Instinct

Partea 30

- Julian, eu...- Ezit să continui câteva clipe dar iau aer adânc în piept și decid să îi mărturisesc teama mea.- Acum înțeleg profeția și motivul pentru care le este frică de mine. Luându-le viața acelor persoane, m-am simți plină de viață, dar ulterior mi-a părut rău. Mi-am dat seama că au făcut totul din frică dar nu m-am mai putut opri. Profeția spune că voi aduce pacea în această lume sau voi distruge totul, nu aș fi crezut niciodată că aș fi în stare de așa ceva dar acum am văzut cât de ușor îmi pot scăpa lucrurile de sub control.
- Skyler, de asta sunt alături de tine. De asta sunt și cei de la castel lângă tine, ca să te ajutăm să rămâi pe drumul cel bun.
- Mă voi strădui, promit.
- Știu asta.- Îmi zâmbește la fel de călduros ca de fiecare dată și așezându-se mai aproape de mine mă strânge ușor la pieptul lui.- Evangeline a luat măsuri drastice în castel. Prințesa este sub sechestru cu pază douăzecișipatru din douăzecișipatru, majoritatea oamenilor au fost deja dați afară din castel, iar alții executați sau aruncați în temnițe.
Auzindu-i vorbele mă trece un fior rece pe șirea spinării.

- Trebuie să fac ceva, alt fel îmi este teamă că regina va merge prea departe. Nu mi se pare în regulă să sufere cei nevinovați și loiali.
- Sunt de aceeași părere cu tine, dar nu mai putem risca un asemenea incident ca data trecută.
- Sunt conștientă de asta dar nu pot să stau cu mâinile în sân. Hai să mergem la castel, te implor.- Îl privesc aproape plângând dar el nu schițează nici o reacție.

Nu am închis un ochi toată noaptea. În minte, mi se derulau toate cele întâmplate zilele trecute, începând cu dansul dintre mine și Damian.

Intrând pe porțile castelului ne îndreptăm spre sala tronului, unde regina este bucuroasă de revedera noastră.
- Știam că vei reuși.- Îmi zâmbește luându-mi mâinile în ale ei.
- Majestate, lucrurile nu mai pot continua așa. Nu puteți executa, închide și alunga oameni nevinovați din vina altora. Vă înțeleg dezamăgirea și furia dar toate acestea nu sunt o soluție. - Îi spun fără ezitare, așteptând strigătele ei de furie.- Iar legat de peințesa Maya, vă jur că rămân aici o protejez dar vă rog să o lăsați liberă din nou.
Mă priveșe mirată, dar nu mai mirată ca Julian.
- Sora mea este în camera ei, dacă vrei du-te la ea, sigur va fi încântată de vizita ta. Între timp eu și Julian vom discuta despre măsurile luate.

Mă deranjează nespus că mă exclud din discuți dar am încredere în Julian că o va convinge pe Evangeline că deciziile ei sunt exagerate. Urcând scările dau nas în nas cu Damian. Mă arunc în brațele lui, ulterior vrând să mă îndepărtez rușinată dar mă lipește de peretel rece ca ghiața și își lasă capul pe umărul meu stâng.
- Ești bine. - Îmi spune cu o voce stinsă.
- Da, sunt bine.
- Dar nu datorită mie.
- Nu ai putut face nimic, ai fi pus prea multe vieți în pericol.
- Asta nu e o scuză. Îl bănuiam de ceva timp, trebuia să îl arunc în temniță.
- Damian...
- Taci, acum te rog să stai în liniște.
Îi iau capul în mâinile mele și îl forțez să mă privească împreunându-ne frunțile.
- Nu ar trebui.
- Ce anume?- Îl întreb confuză după care se îndepărtează de mine și pleacă.