Instinct

Partea 26

În câteva zile scurte a sosit și seara balului verii. Regina Evangeline organiza câte un bal la fiecare început de anotimp, ceea ce îmi provoacă o stare de bine. E prima sărbătoare la care particip aici, exceptând cea care a fost ținută în cinstea mea. După ce i-am arătat schițele făcute de mine prințesei, pentru rochia pe care o voi purta la bal, m-a implorat să îi creez și ei una. Evident nu am putut să o refuz, își iubea rochia neagră cu detalii mici roșii, care îi lăsa abdomenul plat la vedere.

Încă de la începutul serii, Maya a primit diverse avansuri pe care eu le-am respins în numele ei. Știam bine că îl așteaptă pe Calais și nu are nici un fel de interes pentru altcineva. Aveam grijă de ea mai ceva ca de ochii din cap. Toate privirile sunt pe noi, unii ne privesc cu admirație pentru frumusețea noastră, iar alții cu răutate, dar asta nu ne deranjează.

- Doamnelor. - Se apleacă Cintras și Anthony politicos în fața noastră.- Cum de nu dansați?
- Eu...eu aștept pe cineva.- Se scuză ușor îmbujorată prințesa.
- Iar pe mine nu m-a invitat nimeni. Din câte am înțeles din vorbele lor șoptite, le este frică de mine.- Încep să chicotesc extrem de amuzată.
- Mie nu îmi este.- Îmi zâmbește blondinul aplecându-se ușor și întinzându-mi mâna dreaptă, pe cea stângă ținândo la spate.
Accept invitația lui Anthony la dans, ulterior făcându-i semn lui Cintras să fie cu ochii pe Maya.
Întreg dansul Anthony mă privește în ochi, sau cel puțin încearcă, eu fiind cu ochii peste tot în jurul nostru.

- Încearcă să te liniștești, nu trebuie să îți fie frică.- Întrerupe el dintr-odată amuțeala dintre noi.
- E deranjant să am atât de mulți oameni în jurul meu care îmi privesc fiecare mișcare, încep să cred că rochia asta nu a fost o idee bună.
- Nu aș crede, s-ar fi uitat așa indiferent de rochie deoarece ești tu.
- Da, poate ai dreptate. Dar mă simt foarte inconfortabil așa.
- Hai să mergem pe balcon ca să iei o gură de aer, poate te mai liniștești.- Îmi spune oprindu-se din dans și făcând un pas înspate.
- Să mergem.
Am ieșit cu câte un pahar de vin în mână și admirăm apusul. În momentul acesta am impresia că nimic rău nu se poate întâmpla, că totul este bine deși sunt conștientă că in castel se află cineva care vrea să îmi facă felul. Dar sinceră să fiu nu îmi fac multe griji, adică îi am alături pe Anthony, Damian, pe Cintras și pe maeștri. Arunc o scurtă privire în sala imensă decorată minunat și o zăresc pe Maya dansând cu Calais, o grijă în minus în seara asta.

Intrând am luat direcția spre Julian, care statea lângă una din ferestre.
- Cum te simți?- Mă întreabă blând și zâmbind călduros.
- Sunt bine. Totul este foarte frumos.
- Dar frumusețea ta nu este întrecută de nimeni.- Îmi ridică ușor mâna dreaptă și o sărută.- Dacă vrei să plecăm trebuie doar să îmi spui, nu trebuie să te prefaci dacă te simți incomod.
- Sunt bine, serios.- Îi întorc zâmbetul, puternic rușinată de complimentul său.

De când ne-am apropiat, oriunde merge mă roagă să îl însoțesc și ține cont de absolut tot ce spun. Face orice doar ca să îmi fie pe plac, nu aș fi crezut că va fi așa. La început îl vedeam o persoană rece și indiferentă față ceilalți dar nu este, este un om bun, sentimental care face orice ca lucrurile să mergă bine.