Instinct

Partea 62

     Iau cina în compania logodnicului meu nedorit. Nu mă pot relaxa, fiecare mușchi din trup îmi este încordat și sângele îmi clocotește prin vene.
     - Sunt încântat pentru că mi-ai acceptat invitația, dar bănuiesc că ai venit cu dorința de a putea discuta între patru ochi. Îmi zâmbește în timp ce eu îmi flutur genele de uimire și îmi întredeschid puțin buzele.
     - Înălțimea voastră, e...
     - Nu îți căuta scuze pentru că și eu vreau să vorbesc cu tine despre unele lucruri. Cum ar fi acel colier de la gâtul tău, am discutat deja cu Evangeline și v-a fii îndepărtat chiar înainte de ceremonie, acesta vreau să fie simbolul încrederii mele. Vei fii regina mea și nu îmi doresc să te simți ca o prizonieră, chiar dacă această căsătorie este aranjată.
     - Mulțumesc. Reușesc să spun, întinzându-mi mâna tremurândă după cupa cu vin.
     - Iar legat de noaptea nunții nu îți face prea multe griji, promit să fiu blând. Râde el cu poftă, în timp ce mintea și trupul meu înghiață. Am uitat de acest detaliu. Iartă-mă era doar o glumă foarte proastă, încercam să destind puțin atmosfera.
     - Nu...nu este nici o problemă. Acum aș prefera să mă retrag. Spun dezmorțindu-mi mintea și luând direcția spre ieșire.
     - Nu pleca, te rog. Mă ajunge din urmă și mă oprește ținându-mă de încheietura mâinii stângi.
     - Vreau să plec. Ne revedem mâine la ceremonie, odihnă plăcută majestate.
     Alerg ca o nebună pe holuri pentru a ajunge cât mai repede în dormitorul meu. Cum am putut uita un lucru atât de important?! Pot fii mai aiurită de atăt?
   
     Trecând pe lângă una din uși un sentiment puternic mă oprește din drum. Și pot jura că o femeie îmi șoptește "Intră. Trebuie să o faci." , Kia. Nu stau pe gânduri și intru. Scena ce mi se afișează în fața ochilor este aproape de necrezut. Stă în fața mea îmbrăcat din cap până în picioare în negru și cu o mască de aceeași nonculoare care îi lasă doar ochii la vedere. Iar în mâna stângă ține colierul Kiei, ține Ochiul Dragonului. Acum totul se leagă. Închid ușa cu grijă și răsucesc cheia în broască. Mă apropii de el și cu două degete îi îndepărtez masca. Îmi lipesc corpul de al lui încolăcindu-mi mâinile în jurul gâtului său și aștept o reacție care nu întârzie să apară, îmi atinge obrazul stâng și îmi sărută buzele ușor. Obsevând că aceasta este ceea ce îmi doream și nu o îmbrățișare, cu cealaltă mână mă trage mai strâns de el pentru ca mai apoi să mă sărute flămând.
     - Am nevoie de tine, orice se întâmplă. Reușesc să spun între săruturile fierbinți.
Acum simt cu adevărat legătuta ce ne unește unul de celălalt, încă nu am simțit niciodată așa ceva. Asta întrece chiar și legătura dintre mine și prințesa Maya.
     - Nu este adevărat.
     - Ba da. Nu spune asta, te rog.
     - Tu să nu spui asta. Mâine poate îmi pierd viața dar tu trebuie să rămâi pe poziție dacă colierul nu v-a ajunge la regina Evangeline alături de explicații la timp.
     - Nu îmi face asta. Nu îmi poți face așa ceva! Asta întrece orice de până acum. Damian, dacă ți câtuși de puțin la mine atunci vei rămâne alături de mine.
     - Dacă țin la tine? Tu chiar mă întrebi asta? Tot ce am făcut, am făcut pentru tine. Ca tu să ai o șansă la libertate, nu mi-aș putea ierta dacă mâine te vei căsători cu unul din acei gemeni nesuferiți. Colierul acesta este singurul lucru pentru care regina a acceptat alianța.