O poveste plină de mistere, acțiune și sentimente în care protagonista ajunge într-o lume complet diferită față de cea pe care o cunoștea până atunci. O lume în care instinctele sălbatice o predomină, iar pericolul se află la orice pas, chiar și înt...
- Într-un fel da, dar în altul sunt slabe șansele să fie așa. Uite, în carte sunt precizate niște ființe cu "puteri rupte din iad", adică focul, și cu "insticte atât de ascuțite, de parcă fantomele le-ar șoptii fiecare mișcare de pe pământ". Aparent ei au fost cei mai de temut prădători al acelor timpuri și... - Și conform teoriei tale am legătură cu ei. - Momentan posibil, dar încă cercetez. Dacă mai găsesc ceva promit să te anunț cât de repede. - Îți mulțumesc, pentru tot. - Îi spun zâmbind și punându-mi mâna peste a lui. - Asta să rămână micul nostru secret.- Îmi răspunde sărutându-mi mâna, după care se ridică și pleacă.
- Anthony, cât mai trebuie să stau aici?- Îmi întreb "dădaca" întorcându-mă spre el. - Ai rezistat mai mult decât credeam.- Chicotește el extrem de amuzat.
După ce ieșim din sală și închide ușa, mă ia pe sus și ne îndreptăm spre camera mea. - Am putea merge în grădină?- Întrerup brusc liniștea apăsătoare. - Bine, dar doar de data asta.
Este atât de bine afară, vântul rece adie ușor, iar singurul zgomot este cel dintre pereții castelului. Ne așezăm pe una din băncuțele reci de marmură, liniștea noastră fiind întreruptă în câteva minute scurte de către contele Julian. Ne ridicăm, acesta făcându-i semn lui Anthony să plece. Îi arunc o ultimă privire disperată, de parcă i-aș urla să nu mă lase singură dar fără folos, după care se îndepărtează câțiva metri, contele luândui locul.
- De ce semănăm atât de mult? De ce mi-am pierdut cunoștința când prințesa Maya era în pericol? Și... - Totul la timpul lui. - Îmi răspunde cu un zâmbet slab pe buze, neluându-și privirea de la cerul încărcat de stele așa cum nici Anthony nu și-o luă de pe noi.- Ți-am adus un dar, a fost făcut special pentru tine. Este unic.- Îmi spune deschizând o cutie sângerie ce ascundea un colier superb. Cristalul rotund din mijloc semănând cu însăși luna. - M-Mulțumesc.- Reușesc să mormăi greu. Sunt șocată, nu aș fi crezut că îmi va aduce vreun cadou, adică nu aș fi crezut nici faptul că va veni la ceremonie. - Dă-mi voie. Mă întorc cu spatele spre el pentru a-mi pune colierul. Atingerile lui pierdute pe gâtul meu mă fac să mă cutremur. Mai de grabă aș vrea să mă înghită pământul de cât să îmi observe roșeața din obraji. - Sper că îți place și să îți poarte noroc, dar acum trebuie să plec. - Cu aceste cuvinte pocni din degete și în urma unor sunete de copite și roți apare o caleașcă neagră cu modele aurii, trasă de patru cai. Într-un final îmi sărută mâna, se urcă în caleașcă și pleacă.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
