Instinct

Partea 28

Ne aflăm pe o cărare undeva în mijlocul pădurii, acum este momentul ideal pentru un foc de tabără. Îmi este foarte greu să controlez focul având mâinile legate la spate, în cel mai rău caz îmi dau foc singură. Reușesc să aprind majoritatea copacilor din jurul meu și își dau seama din prima clipă că eu am făcut-o. Sar de pe calul speriat de flăcări și mă pierd printre copaci.
- După ea!- Îl aud strigând pe bărbatul cu pelerină neagră.
Întunericul nopții este un dezavantaj atât pentru mine cât și pentru ei, dar pentru mine mai este ca o pătură pentru a mă ascunde. Trebuie să mă ascund o perioadă, dar unde? Nu cunosc locurile astea și nici nu pot lua legătura cu nimeni. Totul este un haos complet.

Într-un final găsesc o căsuță din lemn, dărăpănată care stă să cadă. E mai bine de cât nimic. Pășesc cu frică înăuntru, rămășițe de mobilă și cârpe ici-colo acoperă podeaua de lemn. Trebuie să îmi găsesc o capă și să îmi dau seama cu ce să tau sfoara cu care sunt legată.

Dimineață, mă simt mult mai bine. Din fericire găsisem în întunericul de noaptea trecută un ciob de sticlă și am reușit să tai sfoara. Nu puteam risca să o ard și să dau foc și la altceva. Am dormit ghemuită  în unul din colțurile încăperii, chiar și acum tremur de frig, dar nu îmi forțez norocul. Este o adevărată minune că nu am fost găsită și nu vreau să risc să fiu depistată din cauza unui foc. Într-un dulap găsesc o pelerină destul de murdară, de culoare maro închis, ruptă ici-colo dar tocmai de asta este perfectă. Nu va bănui nimeni că sunt eu. Acum să analizez bine lucrurile, dacă  mă întorc la castel acei trădători vor afla până la urmă și totul o va lua de la început. Dar dacă nu mă întorc risc să fiu ucisă sau sa mor de foame.

După multe ore de plimbare găsesc satul. Dar nu este acea parte pe care mi-a arătat-o Damian. Aici totul este murdar și dărăpănat, iar oamenii sunt abătuți și morocănoși. Cum aș putea fura mâncare de la niște persoane care poate sunt mai flămânde de cât mine? Prefer să îmi continui drumul cu speranța că voi găsi acea parte a satului pe care o văzusem, dar fără noroc. M-am pierdut de-a binelea și începe să se lase întunericul.
- Ce caută o domnișoară fragilă ca tine afară la ora asta?- Aud o voce masculină extrem de enervantă.
Îmi ridic peivirea și dau cu privirea de o felină cu părul gri, patru mâini și două picioare. Simt cum îmi trec fiori reci pe șira spinării și înghit în sec.
- Ah, deci nu vorbești. Atunci hai să îți verific corzile vocale.- Zâmbește malefic și începe să facă pași spre mine, eu pășind în spate.
- Lasă-mă să îmi continui drumul.
- Și dacă nu? Nu ai ce să îmi faci, eu sunt regele aici, iar tu ești un nimeni.- Spune cu o atitudine de superioritate.
Încercă să pună mâna pe mine dar sunt mai rapidă, fac același lucru pe care l-am făcut și cu Julian la ultimul antrenament, dar de data aceasta destinația este un perete.
- Cum îndrăznești? Cine te crezi?- Se revoltă ridicânduse de pe jos.
- Nu cred că vrei să știi.
- Ai dreptate, nu îmi pasă. Te voi călca în picioare oricine ai fi!
Această așa zisă confruntare nu direază mult, dintr-un mic atac cu flăcări reușesc să stârnesc un incendiu. Când oamenii încep să se adune o iau la fugă înainte de a mă vedea cineva. După faza asta toți vor știi unde să mă caute, într-un fel chiar m-aș bucura dacă Julian și Damian m-ar găsi dar nu vreau să îi pun din nou în pericol.