Fuck buddies (boyxboy)

11.

în căutare de atenție, poate

—Este ziua lui Ethan astăzi, astfel că își sărbătorește ziua de naștere, îmi explică Tyler în timp ce își amestecă zahărul în ceașca de cafea dezinteresat.

Îmi arcuiesc o sprânceană, puțin dezamăgit de cuvintele bărbatului. Mă obișnuisem atât de mult să stau doar înăuntru, îmi plăcea să nu fac nimic, dar după privirea sa, presupun că se aștepta să îl urmăresc la petrecere. Avea să fie extenuant, însă știam că postul meu de muncă nu însemna doar mâncare, până la urmă.

Dau aprobator din cap și continui să privesc televizorul plictisit. Nu prea eram interesat de conținutul programului, se pare că nici șatenul, deoarece stătea pe telefon nonstop, dar altceva mai bun de făcut nu aveam oricum. M-am plictisit cam de tot.

Trecuse o săptămână deja de la ziua respectivă când ne-am îmbătat. Nu a trecut foarte mult, însă bărbatul a mai făcut mișcări, însă foarte subtile și neînsemnate. Prin acest lucru mă refer la cate un sărut pe tâmplă sau dacă mă prindea de la spate, își încolăcea brațele în jurul taliei mele. Era ciudat, dar cel puțin mă simt și eu, într-un sfârșit mai bine după nebunia aia. Pot merge și să mă mișc. Urmele totuși, nu trec atât de ușor, din păcate.

—Asta înseamnă că trebuie sa vii și tu, îmi explică, iar eu îmi dau ochii peste cap.

Știam bine asta, deoarece cam trebuia să îl urmăresc peste tot încât să mă asigur că nu ajunge în spital prea curând, astfel că nu aveam nevoie de el să îmi amintească acest detaliu. Era irelevant ca fix el să îmi aducă aminte și, mă rog, de ce o face? Parcă nu ii plăcea să o fac pe lipitoarea.

—Păcat, mă gândeam defapt să te las singur, deoarece am încredere în tine, îi răspund sarcastic, deoarece nici în ruptul capului nu aș avea încredere în el.

Tyler este doar un copil de 2 metri înălțime. Să ai încredere în el este cam degeaba, niciodată nu știi la ce te poți aștepta din partea lui, până la urmă.

—Mhm, minunat, o să îmi iau și mașina. Îmi place să conduc când sunt beat, este o experiență destul de unică, îmi explică amuzat bărbatul și astfel căpătă o privire urâtă din partea mea.

Oftez lung, auzindu-l cum pufnește amuzat și se ridică de pe canapea. Face înconjurul canapelei și se opri în spatele meu, aplecându-se la urechea mea:

—Vezi ca la 7 trebuie sa fim acolo, scumpule, chicotește amuzat și se ridică.

Se întoarce pe vârfuri și cu pași hotărâți se apropie de camera sa. Mă întorc iritat spre el și mă încrunt, deși nu mă văzuse. Abia acum îmi zice că peste o oră trebuie să plecăm? Ce naiba?

—Trebuia sa îmi spui la 6 și 59! Nu e cam devreme sa îmi spui tocmai cu o oră înainte? Pun întrebarea sarcastic, sărind de pe canapea rapid.

Nu îl înțeleg, nici un om normal nu ar reuși să se pregătească într-o singură ora, de ce nu mi-a spus mai devreme? Deși nu mă aștept la nimic mai bun din partea bărbatului, deoarece face orice ca să îmi joace pe nervi.

×

—Nu ți-a spus nimeni vreodată ca nu e frumos să întârzii? Se rezemă șatenul de marginea ușii din dormitorul meu.

Încerc să îmi pieptăn părul, însă cam fără succes, deoarece abia ce mi-l-am spălat și era ud leoarcă. Urăsc să întârzii undeva, dar acum deși nu eram chiar atât de binevenit în particular, mă enervam oricum. Mereu îmi plăcea să vin la fix, acum știind că am întârziat, mă simt foarte prost și deja nu mai vreau. Și Tyler încă se râdea de mine, serios ca nu are rușine.