Instinct

Partea 25

Contele a preferat să călătorească în caleașcă, iar eu alerg când pe lângă ea, când în față ei. Mă simt minunat, mă simt liberă. Am impresia că aș da orice ca acest sentiment să nu dispară în veci.

Ajunși la castel Julian își fave prezența imediată în camera tronului, iar eu în grădina din spate pe o bancă din marmură alături de Maya.
- Acum că sunt aici trebuie să îl găsesc pe Damian. Trebuie să mă ajutați, majestate.- Îi spun disperată după răspunsuri.
- Skyler, nu știu dacă Damian ar vrea asta.
- Nu îmi pasă ce vrea el. Vreau să știu motivul minciunilor lui!
- Ultima dată l-am văzut înainte de sosirea ta cu aproximativ cincisprezece minute îndreptându-se spre camera lui, etajul doi, aripa de vest, a patra ușă.- Mă informează prințesa respirând adânc.
Îi pup mâna și o iau la fugă spre aripa de vest a castelului, nu îmi poate scăpa! Cu fiecare pas făcut simt cum mă înfierbânt, mă simt trădată, iar asta mă înfurie extrem de mult.

Ajunsă în fața ușii dormitorului lui dau buzna fără a bate la ușă și îl zăresc la ușa balconului într-o pereche de pantaloni maro închis și o cămasă albă descheiată. Fără al mai analiza mult îl lipesc de unul din pereți și îl privesc furioasă.
- Toată arzi.- Îmi spune atingându-mi ușor obrazul stâng, acest lucru enervându-mă mai tare. Prin urmare l-am aruncat pe covor.
- Îmi datorezi niște explicații!- Îi spun pe un tin ridicat al vocii.- De ce mi-ai jurat așa ceva dacă nu aveai de gând să te ți de cuvânt?! Dacă chiar ai vrut să scapi de mine de ce te-ai purtat așa frumos înainte? Mincinosule! Nici măcar nu ai venit să mă vizitezi!- Îi strig în continuare, privindu-l cum se ridică de pe covorul cel negru.
- Încă nu am găsit trădătorul, dar sunt pe drumul cel bun.- Îmi spune la fel de calm, închizând ușa cu cheia.- Nu aș fi crezut că îmi duci lipsa.- Se apropie zâmbind în colțul drept al gurii.
- Te aștepți să te cred?
- Ar fi bine, pentru că acesta e adevărul. Pe lângă asta, știu foarte bine de evoluția ta și de cum te simți în conac, ba chiar încep să cred că nici nu vrei să te mai intorci aici.- În timp ce se apropia făceam pași mărunți apropiindu-mă cu spatele de perete până am făcut contact cu acesta, iar el se oprește la câțiva centimetri de mine.
- Nu ți-am dus dorul, doar că nu mă așteptam să mă abandonezi. Aveam încredere în tine.
- Îmi cer iertare dacă te-am indus în eroare.
- De ce ai încuiat ușa?- Îmi scapă printre buze.
- Mă îndoiesc că ai vrea să ne vadă cineva într-o asemenea ipostază și să interpreteze greșit situația, nu?
- N-nu.- Intensitatea privirii lui mă amuțește.
- Voi rezolva totul, doar mai dă-mi puțun timp.- Îmi spune aproape șoptind și ridicându-mi ușor bărbia.
- Damian.- Într-o fracțiune de secundă uit ce vreau să îi spun, mintea mea se blochează cu totul și chiar dacă vreau, nu pot să îmi întorc privirea.
Brusc, o bătaie în ușă ne face să tresărim, el se îndepărtează de mine și îmi arată să fac liniște.