Au trecut deja 2 luni, iar burta mea incepe sa fie din ce in ce mai evidenta. Sunt fericita, dar in acelasi timp speriata. Sunt nerabdatoare sa nasc mai repede, dar in acelasi timp nu as vrea asta. Ai mei nici nu stiu ca sunt insarcinata in 13 saptamani. Vorbesc mereu cu mama la telefon, dar am o retinere cand incerc sa-i spun asta.
Asa ca, am decis sa mergem in Londra.
-Am emotii! ii spun lui Zayn, strangandu-i mana.
Eram aproape de casa mea, si simtem niste goluri in stomac. Azi, dupa ce le spunem alor mei ca sunt gravida, o sa mergem si la parintii lui Zayn.
-Nu ai de ce, totul o sa fie bine! ma asigura.
Oftez zgomotos, iar cand ajungem in fata usii, ma opresc robotic.
-Ce zici daca am veni maine? intreb si il trag de mana inapoi.
-Hai! rade.
Bate in usa, si asteptam cateva secunde pana se deschide.
-Surpriza! spun zambind fortat.
Mama se uita la noi si clipea des.
-Josh, draga! striga. Fica-ta iar ne-a facut-o.
Chicotesc si intram in casa. Tata ne intampina zambind, si il iau in brate.
-Cu ce ocazie pe la noi? ne intreaba mama, dupa ce ne asezam pe canapea.
-In vizita, ne era dor de voi! ocolesc subiectul.
-Avem chiar si o surpriza, se baga Zayn privindu-ma cu subinteles.
-Da...
-Care? zambeste tata.
-Ti-o spun mai tarziu, mosu'. Ce avem de mancare, mami? intreb repede.
-Eve, spune Zayn.
-Uh, bine! O sa avem un copil, spun repede.
-Ce? intreaba mama si tata in celasi timp.
-Surpriza? mai mult intreb si ridic mainile in aer.
-Este gravida? tipa Luke de pe scari.
-Cam da, mormia.
Ma uit la ei, toti stau pe aceeasi canapea, si ne privesc socati, cu gurile cascate.
-Ti-am spus ca trebuia sa venim maine, ii spun lui Zayn.
-Sunt doar socati, raspunde privindu-i.
-Tu vorbesti serios? intreaba mama.
-Da.
-In cate luni esti?
-Trei.
Tata incepe sa tuseasca, iar Luke il bate pe spate.
-O sa fiu unchi, zambeste Luke.
-O sa fiu bunic? intreaba tata. Sasha, draga, atat de batran sunt?
-O sa fim niste bunici tineri, nu vorbi prostii.
-Deci...? intreb.
-Deci...da. O sa fii mama, raspunde.
-Stiu asta, imi dau ochii peste cap. Nu spuneti nimic?
-Ce? Ca esti prea tanara? Nu, draga. Eu l-am facut pe Luke tot la 19 ani, deci nu am ce sa-ti reprosez, zambeste.
-Tata? intreb si ma uit la el.
-Da?
-Tu nu spui nimic?
Doamne, zici ca vorbesc cu copiii de 5 ani, nu cu niste adulti in toata firea.
-Ce? Nu am ce. Doar un sfat: tu il nasti, tu il cresti, imi face cu ochiul.
Se ridica si pleaca in bucatarie.
-Ok...
-Si mai spuneai de mine, vorbeste Luke.
-Sa nu te prind ca o lasi pe Becca gravida, il ameninta mama.
-Are saptesprezece ani, mama. Tu nu vezi cat de tanar si frumos sunt eu? Cum sa fac copii la doar douazaci si unu de ani? se rasteste.
Zayn incepe sa rada, iar mama ii face semn lui Luke sa plece.
-Cred ca stiti deja ce va asteapta, ma gandesc ca v-ati documentat.
-Da, raspundem impreuna.
-Bun. O sa ai o groaza de simturi pe minut, cum ar fi sa plangi sau sa razi, e ceva obisnuit. Nu trebuie sa-ti fie teama de nimic, totul o sa fie bine. Banuiesc ca deja Zayn este numai cu ochii pe tine, rade si se uita la el.
-Nici nu ai idee, mormai.
Dupa ce mai discutam chestii legate de sarcina, le spunem ca in seara asta vom sta la parintii lui Zayn.
***
Ajunși in fata casei, ma uit uimita la ea. Este atat de mare.
—Wow, spun.
—Stiu, chicoteste.
Intra fata sa bată in casa. Noroc ca părinții lui stiu ca venim.
—Zayn, dragule, tu esti? aud o voce de pe hol.
—Da, mama.
O vad venind repede spre noi, si il ia strâns in brate.
—Cred ca o mai ții minte pe Evelyn, ii spune.
—Sigur! zambeste si ma săruta pe obraji. Haideți in living!
Il urmam pe Zayn, el zâmbindu-mi cand își da seama ca inca am emoții.
Tatal lui statea pe canapea, iar cand ne-a vazut s-a ridicat. A dat mana cu el si s-au luat in brate, facand si cu mine la fel.
-Cat de frumosi sunteti! ne spune privindu-ne cu mandrie in ochi.
-Multumim! raspunde Zayn repede, tragandu-ma mai aproape de el.
Ne asezam pe canapea, si incepem sa vorbim.
Au fost chiar foarte incantati cand le-am spus ca sunt gravida, chiar nu ma asteptam la asta.
S-au scuzat ca ei nu mai pot sta, pentru ca aveau o urgenta la munca, asa ca, am ramas singuri.
-Cate...poze, spun uitandu-ma in jur.
Erau numai poze cu el si Perrie. Frumos!
-Nu trebuia sa le vezi, ofteaza punandu-se in fata mea.
-Nu-i nimic, doar este fosta ta prietena, raspund uitandu-ma in jos.
-Hei, spune si isi pune mana sub barbia mea. Este trecut. Nu mai inseamna nimic pentru mine, stii foarte bine asta.
Dau din cap si oftez, privindu-l apoi in ochi.
-Acum, hai in camera mea, chicoteste.
Ma ia de mana si urcam scarile, camera lui fiind ultima din capăt.
—De ce ultima? intreb.
—Imi plăcea sa stau in liniște. Si este si cea mai mare din acasa, rade si intram.
Chiar ca e mare! Si întunecata. Pereții sunt vopsiti cu albastru, dar unul închis. Un alt perete din fata era alb, si pe el erau desenele lui cu graffiti.
—Ce frumos! spun privindu-le.
Un singur graffiti mi-a atras atenția, cel cu "ZAP".
—Ce înseamnă asta? intreb arătând spre desen.
—Nimic, spune repede si se pune in fata mea.
Stau putin si ma gândesc, si cand imi dau seama ce este, mormai un "aha" si ma dau in spate.
Ma bucur totuși ca nu are poze cu ea in camera.
—Fii serios! spun cand vad poza ei pe birou.
Se pare ca m-am inselat cand am spus ca nu are.
—Jur ca nu eu am pus-o acolo, raspunde si o pune cu fata in jos.
Imi dau ochii peste cap si ma pun in pat.
O sa fie doua zile foarte lungi.
Capitol cadou de ziua mea! 🎉🎈💝
CITEȘTI
Profu' de mate
FanfictionPentru Evelyn Aaron, prima zi de şcoală a fost mereu una urâtă. Pentru că acea zi, era sfârşitul vacanţei, şi începutul plictiselii şi a stresului. Asta...până când află că doamna Emily Whiston, profesoara de matematică, iese la pensie pe caz de boa...
