Pe aripile vantului

27

Pe la mijlocul lui noiembrie, la prânz, erau strânşi cu toţii în jurul mesei şi sfârşeau de mâncat desertul, pe care Mammy îl preparase amestecând afine uscate cu făină de porumb şi cu sorg, spre a îndulci gustul. Un suflu rece trecea prin aer, amintind apropierea iernii, şi Pork, în picioare în spatele scaunului lui Scarlett, îşi freca mâinile de plăcere în timp ce întreba:

— O să fie în cu'ând v'emea de tăiat po'cul, domnişoa'ă Sca'lett?

— Îţi şi lasă gura apă? întrebă Scarlett cu un surâs. Ei bine, recunosc că şi mie mi‑e poftă. Dacă timpul se mai menţine câteva zile, vom...

Melanie o întrerupse, cu lingura la jumătatea drumu­lui între farfurie şi gură:

— Ascultă, draga mea. Vine cineva!

— Cineva, strigă Pork neliniştit.

Aerul limpede lăsa să se audă distinct zgomotul surd al unui cal care izbea pământul cu lovituri precipitate, ca bătăile unei inimi speriate, şi un glas de femeie care striga: "Scarlett! Scarlett!" Toţi se priviră, înainte de a‑şi împinge scaunele şi de a se ridica dintr‑un salt. Cu toate că era speriată, recunoscuseră cu toţii vocea lui Sally Fontaine care, cu o oră mai devreme, se oprise la Tara să stea puţin de vorbă înainte de a merge la Jonesboro. În timp ce se repezeau buluc spre uşa de la intrare, o văzură pe tânăra femeie suind aleea ca o furtună, pe calul acoperit de spumă. Părul îi flutura pe spate, pălăria nu i se ţinea decât în panglici. Nu strânse hăţurile, ci se repezi ca o nebună asupra micului grup, cu braţul întins spre spate, în direcţia de unde venea:

— Vin yankeii! I‑am văzut! Mai încolo, pe drum. Yan­keii...

Trase sălbatic de hăţuri tocmai la timp, spre a opri calul să urce treptele verandei. Cârmi brusc, trecu în trei salturi peste o brazdă mare şi sări un gard ca şi cum ar fi fost la vânătoare.

Se auzi calul tropăind prin curte, coborând apoi pe drumul îngust dintre bordeie şi tăind îndată peste câmp spre a ajunge la Mimosa.

O clipă rămaseră toţi paralizaţi, apoi Suellen şi Carreen începură să plângă, strângându‑se una în alta. Tremurând, incapabil să scoată o vorbă, micul Wade nu se mişcase. Ceea ce îl înspăimânta din noaptea în care părăsi­se Atlanta avea să se întâmple. Yankeii soseau ca să‑l ia.

— Yankeii? făcu Gerald cu o intonaţie nesigură. Dar yankeii au mai fost la noi...

— Sfântă Fecioară! exclamă Scarlett întâlnind privirea speriată a Melaniei.

Un scurt moment retrăi ororile ultimei nopţi la Atlanta, revăzu ruinele din tot comitatul, îşi aminti de toate poveştile cu violuri, torturi şi omoruri. Evocă imaginea soldatului yankeu în hol, cu cutia de lucru a lui Ellen în mână, şi‑şi zise: "O să mor, o să mor. Credeam că se sfârşise cu toate astea. O să mor. N‑o să am puterea să îndur încă o încercare de felul ăsta."

Atunci ochii i se opriră asupra calului înşeuat, care aştepta ca Pork să meargă la Tarleton‑i. Calul ei! Unicul ei cal! Yankeii îl vor lua, şi vor lua şi vaca, şi viţelul. Şi scroafa, şi purceii... oh, câte ceasuri de chin până prinseseră scroafa şi purceii atât de iuţi la picior! şi vor lua şi cocoşul, găinile ouătoare şi raţele pe care li‑i dăduseră Fontaine‑ii. Şi me­rele, şi ignamii din cămară. Şi făina, şi orezul, şi mazărea uscată. Şi banii din portofelul yankeului. Vor lua totul şi îi vor lăsa să flămânzească.

— Nu le vor avea! strigă ea.

Toţi o priviră miraţi şi se temură o clipă că mintea ei nu rezistase la această nouă încercare.