Fuck buddies (boyxboy)

47.

N/A: mulțumesc de #1 gay si de 400 followeri <3

POV. Tyler

Emoții.

×

—Vreau să scap de aici mai repede. Urăsc locul acesta, am impresia că voi muri aici mai repede, decât dacă voi sta acasă, murmur frustrat în timp ce asistenta medicală îmi schimba bandajele.

Femeia nu prea păru impresionată de afirmația mea, însă nu spuse nimic, ci își continuă munca. De data aceasta, Kai și Zan erau alături de mine, deoarece mai aveam doar câteva ore și eram, în sfârșit, liber. Vreau în apartamentul meu, vreau să nu am restricții, vreau să nu mai stau cu medicii ăștia pe capul meu. Acum rămânea să îmi verifice cusătura de pe gât, în caz de vreo situație de urgență, însă totul era bine, deoarece nu mai aveam dureri și părea că s-a vindecat decent. Fratele meu nu prea părea să îmi înghită comportamentul copilăros, dar după părerea mea, aveam orice motiv pentru a fi iritat pe întreaga situație. În special și pentru că s-a găsit recent și idiotul care m-a plimbat pe capotă puțin și se pare că deja avea ceva probleme cu poliția, deci va trebui să umble prin tribunale mai mult, iar acest lucru mă enerva. Îmi doream să îl văd direct la răcoare cât mai rapid cu putință, deoarece din vina lui a trebuit să suport tocmai 2 săptămâni în spitalul ăsta infect și să pierd Crăciunul și Anul Nou. Mă rog, nu chiar le-am pierdut, deoarece am reușit să mă duc la o petrecere, dar tot urăsc locul acesta.

Cât despre Kai, se strâmbase puțin atunci când mi-a observat rana, ceea ce mi-a adus un zâmbet discret pe buze. Eu, din păcate, nu o puteam vedea, deoarece era pe spate și sincer, după expresia de pe chipul tuturor, nu mă interesa să îmi rup gâtul în încercarea de a mă uita în oglindă sau să îmi fac o poză. Nu eram chiar fanul rănilor deschise, deci preferam să nu aflu.

—Mă rog, eu am ora următoare programul ocupat, deci cam trebuie să fug. Nu te deranjează dacă te ia doar Kai? Pune întrebarea Zan și își verifică scurt ora de la ceasul de pe brațul drept.

—Ești un frate oribil, îi spun pe un ton ironic, iar șatenul chicotește scurt și își ia la revedere, înainte să părăsească salonul.

Mă rog, nu mă deranja, deoarece știam cât de ocupat era Zan și chiar ii sunt dator pentru faptul că și-a pierdut atât de mult timp cu mine în spital. Înțelegeam cât de important era timpul pentru el, astfel că pentru mine era un gest destul de important. Nu vrea să i-o spun direct, deoarece nu vrea să i-se urce la cap, dar chiar îl apreciem și țineam la el ca frate, în special pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru mine.

Asistenta părea în jur de vreo 30 de ani, era diferită față de precedenta, însă asta nu îmi plăcea. Poate doar eu exageram, dar mi-se părea mai util personalul mai în vârstă, deoarece îmi dădea impresia de profesionalism.

—Vă doare? Întreabă femeia, și strânge bandajul în jurul gâtului meu.

—Nu prea, însă simt că mă sufoc, îi răspund sincer, și femeia dă pozitiv din cap.

—Atunci este complet minunat, replică ironic Kai și mă privește cu un zâmbet schițat pe buze, ceea ce mă face să pufnesc amuzat, deși răspunsul era unul cam în defavoarea mea.

Probabil asistenta nu prea era fana conversațiile noastre, deoarece își termină repede ce a început și se ridică de lângă mine, începând să strângă lucrurile. Nu pot să mint, bandajul acesta mi-se pare mult mai ușor decât porcăria pe care eram nevoit să o port înainte, acum chiar mă simțeam în stare să mă mișc, dar totuși voiam să scap și de el.