Instinct

Partea 43

Pe când am clipit de două ori mă trezesc pe câmpul de luptă. Inima îmi stă în gât, de teama că povestea vieții mele poate lua sfârșit în doar câteva momente scurte, că pot pierde persoanele care îmi sunt alături și de teama propriei persoane, de reacția pe care o voi avea la întâlnirea cu Damian, de faptul că nu voi fi în stare să îl rănesc.

Acum stăm față în față cu dușmanii, stau în prima linie alături de Julian și Ferdeno, iar Sedric ne veghează de la înălțime.
- Să ai mare grijă de tine.- Îi spun aproape plângând.
- Vom face tot posibilul să rămânem aproape de tine, dar dacă îți este teamă încă nu este târziu să pleci.
- Nu dau înapoi, am realizat câtă nevoie are poporul de mine și frica nu îmi poate sta în cale.

Îmi zâmbește și calvarul începe. Totul se întâmplă extrem de repede, iar focul stârnit de mine și Julian se răspândește. Strigătele de disperare, durere și mirosul de carne arsă umplu atmosfera și totul arată parcă scos din Infern. Îl văd pe Julian cu luptă neînfricat, siabia lui parcă zburând. Calul meu este rănit și cade la pământ odată cu mine, iar unul din inamici se pregătește să își înfigă lancea în trupul meu dar într-o fracțiune de secundă rămâne fără cap.
- Urcă!- Îmi strigă Ferdeno întinzându-și mâna spre mine.- Sunt prea mulți, trebuie să ne gândim repede la ceva.
- Trebuie să ajung în aer, am un plan.
- Te scot de aici și făi semn lui Sedric să te ia cu el. Nu știu ce ai de gând, dar ești sigură de ceea ce vrei să faci?
- Da, este încă nu faza de planificare și am exersat doar în dimensiuni mici dar pot să o fac, trebuie. Și dați semnalul de retragere, trebuie să separăm oamenii noștri de ai lor.
- Nu ne dezamăgi copilă, avem încredere.

Ajunși înafara mulțimii, mă alătur lui Sedric pe spatele grifonului și Ferdeno dă semnalul de retragere.
- Nu știu ce plan ai dar ar fi bine să funcționeze.
- Du-mă mai aproape de sol, la aproximativ șase sau șapte metri și după aceea zboară în forma unui pătrat, dar nu te grăbi prea tare ca să am suficient timp.
Zis și făcut, este extrem de greu ridicare pereților imenși de foc dar reușesc dar cu un preț.
- Oprește-te în clipa asta!
- Nu! Trebuie să termin. Acum lasă-mă mai jos, exact în centru!
Mă arunc în mijlocul mulțimii și toate privirile se ațintesc asupra mea.
- Îmi pare rău.
Îmi închid ochii și încep să mă rotesc cu brațele larg deschise, țipetele îndurerate îmi inundă urechile, iar durerea din brațe se intensifică. În clipa în care urletele amuțesc, mă opresc și deschid ochii larg. Opresc flăcările și cad în genunchi de durere privindu-mi brațele îmbibate în sânge. Șuvoaie de lacrimi mi se preling pe obraji, ceea ce am făcut au fost sentimente pure.

- Skyler, ce ai făcut?!- Îmi strigă Julian apropiindu-se de mine. Descalecă și se poziționează în genunchi în fața mea.
- Am reușit.- Îi spun printre suspine.
- Știu, vom discuta despre asta după ce ne întoarcem la tabără.