Pe aripile vantului

38

Scarlett vedea toate acestea, se gândea la ele zi şi noapte şi trăia cu groaza zilei de mâine. Ştia că ea şi cu bărbatul ei erau pe listele negre ale yankeilor din cauza lui Tony şi că dezastrul putea să se abată asupra lor dintr‑o clipă în alta. Şi totuşi, acum mai puţin ca oricând, nu putea să piardă tot ce agonisise cu atâta trudă, acum când aştepta un al doilea copil, când gaterul de‑abia începea să aducă beneficii, când trebuia să mai susţină până la toamnă Tara, la viitoarea recoltă de bumbac. O, când se gândea că ar putea să piardă totul! Şi că s‑ar putea să trebuiască să ia totul de la început, cu bietele arme pe care le avea împo­triva acestei lumi înnebunite! Să pornească iar lupta îm­potriva yankeilor şi a tot ceea ce reprezentau! Obosită şi înspăimântată, simţea că ar prefera să se omoare decât s‑o ia de la capăt.

În mijlocul ruinelor şi haosului care domneau în această primăvară a anului 1866, Scarlett îşi încordă toată energia ca să câştige cât mai mult cu gaterul. Lumea din Atlanta avea bani. Valul de construcţii îi dădea ocazia pe care o visase şi ştia că putea câştiga bani, dacă reuşea să nu ajungă la închisoare. Spre a‑şi păstra libertatea, n‑avea decât să plece spinarea în faţa insultelor, să îndure nedrep­tăţile, să evite orice conflict, fie cu albii, fie cu negrii, care i‑ar putea face rău. Cu toate că nu putea să sufere pe eliberaţi, cu toate că era cuprinsă de furie ori de câte ori întâlnea negri obraznici, ori îi auzea râzând sau glumind, niciodată nu le arunca cea mai mică privire de dispreţ. Cu toate că‑i ura pe toţi acei carpetbagger‑i şi scalawag‑i care strângeau peste noapte averi uriaşe, în timp ce ea muncea din greu, niciodată nu lăsa să‑i scape cea mai mică obser­vaţie rău‑voitoare asupra lor. Nimeni din Atlanta nu sim­ţea o mai mare scârbă de yankei decât ea, şi numai vederea unei uniforme albastre o făcea să turbeze. Dar chiar în intimitate se ferea să‑i vorbească de rău.

"Am să‑mi ţin gura", îşi zicea ea cu încăpăţânare. "Ceilalţi n‑au decât să‑şi piardă vremea văitându‑se şi regretând timpurile bune de odinioară şi pe bărbaţii care nu se vor mai reîntoarce niciodată. Ceilalţi n‑au decât să scoată foc pe nări împotriva yankeilor, n‑au decât să pro­testeze că li s‑a luat dreptul de a vota, n‑au decât să meargă la închisoare fiindcă îşi spun părerile sus şi tare, n‑au decât să fie spânzuraţi fiindcă fac parte din Ku Klux Klan (acest nume insipra aproape tot atâta groază lui Scarlett ca şi negrilor); celelalte femei n‑au decât să fie mândre că bărba­ţii lor sunt membri ai Klanu‑ului (slavă Domnului, Frank nu fusese niciodată amestecat în poveştile astea!) da, cei­lalţi n‑au decât să se înfurie, să tune şi să fulgere, să comploteze şi să conspire după pofta inimii, ca să schimbe lucruri pe care nu le pot schimba. Şi‑apoi, la ce te duce această credinţă faţă de trecut, când prezentul e atât de îngrijorător şi viitorul atât de nesigur? La ce bun toate poveştile astea cu votatul, când înainte de toate e vorba să ai un acoperiş deasupra capului, şi pâine la masă, şi să nu fii aruncat la închisoare? O, Dumnezeule, te rog, fă să pot rezista până în iunie!"

Numai până în iunie! Scarlett ştia că la acea epocă va fi silită să se închidă în casă şi să aştepte să nască. Chiar şi acum unii se uitau strâmb văzând‑o că umblă în starea în care era. Nici o femeie cumsecade nu iese când e însărcina­tă. Frank şi Pitty o rugau să‑i scutească şi pe ei şi pe ea însăşi de această nouă ruşine, aşa că le făgăduise să nu mai lucreze decât până în iunie.

Numai până în iunie! În iunie gaterul va merge destul de bine ca să se poată lipsi de ea. În iunie va avea destui bani ca să privească viitorul cu mai multă încredere. Dar avea încă atâtea lucruri de făcut, şi dispunea de atât de puţină vreme! Ar fi vrut ca zilele să fie mai lungi şi număra cu înfrigurare clipele. Trebuia să câştige bani, cât mai mulţi bani, şi cu orice preţ.