46

171 3 0
                                    

Puţine familii din partea de nord a oraşului dormiră în noaptea aceea, căci ştirea despre dezastrul Klan‑ului şi stratagema lui Rhett se întinse cu repeziciune, pe măsură ce India Wilkes se strecura ca o umbră prin curţi dosnice, şoptind în grabă prin uşa bucătăriei şi pierind apoi din nou, în întuneric şi vânt. Pe drumul ei semănase teama şi o nădejde disperată.

De afară, casele arătau negre, tăcute şi învăluite în somn, dar înăuntru erau glasuri care toată noaptea până‑n zori, şuşotiră neliniştite. Nu numai cei implicaţi în incur­siunea din acea noapte, dar toţi membrii Klan‑ului erau gata să fugă, şi aproape în fiecare grajd din Strada Piersi­cului se găseau cai pregătiţi, cu şeile pe ei, cu pistoale în tocuri şi mâncare în desagi. Numai mesajul şoptit al Indiei împiedică un exod în masă: "Căpitanul Butler spune să nu fugiţi. Drumurile sunt păzite. S‑a înţeles cu femeia aceea... Watling..." Bărbaţii, în camere întunecoase, şopteau: "Dar cum o să mă încred în secătura aia de Butler? Poate că ne întinde o cursă". Iar vocile femeilor se rugau: "Nu fugiţi! Dacă l‑a salvat pe Ashley şi pe Hugh, vă poate scăpa pe toţi. Dacă Melanie şi India au încredere într‑însul..." Iar ei se încredeau pe jumătate, şi rămâneau pe loc pentru că n‑aveau încotro.

În aceeaşi noapte, mai devreme, soldaţii bătuseră la multe uşi, iar cei ce nu putură să dea socoteală unde fuseseră în cursul serii fură arestaţi. René Picard şi unul din nepoţii doamnei Merriwether, băieţii Simmons şi Andy Bonnell îşi petrecură noaptea la închisoare. Luaseră parte la nefericitul acela de atac, dar se despărţiseră de ceilalţi după luptă. Gonind către casă, fuseseră arestaţi înainte de‑a fi aflat de planul lui Rhett. Din fericire toţi răspunseseră la fel – cum că era treaba lor unde‑şi petrecu­seră seara, şi că asta nu‑i privea pe yankei. Îi închiseseră pentru a‑i supune la alt interogatoriu, dimineaţa. Bătrânul Merriwether şi unchiul Henry Hamilton declaraseră, fără ruşine, că fuseseră la Belle Watling, iar când căpitanul Jaffery observă, enervat, că erau prea bătrâni pentru astfel de aventuri, fuseseră gata să se ia la bătaie cu el.

Belle Watling răspunse în persoană somaţiei căpita­nului Jaffery, şi chiar înainte ca acesta să‑i comunice pen­tru ce venise, îi strigă că localul era închis. O ceată de beţivi scandalagii veniseră la ea, la începutul serii, şi se luaseră la bătaie, întorseseră casa cu susul în jos şi spărseseră oglinzile cele mai bune, speriind într‑atât pe domnişoarele ei încât orice activitate trebuise să înceteze în noaptea aceea. Dar dacă domnul căpitan Jaffery voia o băutură, barul era încă deschis...

Căpitanul Jaffery, surprinzând zâmbetele oamenilor săi şi dându‑şi seama că se lupta cu fantomele, răspunse mânios că nu are nevoie nici de băutură, nici de domnişoa­rele ei, dar cerea ca Belle să‑i spună numele clienţilor scandalagii. Pe aceştia, Belle îi ştia. Erau clienţii ei. Veneau în fiecare miercuri seară, şi se intitulau "Democraţii de Miercuri", dar ea nu înţelegea şi nici nu voia să ştie ce înseamnă asta. Iar dacă n‑or să plătească oglinzile sparte din salonul de sus, se va adresa justiţiei. Casa pe care o ţinea era onorabilă...

Cine anume fusese? Fără şovăială, Belle înşiră nume­le a doisprezece dintre cei bănuiţi. Căpitanul Jaffery surâse acru.

— Ticăloşii ăştia de răsculaţi sunt la fel de bine organi­zaţi ca serviciul nostru secret. Dumneata şi cu fetele dumitale să vă prezentaţi mâine în faţa procurorului militar.

— Şi o să‑i pună procurorul să‑mi plătească oglinzile?

— Dă‑le dracului de oglinzi! Să ţi le plătească Rhett Butler. El e proprietarul, nu‑i aşa?

Înainte de zorii zilei, fiecare familie de foşti confede­raţi aflase tot ce se întâmplase. Chiar şi negrii, cărora nu li se spusese nimic, ştiau totul, datorită sistemului lor special de a‑şi transmite veştile, necunoscut albilor. Fiecare aflase amănuntele incursiunii, uciderea lui Frank Kennedy şi a schilodului de Tommy Wellburn, ca şi felul cum fusese rănit Ashley în timp ce ducea trupul lui Frank.

Pe aripile vantuluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum