Fuck buddies (boyxboy)

43.

POV. Tyler

Nu-ți mai dau drumul.

În momentul în care deschid ochii, sunt învăluit de un sentiment de amorțeală în tot corpul și de o lumină puternică. Fusesem nevoit să clipesc de câteva ori până am început să văd normal, deși eram la fel de confuz ca prima dată. Mintea-mi era în ceață, iar împrejurul mi-se părea ciudat de necunoscut, dar cunoscut concomitent. În același timp, îmi simțeam corpul prins, de parcă aș fi ațintit la pat. De parcă nu aș avea nici o putere asupra propriei ființe. Nu simțeam nimic, dar aveam impresia că mă durea tot în corpul meu. Nu am vagă de idee despre ce se întâmplă cu mine, dar mă simțeam groaznic.

-Ce s-a întâmplat? Mă trezesc ca pun întrebarea cu o voce extrem de răgușită, de parcă zici că mai aveam puțin și muream dracu, în momentul în care zăresc o asistentă.

Știam că eram într-un spital, îl recunoscusem, deoarece am mai fost aici. Gândul acesta îmi fulgeră mintea, dar nu neapărat îmi aminteam de ce eram. Eram obosit, mă simțeam de parcă nu mai aveam pic de energie în corp și as fi vrut să continui să dorm, însă în același timp eram curios ce naiba făceam aici, iar acest lucru continuă să mă țină treaz. Eram confuz.

Femeia de în jur de 40 de ani își coborî privirea spre mine și afișă un zâmbet discret pe buze în momentul în care mă văzu treaz. Se apropie de mine și verifică aparatele, apoi îmi așeză ceva pe noptieră, dar din cauza ghipsului, cel puțin cred că asta aveam, din jurul gâtului, nu îmi puteam întoarce capul, astfel că rămâne un mister pentru mine ce a pus femeia aceasta.

-Mă bucur că v-ați trezit, imediat chem doctorul. Sunteți încă sub efectul anestezicului. Ați fost parte dintr-un accident. În momentul în care ați traversat strada, ați fost lovit din plin de o mașină. A trebuit să apelăm la o operație de urgență deoarece ați avut o problemă la gât, însă totul a decurs cu succes. Este totul bine acum, încearcă să mă încurajeze femeia și zâmbește larg, apoi se întoarce pe vârfuri și părăsi cabinetul cu pași rapizi., lăsându-mă singur.

În momentul în care a pomenit despre accident, parcă câteva fragmente îmi apăruseră în minte, deși, în continuare, era totul foarte vag. Îmi parcasem mașina paralel de magazin, din câte țin minte, astfel că trebuia să trec strada. Nu suna foarte complex. Voiam să cumpăr ceva pentru Kai, deoarece voiam să discut cu el despre toată această situație și cu mâna goală mi-s-ar fi părut trist, dar se pare că nu am reușit, deoarece tot ce țin minte este mașina care venea cu viteză spre mine. Nici măcar nu am avut șansa să realizez ce se întâmplă, astfel că nu am avut timp să evit tot ce s-a întâmplat. Țineam minte și bărbatul de la volan care încercase să oprească ce se întâmplă, dar se pare, fără succes. Cel puțin sunt bine acum, deși faptul că a trebuit să trec printr-o operație nu este cel mai plăcut lucru, până la urmă. Eram frustrat. Dacă aflu cine e, la naiba ce îi fac. Cine dracu este atât de futut la cap încât să meargă cu 120 la curbă, când vizibilitatea este atât de redusă și este o trecere de pietoni direct?

Totuși, deși mintea îmi era în mare parte încă adormită, mă întrebam dacă Kai știe de faptul că sunt aici. Mă întrebam dacă îi pasă, dacă este îngrijorat sau dacă, măcar, îmi duce dorul. Vreau sa vorbesc cu el, dar acum nu știu dacă mai sunt în stare să îi spun că sunt Ess, deoarece nu sunt sigur cum va lua situația, iar eu stând în pat nu este prea avantajos. Mai nou sunt și în spital, nu sunt chiar în cea mai atrăgătoare etapă a mea. Aș fi stânjenit dacă ar trebui să vorbesc cu Kai arătând așa, de zici că am fost călcat de mașină, deoarece chiar dacă nu m-am văzut în oglindă, eram sigur că arătam ca dracu. În special pentru că acum ar trebui să încerc ce pot eu mai bun, până totul se înțelege, deci chiar nu îmi doresc să mă vadă așa.