Pe aripile vantului

20

Când zilele calde şi zgomotoase de august se apro­piau de sfârşit, bombardamentul încetă dintr‑o dată. Liniş­tea care se abătu asupra oraşului era impresionantă. Oamenii ieşiră în prag şi începură să schimbe lungi priviri neliniştite, ca şi când le‑ar fi fost teamă de ceea ce va urma. După zgomotul de până atunci, această linişte în loc să potolească spiritele, le enerva mai mult. Nimeni nu ştia de ce tăcuseră bateriile yankee. De pe front nu sosea nici o ştire. Se ştia numai că redutele din jurul oraşului fuseseră golite de trupe şi că se trimiseseră numeroase unităţi spre sud, pentru a apăra linia ferată. Nimeni nu ştia unde se băteau, dacă se mai dădea vreo luptă, nici cum mergea bătălia.

În afară de zvonurile care treceau din gură în gură, nu exista absolut nici o ştire. Lipsite de hârtie, de cerneală şi de personal, ziarele îşi suspendaseră apariţia de la înce­putul asediului şi prin oraş se răspândeau zvonurile cele mai extravagante. În mijlocul acestui calm neliniştitor, mulţimea lacomă de ştiri asedia cartierul general, se strângea în faţa biroului telegrafic sau în jurul gării, în speranţa să afle ştiri, ştiri bune, căci toată lumea spera că tăcerea tunurilor lui Sherman însemna că yankeii erau în plin dezastru şi că trupele confederate îi urmăreau pe drumul Daltonului. Dar nu sosea nici o ştire. Firele telegrafului rămâneau mute, pe unica linie rămasă liberă nici un tren dinspre sud nu intra în gară, şi serviciul poştal era între­rupt.

Precedată de o căldură îngozitoare, toamna prăfoasă se apropia cu paşi mari şi ameninţa să înăbuşe oraşul, aducând oamenilor abătuţi noi încercări. Cu toate că se străduia să pară curajoasă, Scarlett era chinuită de neliniş­te, neavând ştiri de la Tara, şi i se părea că asediul durează de o eternitate, că toată viaţa auzise, vibrându‑i în urechi, doar zgomotul tunului – până în ziua când asupra Atlantei se abătu brusc sinistra tăcere. Şi totuşi, asediul nu dura decât de treizeci de zile. Treizeci de zile de asediu! Treizeci de zile de când tranşeele săpate în argila roşie încercuiau oraşul, de când canonada monotonă bubuia fără încetare. Treizeci de zile de când lungile şiruri de ambulanţe şi de care trase de boi stropeau cu sânge străzile prăfuite care duceau spre spitale. Treizeci de zile de când cetele de gropari frânţi de oboseală strângeau cadavrele abia răcite şi le trânteau ca pe nişte butuci în şiruri nesfârşite de gropi. Treizeci de zile numai!

Trecuseră doar patru luni de când yankeii îşi mutase­ră poziţiile la sud de Dalton... Doar patru luni... Privind în urmă, amintindu‑şi de ziua aceea îndepărtată, lui Scarlett i se părea că toate se petrecuseră în altă viaţă. Oh, nu... Nu se poate să fie numai patru luni de atunci. Fusese o viaţă de om!

Acum patru luni... Acum patru luni, Daltonul, Resaca, muntele Kennesaw nu erau pentru ea decât nişte nume de localităţi de‑a lungul căii ferate. Acum erau bătălii disperate, bătălii care se dovediseră zadarnice, deoarece Johnston se retrăsese totuşi spre Atlanta. Iar acum Gârla Piersicului, Decatur, Ezra Church şi Utoy nu mai erau numele plăcute ale unor localităţi plăcute. Pentru ea, nu vor mai fi niciodată locuri paşnice pline de verdeaţă, locu­ite de prieteni atât de primitori, unde, împreună cu ofiţeri chipeşi, se dusese la picnicuri, pe malurile unor pâraie liniştite. Numele acestea reprezentau acum bătălii, şi iarba moale şi verde pe care şezuse fusese sfârtecată de roţile grele ale tunurilor, călcată în picioare în timpul luptelor cu baioneta şi turtită în locurile unde trupurile se zvârcoliseră în chinurile morţii. Şi pâraiele leneşe erau mai roşii acum decât s‑ar fi putut înroşi de lutul Georgiei. Se spunea că şi Gârla Piersicului era roşie, acolo unde trecuseră yankeii. Gârla Piersicului, Decatur, Ezra Church, Utoy – nici unul din aceste nume nu vor mai fi numai nişte nume de loca­lităţi. Nume de morminte unde zăceau îngropaţi prieteni, nume de mărăcinişuri şi păduri unde putrezeau atâtea trupuri neîngropate, numele a patru cartiere mărginaşe ale Atlantei, unde Sherman încercase să pătrundă, dar soldaţii lui Hood îl respinseseră cu înverşunare.