16.

2.8K 183 134
                                    

îngrijorat.

—Te doare? Întreabă șatenul în timp ce intrăm în apartament, urmărindu-mă cu privirea puțin derutat.

În sfârșit am ajuns aici, aproape 2 zile nu am mai dat pe acasă, astfel că în sfârșit îmi voi putea purta hainele mele. Și deja îmi era și rușine că i-am murdărit hainele bărbatului cu sânge plus ca am primit destul de multe priviri urâte la spital. Era un spital, nu văd ce este neobișnuit să fii murdar de sânge într-un astfel de loc. Tot ce voiam în momentul acesta, era să arunc niște haine curate pe mine și să fac un duș. Nu mai ies cu Tyler nicăieri.

—Puțin, îi răspund sec, știind deja că cel mai probabil se referă la tăietură.

Cei de la spital mi-au acoperit jumătate de mână doar în bandaje, aveam impresia că devin un protagonist în ceva film de groază cu mumii. Serios că nu glumesc, sunt prea multe bandaje. Deși mă bucur, nu mă mai doare atât de mult, deși, în continuare, îmi simțeam locul puțin amorțit. Și-mi mai era și somn pe deasupra, în momentul ăsta ducă-se dracului și durerea, și orice tip care are chef de bătaie, și oricine, doar pentru ca eu vreau sa dorm.

—Ești sigur că cei de la spital și-au făcut treaba cum trebuie? Nu știu dacă ar trebui să te mai doară, murmură nesigur în timp ce își aranjă geaca în curier, dar fără să își mute privirea de pe mine.

Arunc cămașa din mână pe canapea și pufnesc amuzat. Chiar nu avea nici cel mai mic motiv de ce să fie îngrijorat pentru mine, eu nu voi muri prea curând din cauza unei simple zgârieturi. Plus ca eram și eu bărbat, până la urmă. Dacă mă fute, nu înseamnă că devin instant un sensibil și jumătate.

—Dacă nu, o să devin o mumie și o să te bântui, spun această propoziție pe cel mai serios ton posibil și îmi ridic brațele, mimând comportamentul unei mumii.

Chicotește scurt și își arcuiește o sprânceană, apropiindu-se de mine. Înghit în sec în momentul în care distanța dintre noi se micșoră vizibil, dar nu reacționez. Prea exageram eu, până la urmă.

—Nu fantomele sunt cele care bântuie? Întreabă și își trece degetele prin părul meu.

Modul prin care palma sa îmi atingea pielea îmi aducea fiori în tot corpul, ceea ce mă făcea să mă simt puțin mai ciudat. Nu știam cum sa reacționez, astfel că doar surâd. Uneori am impresia ca mă comport prea copilărește, dar deja ce să îi mai spun.

—Nah, nu am habar. Oricum, cu chestiile astea pe mâna mea, mi-ar trebui doar o piramidă, spun și îmi ridic mâna în aer, fluturând-o prin fața lui.

Tyler își conduse privirea de la fața mea spre palma mea, pe care o luă ușor în mâna sa și aplică un sărut gingaș pe dosul palmei. Gestul acesta îmi aduse, evident, o notă vagă de roz în obraji, ceea ce el, desigur, observă. Își afișează un zâmbet pe chip și își apropie buzele de urechea mea. Uneori mă enervează șarmul acesta, sincer să fiu.

—Nu vrei sa continuăm ceea ce am început aseară? Întreabă în timp ce își coboară degetele spre cureaua mea, atingând cu marginea degetelor pielea abdomenului.
Îmi mușc obrazul pe interior și iau o gură adâncă de aer. Am mai făcut-o de două ori, deja era prea patetic din partea mea să spun că nu mi-a plăcut. La dracu. De ce eram atât de complicat? O să mă simt prost.

—Și ce am început? Îl întreb și o fac pe inocentul.

Bărbatul râse ușor și mă împinge în canapea, examinându-mă cu privirea amuzat. Un rânjet i-se contură pe buze, în timp ce privirea sa îmi explorează fiecare colțișor din mine.

Fuck buddies (boyxboy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum