mine.

—Hai in pat, spune.