Instinct

Partea 66

     Am petrecut noaptea în camera prințesei. A insistat să dormim împreună pentru a-mi fi aproape, nu pot să neg că m-a făcut să mă simt mai bine. Mă bucur nespus că Damian a rămas în viață, dar trei ani este o perioadă foarte lungă de timp. Până atunci poate îmi uită și numele.

     Au trecut deja șase luni de la exilarea lui între munți. Mă simt singură, chiar dacă relația mea cu Julian a devenit la fel de bună precum era înainte.
Sunt în drum spre casă, spre Lirya. Chiar dacă nunta sa anulat Carastin mă tratează cu orice ocazie ca pe o regină, în schimb Cansino îmi adresează priviri urâte și conversații lipsite de viață. Totuși atâta timp cât Carastin nu îmi poartă pică, tot ceea ce face Cansino mă lasă rece.

Grifonul aterizează în fața porților castelului, gardienii îmi urează bun venit acasă și mă lasă să intru. Ce bine este din nou acasă. Pășind în clădire Maya îmi sare în brațe de bucurie, în spatele ei fiind Calais.
     - Ce sa întâmplat cât am fost plecată? Întreb dezlipindu-mă din îmbrățișare.
     - Nu ai pierdut nimic interesant. Spune Calais. Totuși Cintras îți transmite să îl cauți cât mar repede. Cred  că acum este în bibliotecă.
Nu mai stau să pun întrebări și mă grăbesc spre etaj.

     Stă în locul lui obișnuit, de fiecare dată când stăm aici mă simt ca în noaptea în care ne-am cunoscut. Mă așez pe scaunul de lângă el și aștept să înceapă ce are de spus.
     - Îți transmite salutări și că este bine.
Încremenesc și uit până și cum trebuie să respir. Îmi spune că l-a vizitat în vis pentru câteva clipe scurte. L-a întrebat de mine, era curios dacă mi-am găsit pe altcineva și când a auzit că încă îl aștept a fost fericit dar a spus că nu sunt obligată să fac asta.
     - Mă bucur că este bine. Mai sunt doi ani jumătate până să se întoarcă dar parcă ar fi o eternitate. Nu mă înțelege greșit dar, de ce te-a căutat pe tine și nu pe mine?
     - Nu știu. Poate a crezut că îl poți uita mai ușor dacă nu îl mai vezi.

     Cum aș putea să îl uit? În urmă cu trei luni până și sărbătorile au fost un adevărat chin. În ciuda decorațiunilor superbe și a câtentecelor pline de viață mă simțeam singură și gata să mă arunc într-un vulcan. Totuși am reușit să îmi distrag din când în când atenția afundându-mă în cărți despre Crăciun, în această lume bazele acestei sărbători fiind cu totul diferite. Aici se sărbătorește existența zeilor și zeițelor ce ne ajută să trecem de fiecare an cu bine. Decorațiunile sunt în principiu aceleași, exceptând picturile zeilor. Până și cântecele de sărbătoare au același ritm plăcut ce îți încălzește sufletul.
În acele zile simțeam mai mult ca niciodată singurătatea și dorul ce le-o purtam celor pe care i-am lăsat în lumea mea, dorul de familie și prieteni mă zdrobea. Iar absența lui Damian era doar un bolovan în plus.

La scurt timp după sărbătorile de iarnă a venit ziua ce sărbătorea dragostea. Nici această zi nu a fost una plăcută. Era frumos să îi privesc pe bărbați făcându-le cadouri și serenade femeilor iubite, dar în sinea doar speram la un mic semn din partea lui poate chiar la o minune ce știam că nu avea să vină. Totuși spre surprinderea mea am primit un buchet superb de flori multicolore de la Julian, acesta spera să îmi aline puțin sentimentul de singurătate și dor. Am fost fericită datorită gestului său dar doar pentru câteva minute scurte. Sufletul meu plângea prea tare pentru a fi liniștit de un simplu gest frumos.