O poveste plină de mistere, acțiune și sentimente în care protagonista ajunge într-o lume complet diferită față de cea pe care o cunoștea până atunci. O lume în care instinctele sălbatice o predomină, iar pericolul se află la orice pas, chiar și înt...
Doar stau și privesc câmpul învelit cu sânge și numeroase cadavre, încă o bătălie câștigată sub apusul superb de soare. Julian stă în dreapta mea ca de fiecare dată, dar acum privirea lui este diferită. - Ai ceva să-mi spui? Îl întreb poziționându-mă în fața lui. - Îmi fac griji. Nu mai simți acea compasiune, acea părere de rău pentru soldații uciși în luptă. Iar ochii tăi sunt atât de goli, singurul lucru pe care îl pot vedea uneori este durerea. Îmi răspunde ștergându-mi niște sânge de pe obrazul stâng. - Julian, sunt bine. Crede-mă.
Îl mint, Kia mă stoarce de puteri și simt că îmi pierd mințile dacă îmi mai arată de multe ori secvențe din bătăliile purtate de ea. Uneori o văd chiar și în plină zi, în timpul antrenamentelor, în timpul meselor sau în timpul a orice fac. Pur și simplu apare în fața ochilor mei fără să spună sau să facă ceva. De acest mic secret știu doar Cintras, Sedric și regina Evangeline. Nimeni nu înțelege ce vrea să îmi transmită.
- Să pornim înapoi la castel, regii gemeni sigur ne așteaptă. Spun pornind istovită la drum. Ajungând la tăbără, ne adunăm lucrurile și încălecăm pe câte un dragon. Acesta este singurul regat unde trăiesc dragoni, acesta fiind și motivul principal pentru care regatul de sud vrea să pună mâna pe el. Din păcate dragonii ce scuipă foc au dispărut cu ani în urmă, la scurt timp după moartea Kiei au dispărut și ultimele exemplare. O coincidență mai mult decât interesantă.
Ajungând la castel Carastin ne întâmpină cu aceași bucurie ca de fiecare dată, iar Cansino cu aceași privire înțepătoare. Brunetul ne îndrumă să mergem pentru a ne spăla și schimba de veșmintele ce se află într-o stare deplorabilă, ca mai apoi să servim cina împreună.
Stând la masă și savurând fiecare îmbucătură Cansino rupe tăcerea cu un subiect încă sensibil chiar și după atâtea luni, nunta dintre mine și fratele său îmbinate cu cel mai sensibil subiect posibil pentru mine. - Acum că a trecut atâta vreme, iar Damian nu se v-a mai întoarce bănuiesc că este momentul potrivit pentru a discuta despre o eventuală nuntă care printr-o decizie pripită a fost anulată. Simt cum o bucată de carne îmi rămâne blocată în gât dar după două guri de vin își reia cursul, toate în timp ce Julian bate furios cu pumnul în masă și cere explicații. Carastin este și el vizibil surprins așteptând explicațiile fratelui său. - Nu înțeleg de ce nu îi dai o șansă fratelui meu. Ce domniță nu și-ar dori să fie regină? Continuă pe același ton calm și calculat al vocii. - Îmi cer iertare în numele fratelui meu. Se scuză brunetul înainte ca Julian să apuce să spună ceva. După un scurt schimb de priviri Julian și cu mine ne retragem în camerele noastre, lăsându-l pe Carastin să își certe fratele.
Sunt plină de furie, cum îndrăznește așa ceva?! Cum își permite să îi pronunțe măcar numele în asemenea context? Mă revolt plimbându-mă dintr-o parte în alta a camerei. Simt cum ard și un miros subtil de fum îmi invadează nările. Privesc spre podea și realizez că, covorul de sub picioarele mele desculțe începe să ardă încet. Trebuie să mă calmez dar nu pot, până și pijamaua vișinie din satin începe să ardă ici-colo. Mă îmbrac cu capotul asortat și năvălesc pe hol pentru a bate la ușa lui Julian. Îmi deschide repede și mă poftește înăuntru imediat ce îmi sesizează starea mizerabilă și fumul discret ce provine din veșmintele mele.
Mă îndrumă spre balcon sperând ca frigul nopții să aibă vreun efect asupra mea.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
