Fuck buddies (boyxboy)

4.

Încerc.

Îmi termin rutina de dimineață și ies din cameră, întinzându-mi mușchii încă adormiți. Spre surprinderea mea, am dormit destul de bine, chiar dacă m-am aflat într-un loc nou. Deobicei eram destul de anxios într-un loc nou, dar astăzi, se pare, nu a fost cazul și mă bucur. Îmi trec degetele prin păr și verific ora. Era 8 jumătate, suficient de bine, nu foarte rău.

Casc larg și cu pași leneși, mă apropii de ușa bărbatului, bătând nu cu prea multă forță în ea. Îmi încrucișez brațele la piept și îmi trec limba peste buze, ușor adormit. M-a mâncat pe mine să mă culc ieri târziu, dar acum nu am de gând să îmi stric tot programul din cauza aceasta. Acum voi fi puțin somnoros, dar îmi trece dacă mă apuc de făcut ceva cu adevărat util.

Oricum piciorul văd că o duce mai bine, nu mă mai doare atât de tare. Puțin când mă mișc, dar durerea este suportabilă și dacă nu sunt atent, chiar nu se simte.

Ușa se deschide, afișându-i chipul adormit al lui Tyler și corpul rigid care nu purta mai multe haine decât ieri. Nici nu mă mir, parcă nu mă așteptam la mai mult din partea lui. Acum că mă gândesc, el s-a trezit ieri la ora 3 de zi. A fost oare suficient de inteligent din partea mea să îl trezesc atât de devreme? Eh.

—Ce dracu? Serios, nu ai somn? Mârâie și mai nu ia ușa în brațe de somn.

Îmi dau ochii peste cap, deoarece deși și mie îmi era somn, am realizat, cel puțin, ca deja era ora de trezire. Programul lui de somn era pe bune nesănătos, trebuia să și-l repare dacă plănuiește să trăiască peste 40 de ani.

—Atât de târziu te trezești tu? Mă încrunt ușor confuz, iar el pufnește nemulțumit.

—Asta îi târziu? Doamne, ce fel de om ești? Pune întrebarea cu o față de om mort.

Mă abțin să nu chicotesc, dar nu reușesc să ascund surâsul prea bine, astfel că primesc o privire ciudată din partea șatenului. Oftez scurt și decid să schimb subiectul, deoarece acesta nu ducea la nimic bun.

—Ce vrei la micul dejun? Nu ai mai mâncat ieri cina, îi remarc puțin încordat.

Acum că mă gândesc, Tyler chiar nu prea trăia foarte sănătos. Bine, pe lângă faptul că cel mai probabil face sport la ce corp are, în rest, dormitul până târziu și nemâncatul nu sunt chiar ok. Nici eu nu eram cel mai sănătos om de pe pământ, însă regulile acestea erau literalmente obligatorii.

—Nimic, nu mi-e foame. Mă duc să dorm, veni răspunsul său și se întoarce pe vârfuri, fiind aproape gata să îmi închidă ușa în nas iar.

De data aceasta nu mă mai avânt să o blochez cu piciorul, ci o împing cu mâna. M-am învățat din greșeli, din fericire. Nu sunt suficient de puternic încât să o deschid pe bune, deoarece în același timp Tyler încerca să o închidă, dar el a simțit ce vreau să fac și se opri. Se întoarce spre mine iarăși și oftează zgomotos, realizând repede ce aveam de gând să fac.

Îmi încrucișez brațele la piept, privindu-l urât.

—Nu! Nu mai sari peste nici o masă. Tu măcar mănânci? Îl întreb pe un ton ușor furios, deoarece nu îmi răspundea direct.

Își da ochii peste cap la remarca mea și își mută privirea în gol. Nu îi plăcea întrebarea, iar după expresia feței sale, mai mult îl enerva.

—Ți-a spus Zan să ai grijă să mănânc, nu? Deja mi-se pare exagerat. Mai bine să faci ca ceilalți și să înțelegi când un „nu” este „nu”. Stai fără griji, voi mânca oricum. Deja când, este treaba mea, încearcă să îmi explice pe un ton răutăcios.