Instinct

Partea 58

     La sfârșitul dansului își ia rămas bun cu un sărut discret pe gât și se pierde în mulțime. Îmi șterg ochii și mă îndrept țintă spre Cintras.
     - Iartă-mă, m-a rugat să nu îți spun. A vrut să fie o surpriză. Îmi zâmbește vrecându-și ceafa.
     - Știai că v-a fi aici, deci știi de propunere și de planul său.
     - Mi-a spus să îți transmit ca la noapte să îți lași ușa dormitorului deschisă. Îmi pare rău Sky, dar trebuie să ai încredere în noi.
Îmi tresare inima dureros de puternic, în timp ce picioarele mi se înmoaie. Am un presentiment foarte rău legat de noaptea asta.

Câteva ore mai târziu, când invitații încep să se evapore, Evangeline și regii gemeni, Carastin și Cansino mă invită în sala alăturată. Îi arunc o ultimă privire lui Cintras, care tocmai încearcă să îi potolească furia lui Julian. Iar Maya a început un plâns isteric în brațele lui Calais. Asta înseamnă că urmează ceva extrem de grav.
     Ne facem comozi și cu un oftat adânc, regina începe să vorbească.
     - Majestățile sale și cu mine, am stat mult timp și ne-am gândit cum am putea să ne stabilizăm încrederea și pacea în totalitate. Se oprește, ne mai fiind capabilă de a continua și bea o gură de vin din paharul pe care l-a adus cu ea.
     - Am ajuns la concluzia că o căsătorie ar fi cea mai potrivită soluție. Preia cuvântul Cansino. Prințesa Maya ar fi cea mai potrivită pentru asta, dacă tu refuzi.
Inițial am refuzat să ocup loc, dar acum regret asta. Genunchii mei au cedat și îi privesc, pe rând, șocată.
     - Dacă te face să te simți mai bine, nunata ar fi cu mine. Mă informează Carastin, nevăzând vreo reacție continuă. Nu trebuie să ne dai un răspusn acum. Noi plecăm abia peste două zile, ai timp de gândire până atunci.
     - Accept. Spun cu privirea ațintită spre podea. Mai bine o fac eu decât ea.
În liniștea morbidă, părăsesc încăperea și o iau la fugă pe hol până mă ciocnesc de cineva și rămân lipită în brațele lui. Este Julian. Plâng în timp ce picioarele îmi cedează din nou și îi strâng sacoul bleumarin.
     - Nu am putut să fac nimic, le-am propus alte alternative dar nu am reușit să îi conving.
     - Mă întorc mai târziu.

Mă grăbesc spre camera mea pentru a mă schimba și a mă spăla pe față. După ce schimb rochia pompoasă purtată la bal cu pantaloni, cizme și o cămașă, mă îndrept alergând spre ieșirea din curtea castelului. La aproximativ zece metri de poartă cineva mă cuprinde din spate și mă forțează să mă opresc.
     - Chiar ai de gând să pleci?
     - Știi foarte bine că nu te-aș părăsi într-o situație ca asta.
Rochia ei acum este pătată de noroi, machiajul și frizura îi sunt răvășite, iar trupul îi tremură mulțumită răcorii ce a sosit odată cu apunerea soarelui.
     - Ia-mă cu tine! De ce nu te uiți la mine? Skyler!
Când mă întorc cu fața spre ea, rămâne încremenită la vederea sângelui ce începe să se înbibe în cămașa mea albă.
     - Colierul...Sky tu...
     - Lasă-mă să plec. Dimineață, când te vei trezi nici nu îți vei da seama că am fost plecată.
O sărut pe frunte după ce îmi dă aprobarea și mă fac nevăzută. Perioada cea mai lungă de autocontrol de până acum.

În timp ce alerg prin pădure cu speranța de a-mi reveni, în mintea mea se derulează toate scenele din seara asta. Simt că a sosit momentul, cedez psihic. În excesul de furie flăcările nu întârzie să apară. Trag cu disperare de colierul blestemat, sperând să se rupă ca prin minune, simultan încercând să îl topesc. Totul este degeaba, reușesc doar să îmi provoc și mai multe răni.