Profu' de mate

Capitolul 8

Toata saptamana am stat in casa. Nu puteam sa fac nimic, pentru ca incepeam sa plang. Am omorat un om, si nu pot sa trec cu vederea, chiar daca Luke imi spune ca am facut ce trebuia sa fac. Adam mereu a venit la mine, dar nu avea cu ce sa ma ajute. Harry si Zayn ma sunau, insa nu le raspundeam. Nu ma simteam in stare sa fac asta. Trebuie sa imi revin. Trebuie sa trec peste. Pot s-o fac!

Intru in scoala, unii elevi oprindu-se pentru a se holba la mine. Sunt imbracata doar in negru, iar fața imi e palida, buzele crapate si cearcanele proeminente.Trec mai departe, fara sa le dau nicio importanta. Urc scarile cu capul in jos, si ma opresc cand vad ca drumul imi e blocat. Imi ridic privirea, si il vad pe Zayn.

-Eve, sopteste.

Inghit in sec, si ma uit in ochii lui.

-Vino cu mine, spune si se intoarce.

Ma duc dupa el, si vad ca ne indreptam spre laboratorul de biologie. Stiu ca prima ora a lui este libera, iar eu am engleza, nimic important.

Inchide usa cu cheia, si ma duc spre catedra, ramanand cu spatele la el. Ii aud pasii, si raman la fel. Mana lui imi atinge umarul, facandu-ma sa ma intorc. Imi simt ochii plini, iar in urmatoarea secunda il iau in brate. Ma strange la piept, mangaindu-mi spatele si soptindu-mi sa ma linistesc.

-Uita-te la mine, spune. Eve, uita-te la mine, spune putin mai aspru cand vede ca nu ma misc.

Ma desprind de el si il privesc in ochi. Imi sterge lacrimi, iar mainile lui raman pe obrajii mei.

-Nu trebuie sa plangi. Nu a fost vina ta, tu doar ai facut ce trebuia. Intelege ca el era vinovat. Daca nu erai tu, stii bine ce i se intampla lui Claire, spune.

-Nu am vrut sa-l omor, spun incet.

-Stiu. Insa asta s-a intamplat cu un scop.

Imi cobor privirea si oftez. Simt atat de multa presiune. Imi vine sa tip apoi sa lesin.

-Nu vreau sa te mai vad asa, continua.

-Atunci poti sa te duci deja la alta scoala.

Chicoteste si ma ia in brate. Imi asez capul pe partea inimii lui, auzind-o. Daca nu era el, cine stie ce mi se intampla.

-Multumesc ca m-ai salvat, spun.

-Doar nu credeai ca voi lasa sa ti se intample ceva, nu?

Scutur din cap, apoi ma indepartez de el. Ii zambesc scurt, iar el imi face cu ochiul. Ma uit la ceasul de pe perete, iar ora a inceput de 20 de minute. Fir-ar! O sa mai fac o absenta in plus.

-Trebuie sa plec, spun grabita.

-Nu, nu trebuie. O sa vorbesc cu profesorul tau si ii voi spune ca te-am luat pentru o pregatire, raspunde.

Aprob si imi las iar cartile pe catedra. Imi dau parul dupa ureche, iar o durere groaznica imi loveste capul. Gem de durere si imi pun mana in acel loc.

-Esti bine? ma intreaba ingrijorat.

-Da, spun incet.

Strang din ochi, iau o gura mare de aer, apoi clipesc des. Nu mi s-a mai intamplat asta.

-Esti mult prea alba, constata.

-Asa e tenul meu, mint.

-Ba nu. Este mai bronzat, iar tu acum il ai alb ca varul.

-E schimbator, spun repede.

-Ai mancat ceva?

-Da, mint.

Nu am mai mancat ceva consistent de mult. Masa pe zi era un mar, sau doar un sandwis. Nu sinteam nevoia sa mananc. Stresul tinea locul foamei.

-Acum cate zile? intreaba ironic.