Pe aripile vantului

49

Doamna Elsing ciuli urechile. Auzind‑o pe Melanie trecând prin hol spre bucătărie, unde zgomotul de vase şi clinchetul argintăriei vesteau că în curând se vor servi gustările, se întoarse şi începu să vorbească încet cu doamnele aşezate îm cerc în salon, cu coşuleţe de lucru pe genunchi.

— Dinspre partea mea, n‑am de gând să‑i fac nici o vizită lui Scarlett, spuse ea, şi chipul ei distins era mai rece ca întotdeauna.

Celelalte doamne, membre ale cercului de croitorie pentru văduvele şi orfanii Confederaţiei, se grăbiră să‑şi lase acul şi îşi apropiară scaunele. Toate mureau de nerăb­dare să vorbească de Scarlett şi de Rhett, dar prezenţa Melaniei le împiedicase s‑o facă până acum. În ajun, pere­chea se întorsese din New Orleans şi acum locuiau la Hotel Naţional, în apartamentul pentru tinerii căsătoriţi.

— Hugh spune că trebuie să le fac o vizită de politeţe din cauză că Butler i‑a scăpat viaţa, urmă doamna Elsing. Şi biata Fanny ţine cu el şi spune că se va duce şi ea. I‑am spus: "Fanny, dacă n‑ar fi fost Scarlett, Tommy ar fi fost şi astăzi în viaţă. Dacă te duci la ea, înseamnă că nu‑i respecţi memoria." Fanny însă n‑a găsit ceva mai bun să‑mi răs­pundă decât: "Mamă, nu mă duc la Scarlett. Mă duc la domnul Butler. El a încercat din toate puterile să‑l scape pe Tommy, şi nu din vina lui n‑a reuşit."

— Ce proşti sunt tinerii! zise doamna Merriwether. Poftim, să le facă o vizită!

Şi pieptul ei voluminos se umflă de indignare când îşi aminti ce mojică fusese Scarlett când se dusese s‑o averti­zeze că nu se cade să se mărite cu Rhett. Şi urmă:

— Maybelle a mea e tot atât de proastă ca Fanny. Spune că şi ea şi René se vor duce la ei, fiindcă numai Rhett Butler l‑a scăpat pe René de spânzurătoare. I‑am răspuns că dacă Scarlett n‑ar fi fost atât de îndrăzneaţă, René n‑ar fi fost în primejdie. Şi bunicul Merriwether se duce. A început să se ramolească. Spune că e recunoscător ticălosului de Rhett, chiar dacă eu nu sunt. De când a pus piciorul în casa fiinţei aceleia, Belle Watling, se poartă într‑un mod nesuferit. Auzi, să le fac o vizită! Nici prin gând nu‑mi trece! Scarlett s‑a declasat prin căsătoria ei cu un asemenea om. E destul de rău că a speculat în timpul războiului şi a câştigat bani în timp ce noi muream de foame, dar acum e mână în mână cu toţi aceşti carpetbagger‑i şi scallawag‑i, şi prieten – da, prieten – cu acea sinistră canalie care se numeşte Bullock – da, guvernatorul! Auzi, să‑i fac o vizită!

Doamna Bonnell oftă. Era o femeie brunetă şi grăsuţă, cu faţa veselă.

— N‑o să‑i fac decât o singură vizită, de politeţe, Dolly. Nu sunt sigură dacă‑i condamn. Am auzit că toţi bărbaţii care au participat la expediţia din seara aceea au de gând să‑i facă o vizită, şi cred că bine fac. Uneori, nu‑mi vine să cred că Scarlett e fiica lui Ellen O'Hara. Am fost colegă de şcoală cu ea la Savannah şi nu cred că a existat o fată mai drăguţă ca ea şi tare mai ţineam la ea. Dacă tatăl ei nu s‑ar fi opus căsătoriei cu vărul ei, Philippe Robillard! Nu puteai să‑i reproşezi ceva prea grav băiatului; tineretul trebuie să‑şi facă de cap puţin... Ellen însă s‑a grăbit şi s‑a măritat cu bătrânul O'Hara şi a avut o fată ca Scarlett. Nu, zău, trebuie să mă duc o dată s‑o văd, în amintirea mamei ei.

— Astea sunt fleacuri, sentimentalităţi, zise doamna Merriwether enervată. Kitty Bonnell, ai de gând să faci vizită unei femei care s‑a măritat abia la un an după moartea bărbatului ei? O femeie...

— Şi, de fapt, ea l‑a omorât pe domnul Kennedy, o întrerupse India, calm, dar cu răutate; de câte ori vorbea de Scarlett, abia reuşea să se exprime cuviincios, fiindcă nu‑l putea uita pe Stuart Tarleton. De altfel, mi se pare că şi înainte de moartea domnului Kennedy a fost, între ea şi individul acela Butler, mai mult decât a bănuit lumea.