Fuck buddies (boyxboy)

5.

Problema este că el face mereu după cum vrea.

Spre surprinderea mea, Tyler nu era atât de rău la fel cum am crezut inițial. A trecut o săptămână deja și chiar nu văd absolut deloc de ce Zan consideră că șatenul ar avea nevoie de mine. Chiar pot spune, spre uimirea mea, ca reușim să ne creăm o relație normală. Oricum, nu mă plâng. Primesc bani doar pentru gătit, pentru că mai nou bărbatul insistă să mănânce doar dacă îi gătesc eu, și câteodată mai aranjez lucrurile prin camere. El nu îmi dădea voie în camera sa, însă nu era ca și când ar fi o problemă foarte gravă.

Termin și cina, dar înainte să îl chem pe Tyler sa mănânce, îi fac o poza fugar. Prima dată îi trimit Serenei, deoarece fata era curioasă de rezultat, iar ulterior i-o trimit și lui Ess. Nu știu de ce, dar chiar îmi doream să îi aud și părerea ei/lui. Iar spre surprinderea mea, chiar primesc un răspuns rapid. De obicei îi lua destul de greu să îmi răspundă, însă chiar nu mă plâng.

„Ess: wow, tu ai gătit asta? Arată apetisant"

Chicotesc și inconștient zâmbesc larg. Mă rezem de bar și îi tastez un răspuns rapid înapoi. Îmi plăcea să vorbesc cu el.

„Eu: da, ce zici? Nu prea știu a găti, dar vreau să învăț. Parcă chiar îmi place."

„Ess: nu te știi? Arată genial, chiar dacă nu știu și gustul. Mi-aș dori să gust vreodată ceva gătit de tine ;))"

Simt cum mă înroșesc și aș vrea să îi răspund, însă nu reușesc, deoarece ușa de la cameră lui Tyler este trântită de perete. Are vreun simț special sau ce naiba? De unde știe că am terminat de gătit?

—Când e mâncarea gata? Mor de foame, mi-se plânge bărbatul și se târâie până la scaunul său.

Mă încrunt și strecor telefonul în buzunar cu gândul că îi voi răspunde puțin mai târziu. Îi pun farfuria în față, apoi mă așez pe scaun, luând și porția mea. Nu îmi era atât de foame, dar dacă află Serena că am sărit peste o masă, va sări și ea peste cadavrul meu.

—Tocmai ce am vrut să te chem, îi explic ușor dezinteresat.

Își rezemă capul în palmă, afișând un zâmbet mulțumit și începe să mănânce în liniște. Știam că suna puțin cam penibil, dar chiar eram mândru că am reușit să îl conving să mănânce. Totuși, sunt cam convins că cel mai probabil el mânca oricum, doar că singur, însă în fine. Îi mai arunc priviri și observ că nu prea era atent la mâncare, se gândea la ceva. Nu am habar la ce, totuși.

Îmi scot telefonul din buzunar și încep să îi tastez un răspuns lui Ess. Îi mai trimit și un meme plus încă alte câteva mesaje.

—Cu cine vorbești? Mă întreabă plictisit Tyler.

Îmi ridic privirea din ecranul telefonului și mă strâmb. Nu eram obișnuit ca cineva sa mă întrebe despre ce fac, deși bărbatul o cam făcea nonstop de când sunt aici. Ajungea chiar puțin enervant astfel de comportament. De parcă noi ne-am cunoaște, iar întrebarea aceasta ar fi una motivată.

—Cu un prieten, veni răspunsul meu sec.

Nu prea mai puteam considera ca eu chiar vorbesc acum cu Ess, deoarece nu îmi mai răspundea. Știu că era ocupată și chiar încerca să îmi răspundă cât de rapid cu putință, cel puțin din cate mi-a spus ea, însă eu aveam prea mult timp liber și îmi plăcea să insist cu mesaje. Uneori mă întrebam dacă mă mai suportă, eram cam lipicios, dar putea oricând sa spună că nu mai dorește să vorbească cu mine, nu?

Tyler însă, totuși, nu este la cont cu ce înseamnă spațiu personal, deoarece îmi ia telefonul din mână și se uită rapid la conversațiile mele. Mă agit și încerc să mi-l obțin înapoi. Câteodată îl mai discutam cu Ess, însă chiar dacă nu îl vorbeam de urât, preferam să nu vadă.