Fuck buddies (boyxboy)

38.

Renunț.

Avea sa fie ciudat, avea să fie totul atât de diferit. Până la urmă, m-am obișnuit atât de mult cu acest stil de viață și chiar cu prezența lui Tyler în viața mea, încât acum când totul se termină realizez stupefiat cât de schimbat avea să fie totul. Mi-au trebuit doar câteva luni încât să devin o persoană nouă, se pare. Îmi plănuisem chiar înainte de a ajunge aici ce voi face când voi termina, mai ales că în sfârșit, puteam să îmi verific contul bancar fără frică. Îmi dorisem de la început că imediat cum termin, să îi achit în totalitate toate studiile Serenei, iar apoi, poate să continui și eu să învăț, dar acum că am aflat că de fapt continui să lucrez, ultima opțiune cred că o pot lua doar part-time. După mai aveam în plan și să ne mutăm și încă alte idei care mă fascinaseră, dar acum când chiar s-a terminat totul, nicidecum nu mai eram entuziasmat. Deși aveam planuri, simțeam că nu știu ce să fac în continuare oricum.

Deși în momentul de față încerc să îmi aranjez hainele în bagaje, mă simțeam foarte anxios de faptul că deși Tyler era în camera vecină, nici nu s-a obosit să îmi spună ceva. Nici cel mai mic cuvânt, nici cel puțin să mă întrebe ce fac, cum mă simt după ce s-a întâmplat aseară... absolut nimic. Poate aș fi putut crede că doarme, dar la un moment dat a ieșit din dormitorul său ca să își ia un snack din bucătărie. Si-a întors și privirea spre mine, m-a văzut cum îmi împachetam hainele, dar doar si-a mutat privirea înapoi și a reintrat în camera sa, lăsându-mă singur iarăși în liniște.  Și chiar, până la urmă, totul a fost fals și lui chiar nu îi păsa de mine? Simțeam că înnebunesc cu acest comportament din partea sa.

Aș fi vrut să mă simt frustrat, să îl urăsc, să îl înjur din toți plămânii doar pentru că mă simțeam atât de nefolositor, jalnic și aruncat în momentul acesta, dar în cele din urmă, mă simțeam doar dezamăgit. Dezamăgit de propria persoană că am reușit să simt ceva pentru el, deși eram sigur ce fel de persoană este. Pentru că oricât de mult îmi doresc să nu îl mai suport, sa ajung la apogeul unde aș vrea să îl pot vedea doar cu dispreț, să încep să urăsc orice este legat de el... nu pot. Eram dezamăgit de mine că nu eram în stare, însă în momentul în care îi vedeam chipul, nu puteam să îmi amintesc decât doar cât de fericit m-a făcut să fiu lângă el. M-a făcut să mă simt dorit și mai valoros, mi-a dat impresia că nu sunt doar un nimeni, că sunt și eu un om până la urmă și că merit și eu atenție. Îmi oferise încredere în sine, ceva ce pe parcursul anilor, nu am reușit mai niciodată să obțin destulă. Și poate chiar dacă nu a intenționat decât să se pună bine lângă mine, a reușit să aibă o influență asupra mea.

Și chiar dacă m-a jucat, chiar dacă acum nu îi mai pasă, chiar dacă am fost doar precum o păpușă, aș putea doar să îi spun că printre toate acestea, cel puțin știe cum să o facă. Probabil nu ar mai trebui să îmi plâng de milă și, din contra, să mă învăț să îmi accept soarta așa cum este, deoarece nu este ca și când a fost vorba de o parte mare din viața mea. Până la urmă, era vorba doar de câteva luni, deci prin urmare nu am irosit atât de mult timp cu șatenul. Poate voi ajunge la un moment dat să mă râd de prostia mea inocentă. Și totuși, mă simțeam de parcă nu timpul era x-ul nerezolvat din ecuație, de parcă nu faptul că am irosit timp era problema mea acum cu el. Deoarece indiferent de cât de mult încercam să mă alin singur, mai mult mă tot gândeam la Tyler și la modul în care se comporta el cu mine, iar timpul petrecut cu el, mi-se părea, din contra, profitat la maxim.

Aproape eram gata cu bagajele, îmi mai rămânea doar să verific conținuturile noptierelor și să chem un taxi încât să mă pot întoarce la mine acasă. Nu părea atât de dificil, însă mă simțeam prea ciudat făcând asta. Nu îmi mai văzusem „acasă"-ul de când am plecat atunci, nici măcar nu m-am obosit să îl vizitez cel puțin o dată și chiar atunci când am luat-o pe Serena, am preferat să dorm în mașină. Nu am habar de ce, eram într-o stare nu prea bună și mă simțeam că lăsam totul nerezolvat. De parcă ceva îmi scapă și sunt prea idiot încât să realizez ce. Suna prea verosimil.