Pe aripile vantului

52

Într‑o după‑amiază ploioasă, cam la vreun an de la naşterea lui Bonnie, Wade umbla plictisit prin salon şi, din când în când, se ducea la fereastră şi‑şi lipea nasul de geamul pe care curgea apa şiroaie. Era un băiat subţirel, destul de scund pentru cei opt ani ai lui, liniştit şi aproape sfios, care nu vorbea decât dacă era întrebat. Se plictisea şi nu ştia ce să facă, căci Ella se juca într‑un colţ cu păpuşile, Scarlett şedea la biroul ei şi aduna în şoaptă o coloană lungă de cifre, iar Rhett, trântit pe jos, îşi legăna ceasul de lanţ şi‑l trăgea înapoi de câte ori încerca Bonnie să‑l ia.

După ce Wade se uită la câteva cărţi pe care apoi le trânti cu zgomot şi oftă din fundul sufletului, Scarlett se întoarse enervată spre el.

— Pentru Dumnezeu, Wade! Du‑te afară şi te joacă.

— Nu pot. Plouă.

— Da! Nu băgasem de seamă. Bine, atunci fă ceva. Mă enervezi tot învârtindu‑te pe‑aici fără nici un rost. Du‑te şi spune‑i lui Pork să pună caii la trăsură şi să te ducă la Beau, să te joci cu el.

— Nu‑i acasă, zise Wade oftând. E invitat la Raoul Picard, de ziua lui de naştere.

Raoul era fiul lui Maybelle şi al lui René Picard – un ţânc nesuferit, zicea Scarlett, care semăna mai curând a maimuţă decât a copil.

— Atunci, du‑te la cine vrei. Spune‑i lui Pork să te ducă.

— Nici unul dintre prietenii mei nu sunt acasă, răspun­se Wade. Sunt toţi la Raoul.

Deşi Wade nu o pronunţase, propoziţiunea "Toţi, în afară de mine" plutea în cameră. Scarlett însă, prea ocupa­tă de registrele ei, nu observă nimic.

Rhett se sculă şi se aşeză pe covor.

— De ce nu eşti şi tu la Raoul, băiatul meu? îl întrebă el.

Wade se apropie încetişor de tatăl lui vitreg, târându‑şi un picior şi având aerul nenorocit.

— N‑am fost invitat.

Rhett îşi lăsă ceasul în mâinile distrugătoare ale lui Bonnie şi se sculă în picioare.

— Lasă blestematele alea de cifre, Scarlett. De ce n‑a fost invitat Wade la Raoul Picard?

— Pentru Dumnezeu, Rhett! Nu mă deranja acuma. Ashley a încurcat grozav socotelile astea! O... la Raoul! Cred că nu e un lucru extraordinar ca Wade să nu fie poftit şi nici nu i‑aş fi dat voie să se ducă, chiar dacă ar fi fost poftit. Nu uita că Raoul e nepotul doamnei Merriwether şi că doamna Merriwether ar prefera să primească în salonul ei sacrosanct mai curând un negru eliberat, decât pe vreu­nul dintre noi.

Rhett se uită la Wade şi îl văzu tresărind.

— Vino aici, băiatul meu, zise trăgându‑l pe copil spre dânsul. Ai vrea să te duci la Raoul?

— Nu, zise Wade plin de curaj, dar lăsând ochii în jos.

— Hm. Ia spune‑mi, Wade, eşti invitat la Joe Whiting sau la Frank Bohnell sau...în sfârşit, la vreunul din tovară­şii tăi de joacă?

— Nu. Pe mine nu mă invită.

— Wade, de ce minţi? exclamă Scarlett întorcându‑se spre el. N‑ai fost poftit de trei ori săptămâna aceasta la petrecerea copiilor Bart, la copiii doamnei Gelert şi ai doamnei Hundon?

— Cea mai splendidă colecţie de catâri cu hamuri de cai, zise Rhett, cu glasul intenţionat tărăgănat. Ai petrecut bine? Haide, spune‑mi adevărul.