Fuck buddies (boyxboy)

39.

Până și Serena ascunde ceva?

×

Și în momentul acesta, deși fusesem mereu atât de protectiv și făceam atâta dramă de la nimic, chiar dacă nu aveam habar unde naiba e Serena, mă bucuram pentru prima dată ca ea nu este acasă. Dacă asta s-ar fi întâmplat altădată, cel mai probabil aș insista cu apeluri până sunt complet sigur că este într-un loc sigur, însă chiar acum, mintea-mi era mult prea în ceață. Mă bucuram prea mult de singurătate și în momentul acesta, chiar îmi doream să am parte mereu de ea, deoarece știi, cel puțin, că dacă vei fi singur, nu vei putea fi rănit. Plângeam. Mă simțeam atât de rănit de comportamentul lui Tyler, de modul în care a reacționat și de răspunsul pe care mi-l-a oferit, încât acum tot ce îmi doream, era să mă înec în obscuritatea din cameră și să nu mă mai ridic absolut niciodată din pat. Mă simțeam atât de jalnic, atât de penibil și complet oribil. Chiar dacă au trecut tocmai 2 ore de când am ajuns acasă, pentru mine acest timp fiind suficient încât să mă adun, de data aceasta, se pare că nu, deoarece nici nu am reușit să fac ceva. Aveam cearcăne grele sub ochi, în timp ce ochii îmi erau mai roșii decât fusesem eu când șatenul mai reușea să îmi spună câte ceva nu prea ortodox, iar fața îmi este umflată.

Eram pur și simplu groaznic, în special pentru că mă simțeam jucat pe degete, de parcă eram o persoană atât de ușor de aruncat. În special pentru că nici Ess nu îmi mai răspundea la mesaje de zile bune. În special pentru că sunt un frate atât de oribil. În special pentru că nu am reușit să fac absolut niciodată ceva bun. În special pentru că m-am îndrăgostit precum un idiot de Tyler.

Mă simțeam atât de ciudat de faptul că acum câteva ore el era încă lângă mine, dormeam în același pat, în timp ce brațele sale îmi strângeau corpul ușor la pieptul lui, iar căldura corpului său mă topea ușor. Părea atât de grijuliu, atât de delicat cu atingerile sale, încât chiar îmi dăduse impresia că poate încă mai ține la mine. Își trecuse și degetele prin părul meu, apoi a aplicat un sărut scurt pe obrazul meu, înainte să îmi șoptească că este mai bine să ne culcăm, deoarece este mai productiv să nu fim obosiți a doua zi. Mi-se păruse un gest atât de adorabil, dar acum realizez că probabil voia doar să scape de mine și nici măcar nu prea îi păsa.

Aș fi vrut să nu mă simt atât de nefolositor, dar știam că nu pot face absolut nimic pentru a schimba ceva în această situație. Dacă nu ne-a fost să fie, probabil doar eu sunt idiot.

×

A trecut o săptămână. Nu știu, parcă mă simt mai bine, deși în continuare mă simt cam oribil, deoarece în același timp, am pierdut complet contactul cu Ess sau Tyler. Eram și confuz, nici nu mai știu. Era cam ironic cum fix singurele persoane de care m-am îndrăgostit, acum nu mă suportă. Încerc să înțeleg că poate Ess este ocupat, înainte mai era obosit câteva zile și nu reușea să răspundă, dar deja au trecut câteva săptămâni și nu o face absolut deloc, dar nu am habar de ce. Încerc să îi mai scriu câteodată, dar presupun că și lui i-a trecut peste toate rahaturile mele și chiar nu își mai dorește să discute cu mine absolut deloc. Ar fi fost, presupun, acceptabil și un mesaj prin care să îmi spună asta, dar deja, probabil cer prea mult.

Pentru Serena încerc să par același frate pe care l-a avut mereu. Chiar i-am menționat despre faptul că intenționez să ne mutăm, iar ea încearcă să aleagă ceva pe placul ei și chiar mă bucur că este atât de entuziasmată, îmi place să o văd fericită, deși eu nu sunt chiar în aceiași condiție. Mă bucur totuși că ea nu a observat că nu sunt în cea mai bună dispoziție de-a mea, deoarece nici mort nu aș vrea să îi spun ei ce mi-se întâmplă. Ar fi ca și cum mi-aș săpa propriul mormânt, deoarece nu știu cum ar reacționa ea văzând că am ținut tot ce se întâmplă secret față de ea.

Cât despre locul meu de muncă, Zan chiar mi-a oferit un loc de muncă și sunt, în mare parte, destul de mulțumit de el. Am ceva titlu foarte fițos și exagerat, deși adevărul este că sunt doar mâna dreaptă a managerului, însă cu salariul de două ori mai mare decât el. Probabil și din cauza asta, nu mă lasă el să scap atât de ușor, mai ales că mai este și ziua în care „i-am împrumutat” biroul, deci nu mă prea are la suflet. Deși, sincer să fiu, nu mă plâng, încerc și eu ce pot mai bun încât să nu îl enervez și mai tare, deoarece, se pare, încă nu a vorbit cu Zan despre ce s-a întâmplat în birou atunci. Și chiar dacă a făcut-o, atunci Zan a fost cel care nu a spus nimic și într-un fel mă bucur, deoarece și așa mă simt destul de stupid.

Dar totuși, sincer să fiu, mai mult ce mă deranjează despre acest post de muncă, e faptul că numai gândul la Tyler mă duce și efectiv, acest lucru mă scoate din minți. Nu am realizat decât abia acum, când nu mai sunt lângă el, ce fel de influență nebună a avut și în continuare are asupra mea. Abia acum am avut șansa să realizez cât de dependent am ajuns de parfumul său, de ochii săi verzi, de rânjetul său specific și chiar de întreaga sa prezență. Mă simțeam precum un ultim idiot în momentul acesta.

—Unde pleci? Pun întrebarea și îmi mușc buza inferioară agitat, în timp ce o urmăresc pe Serena cum își aranja părul grăbită.

Mai era vorba doar de câteva săptămâni până făcea 18 ani, dar totuși, în continuare eram ușor cam prea protectiv, deși sunt convins că nu pot să mă schimb atunci când vine vorba de ea. Indiferent de situație, ea rămâne sora mea și în toți acești ani de când am grijă de ea, singurul lucru pe care l-am învățat, este să nu o las niciodată singură. De obicei nu prea puneam întrebări despre unde se duce, deoarece majoritatea răspunsurilor ei erau legate de faptul că avea școală și proiecte, însă acum sunt sigur că se află în vacanța de Crăciun. Până la urmă, mai era doar o săptămână până la Crăciun și încă una până la sărbătoarea de Anul Nou. Timpul trecea atât de repede, nici nu realizai. Mă făcea deja să-mă simt bătrân, sincer să fiu.

—La o prietenă, ieșim la un film, zâmbește larg, în timp ce își continuă să își facă machiajul.

O privesc ușor suspicios. Mă simțeam ușor nesigur de ceea ce spunea fata, deoarece în ziua în care am revenit acasă ea a venit abia a doua zi dimineața. După expresia feței ei de atunci, nu se așteptase deloc să fiu acolo, însă mi-a spus rapid că a rămas la o prietenă și aia a fost. Am fost îngrijorat, dar adormisem destul de devreme și chiar nu am reușit să îmi pun multe întrebări. Iar, ulterior, ea nici măcar nu mirosea dubios a alcool, țigări sau droguri și era îmbrăcată destul de normal, cum se îmbracă zilnic, deci am decis că ar fi bine să nu pun prea multe întrebări.

Dar, problema este că acum sunt complet convins că ascunde ceva și nici măcar nu am habar ce. Mă simt precum ultimul prost în ultimul timp, la naiba. Am ajuns să nu fiu în stare nici să am grijă de sora mea.

—Te întâlnești cumva cu cineva și nu îmi spui mie? Pun întrebarea și o fixez cu privirea, destul de serios.

Nu voiam să joc rolul unui frate foarte autoritar care nu își lasă sora sa nu facă nimic, însă problema era că mă îngrijoram pentru ea. Nu aș vrea să fie cu cineva împreună, iar acel cineva să îi frângă inima sau să o rănească, deoarece pentru mine în continuare este o copilă și încerc și eu să am grijă de ea cât mai este posibil. Îmi este frică să nu își formeze un grup de prieteni cu oameni nu prea okay, deoarece din câte mi-a spus ea, pare că îi place mereu să își formeze prietenii noi. Complet opus față de mine, dar totuși îmi era frică să nu își formeze o prietenie unde ea o să aibă doar de suferit.

—Dacă o să mă întâlnesc cu cineva, vei fi primul care va afla, îți promit, o zice după o pauză scurtă, apoi continuă să își facă genele.

Părea un răspuns valid, dar tot nu sunt sigur, însă mă rog, deja nu îi pot impune să îmi spună adevărul. Cât timp nu o văd fumând sau nu simt miros de alcool de la ea, presupun că este bine. Cel puțin asta cred, deși nu eram convins de ce m-ar minte totuși. Sper doar să fie bine.